Totalul afișărilor de pagină

vineri, 31 octombrie 2008

definitia vesniciei! ..primii oameni



Mereu in aceasi seara si in acelasi parc, un El si o Ea isi consuma nestatornic marea lor dragoste. Se vad, se imbratiseaza, vorbesc si rad avand lumea toata sub talpile lor de "Sburatori". Un Adam si o Eva mereu luand-o de la capat... in fiecare saptamana ei reducand lumea intr-o seara a lor.
Natura incape in ochii aposi si vii si le leagana cuibul bratelor impletite. Nimic nu mai conteaza, este sublimul cuvintelor nerostite asternute pe cararea parcului infrigurat. Seara...indragostitii descriu luna si cerul intreg in saruturi mute, aproape sfioase. Se regasesc de fiecare data, cu fiecare saptamana mai profunzi, se redescopera in acelasi cadru. Isi coboara privirea si mergand, brat la brat, el arunca naiv cu picorul in pietricelele cararii si ea... cade intr-o tacere nestirbita de zgomotul facut de El. Aceiasi indragostiti, pudicii de la aceasi prima intalnire, copiii nematurizati ai dragostei! Isi intalnesc privirea o clipa, apoi se simt innodati de buzele uni sarut mult asteptat. Intr-o tacere expresiva, ei se opresc in mijlocul cararii umbrite de noapte si continua sarutul dulce prevestind o ciclica senzatie de dragoste intinerita. Mereu intinerita.
Adam ii mangaie obrazul alb si ea ridica privirea clara spunandu-i asa cele mai lungi romane de dragoste! Se imbratiseaza strangand la pieptul lor cea mai mare patima a simturilor! Ei stiu mai bine ca oricine! ei si parcul, noaptea, cerul... ei stiu!
Si totusi..eu te iubesc pe tine, omule, nu pentru ca si tu ma iubesti, ci pentru ca asa a vrut Dumnezeu! El, Creatorul, a vrut ca Adam sa aiba o Eva- fara ea, el era un pustnic plapand, animal osos al unei vieti singuratice! In ochii lor, ai indragostitilor, se vede creatia, se vede credinta ca ei sunt primii oameni devotati iubirii, cuplul salbatic pornind mereu in cautarea de sine prin celalalt! Ei sunt prima pereche, prima imbratisare, primul gand- pentru ca reinventeaza si renasc o alta forma de iubire! Asa cum orice dimineata..parca e prima, cum orice uimire- parca e prima.. cum viata, in genere- e intr-adevar prima pentru fiecare pereche de ochi indragostiti..sau nu!
Mai aromat si mai personal aici

marți, 28 octombrie 2008

Comunicare..intre mine si VOI!




1. Care sunt momentele in care ne aratam cel mai des adevaratele slabiciuni?!
Avem curajul sa ni le recunoastem?

Omul are un car de slabiciuni; pe unele le recunoaste, altele se ivesc fara voia lui! De ce e omul slab si cum se face ca tocmai sustinand ca e puternic, el isi demasca slabiciunea?!
Eu cedez repede- oricat as incerca sa n-o fac, pentru ca raman impresionata repede. Nu pot sa port ranchiuna si plang instantaneu la fel cum imi schimb si starile foarte rapid. Momentele de cumpana, de rascruce, momentele grele ale deciziei, ori ale acceptarii unor fapte de neacceptat- ma fac sa ma lupt cu propriile slabiciuni! Atunci devin slaba- sunt induiosata, maleabila si daca ma revolt.. postez in Don Quijote in lupta lui cu morile de vant!


2. Propun un joc: Spune-mi ce ti-a ramas in minte dupa ziua de azi! Fa-ne un rezumat al sentimentelor pe care le-ai avut! (daca ai avut :P)
Mai aromat si mai personal aici

La fereastra sufletului...




DESPARTIRE

Duci in par nisip lasat de lacrimi
si in maini pietre aruncate de dureri.
Duci in spate ploi, pe umar numai
scoici si vant,
pe pleoape-acelasi dor de noi... Doar
scoici si vant.
Cat de aproape sunt!
Cat de departe-i marea de pamant!
Si cat amurg!



CONFESIUNI

Am inteles ca inima bate peste punti de vieti si aripi. Am inteles ca in desertul ei, sangele-i mai sfant ca apa. Si stiu ca pentru a trai cu adevarat, iti trebuie zambet dupa lacrima si puterea de a-ti desena singur aripile pe cer.
Stiam ca amintirile nu se pierd niciodata... nicaieri. Dar am auzit ca momentul e vesnic risipit! Si atunci am inteles ca prea putini oameni cunosc frumusetea vietii si prea multi se lauda ca au parte de ea.

