Totalul afișărilor de pagină

luni, 28 februarie 2011

Am potenţial !!!




Conversaţiile de amorul artei mă îmbolnăvesc! Dacă după o dimineaţă neruşinată urmează o după-amiază pierdută în retorici, prefer să salvez numai neruşinarea. Mi s-a spus că am potenţial, dar nu de orice fel. Potenţialul de a mă schimba, deşi nu ştiu cât de logică e treaba asta.

Lăsând la o parte profunzimea de mai sus, te asigur că da, am al naibii de mult potenţial. Numai că nu are legătură cu ce vrei tu să spui. Să ne înţelegem: schimbarea intervine numai când vreau, însă de obicei o port cu mine şi o las pe la alţii doar pentru că ei sunt singurii pe care îi schimb. Şi pe tine te-am schimbat, ai evoluat frumos în societate, ţi-am antrenat spiritul de luptă. Alţii evoluează frumos într-o noapte, în timp ce le antrenez nevoia de a mă avea la nesfârşit. Ţi-am recunoscut că mă văd posedând... personalităţ, trupuri. Ţi-am recunoscut că dacă nu atrag sau seduc, mă simt neutră, goală, NEFEMEIE. Şi dacă e să inventăm cuvinte, aş alege să descriu frivolul care încetează să mai stea ascuns în mine sau indispensabilele fetişuri, narcomanii şi nimfomanii. Sunt prea evidentă? Te şochează privirea mea când îţi afirm că femeile mint foarte bine şi că eu ştiu într-o manieră genială să joc teatru? Atunci e timpul să ridicăm cortina.



Potenţial... potenţialul acestui trup mic este indecent de ridicat. Indecent de vizibil, marcat de fuste scurte sub care se află desous- uri vulgare, marcat de unghii care au vătămat trupuri aparent fragile transformate peste noapte în gladiatori ai potenţei. Să mă opresc? Nu-ţi place?! Recunoaşte... Schimbarea te excită şi-ţi aprinde toţi vulcanii. Nu te arăta dezamăgit, nu-mi plac bărbaţii dezertori, dar nici cei creduli sau slabi. Ridică-mi încet fusta, mai bine!

" Seducătoare şi riscantă este atracţia pe care o simţi în continuare pentru bărbatul X( era o zodie), o simplă poveste de dragoste." - o certitudine citită în după-amiaza urmată neruşinării dimineţii într-o rubrică a horoscopului. M-a amuzat. Nu citesc aşa ceva în general, dar azi m-am oprit acolo. Am ridicat o sprânceană, m-am uitat la tine. Căscai. Leneveai. Eu bobinam satisfăcută de propriile-mi gânduri nebune. A avea, a poseda, a devora, a canibaliza, a supune, a atrage, a seduce, a lăsa, a urî, a vulgariza, a excita, a bate, a răni, a râvni, a manipula, a stârni, a profita, a blama, a muşca, a hărţui, a trăi...



Gândurile mele în SCHIMBARE, cu un al naibii de mult POTENŢIAL, un provocator ambalaj, un biet suflet de femeie burlescă care atrage pentru că aşa vrea şi care nu face niciun efort ca să câştige. Eşi şocat? Mai bine... ridică-mi uşor fusta!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu