Privesc spectacolul; cei din horă au fugit atât de repede
şi de speriaţi pentru a face loc unui tango neaşteptat
şi imperfect în toată amploarea lui.
Trupuri pătimaşe, nedefinite de agresivitate,
glasuri anonime şi priviri deocheate.
Vulgar, atât de frumos, gol, atât de primitiv.
Un tango al instinctelor, un dans al
neregulilor, o pasiune obscură
marcată de egoismul lui, de trufia ei,
de animalitatea amândurora. Câtă căutare şi
apoi câtă luptă, câtă zbatere, câtă nepăsare
finală, burlescă.
Hora s-a spart; tangoul înfurie, incită,
atrage blamări şi etichetări. Ea- prădătoare
infamă. El- desigur, actorul păcălit de propriul rol.
Le place, gustă din deliciul spectacolului,
nu ei îl oferă, ci ... publicul şi neştiinţa lui.
Ei râd. Cântă. Se joacă în propriile mişcări,
cu propriile trupuri, adulmecă, coboară şi ridică bariere.
Tango carnal, asudat şi aplaudat în silă,
în batjocură.
Eu doar privesc
spectacolul şi învăţ tangoul! Îl ştiu deja?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu