S-a spart paharul care purta in el
gustul intepator al dragostei,
Al patimei si al orbirilor constante.
Sa ne jucam cu cioburile, ar insemna sa ranim mainile
care-au atins pana acum doar trupuri perfecte.
Sa uitam, ar insemna sa fim imbecili!
Te rog macar sa strangem vinul rosu de pe jos!
Sa-l gustam plat, murdar, sa ne manjim.
Dintre toate cioburile, esenta salbatica a vinului varsat
ne mai aduce aminte azi de dragoste!
Saruta-mi rosul de pe unghii,
impodobit mi-e sufletul cu rasuflarea ta vicleana,
mintita imi e inima de jocul ochilor tai,
ucis de dor mi-e amorul intre Vivaldi si poezie.
Ineaca-ma intr-o multime de slugi si ridica-ma zeita!
Picura timpul in butoiul spart al vietii.
La o fereastra, Vivaldi imi arata un Stradivarius
si-mi spune ca el te-a facut pe tine, vicleanule,
din muzica si poezia ochilor mei!
Da-mi timp sa-mi fac din orgoliu-manusi.
Da-mi ani sa mi-i croiesc in calea maniei tale,
vreau ochi sa-ti vad captuseala sufletului, vreau maini
ca s-o ating! Si iarasi timp ca sa croiesc pe ea cea mai
frumoasa si mai scumpa haina.
Da-mi luxul rasaritului, somniferul dulce al apusului si
vinul scump al ploilor de vara.
Apoi da-mi-te ca sa-mi dogori pe piele si imprima-te
pana ajungi la captuseala sufletului meu.
Te astept. Oglinda s-a plictisit
sa ma picteze- ncercanata, proband
rochii seara dupa seara pentru
a te surprinde. Dulapul scartaie.
Pantofii albi sau rosii? Dantela
sau satin? Oglinda- oglinjoara,
patata intr-un colt de ceara rosie
a noptilor de vara, zareste-ma
prin fumul gros plouat de scrumiera!
Tot eu, Imbracata! Clipesc, ma apropii
si tac. Nu vii nici azi, poate nici maine...
dar eu ca fraiera ma tot imbrac!