Am inteles ca atingerea privirilor e cea mai desavarsita atractie!


INCEPUT

Intr-un carusel mi-am lasat
bratele sa zboare...
Intr-un carusel orb
mi-am desfacut visele
si credintele
ca sa-i formez usi
si ferestre.
Intr-un carusel nebun
mi-am julit sufletul
cu o coaja de dor
si apoi vantul
mi-a inchis rana.
Intr-un carusel bolnav,
m-am zbatut in fluieratul
noptii...
ca sa nu devin lup.
Apoi, intr-un carusel
cu soare...
strangeam zabrelele ruginite
ale trecutului ca
sa fac coronite din ele...
Intr-un carusel incetinit,
mi-am pictat visele in opere
si operele in vieti scoase
la licitatie.
Intr-un carusel oprit,
am indraznit sa-mi traiesc
propria viata!
Mai aromat si mai personal aici

duminică, 26 octombrie 2008

Revolta




Ceva imi spune ca nimicnicia umana se consuma intre a avea, a pipai nevrotic, a ascunde si a se autoinalta. Iisus spunea " Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac!"- cred ca aceste cuvinte ar trebui sa fie motto-ul fiecaruia in viata. Trebuie sa cautam iertarea, sa o cersim, sa o imaginam pentru ca noi, animalele preistorice, suntem atat de vagi si atat de lipsiti de ingaduinta. Cat de om e cel ce tipa zadarnic in fata propriei lipse de credinta si se bate cu pumnul in piept precum un capcaun ca isi vrea sanctitatea surogat construita pe mila surogat, pe milostenia surogat, pe iubirea surogat, pe propria-i fiinta surogat?! Doamne, suntem un furnicar pierdut de Tine in mrejele marelui Univers. "Rugati-va sa nu va creasca aripi" si totusi..rugati-va..in orice fel, numai sa credeti in plecaciunea genunchilor mintii.
Banalitati, singuratati, comedii, ridicol si grotesc... ochi goi, buze sterpe, maini ridate! Generatii imbatranite in subteranul constiintei murdare. Mai stim ce inseamna o tinere de mana? Mai stim sa traim totutl ca pe o zi de vara sub nuc, in poala bunicii? Mai stim sa salutam, sa multumim, sa credem? Cata risipa face omul din incununarea inconstientei! Sfidam adevarul pentru ca ne e teama de el. In fond, ne e teama de judecata, fie ea si cea de Apoi! Ne e teama de prejudecati si de catalogari, suntem dungati, simpli si fara orizont. Vedem fericirea nu in manuta unui copil sanatos, ci in valaorea unui ban murdarit de acuzatii judecatoresti! Somptuos, spumos, luxuriant.. nimic nu mai conteaza astazi daca nu este la extrem. Asa e impartita lumea..in prea-prea si in foarte-foarte. Si cine sa vina sa schimbe mintea umana? Evoluata? involuata! Este o minte trecuta prin epoci, printr-un melange, printr-un haos ajuns in apogeul contemporaneitatii. Si totusi.. exista Dumnezeu! Exista dimineti pe care uitam sa le zambim si sa le inchinam. Exista pamant pe care calcam grabiti..pamant din care suntm facuti! noi, cei care uitam sa apreciem! Exista suflet.. patat de ignoranta si de superficialitate! Dar exista... nu trebuie sa inventam nimic pentru a fi mai bine.. trebuie sa indreptam ceea ce am stricat, ceea ce am strambat ca neghiobii, inconstienti de autodistrugerea ce ne-o facem cadou. Exista viata.. si noi, pamantenii, cu totii mai handicapati ca niciodata, noi, mutii, surzii, orbii, invalizii de noi..nu vedem cat pamant avem de slavit, de iubit, cat soare, cate stele, cate inimi... Cata imensitate de iubire ne-a dat Dumnezeu si noi in loc sa inflorim pamantul, il vestejim ca psihopatii ce vad placerea in a ucide si a tortura.
Mai aromat si mai personal aici

Inchisa




Intr-un patrat de ceara, minuscul
mincinos, miscat de adierea perdelelor
de seara. Acolo, intre nimfe, esarfe
si sidef... Adorm si ma trezesc
iubindu-ma cu tine!
Intr-un patrat de ceara, fara usi,
Degetele cauta mirosul tau de vara
Si urma nevazuta a buzelor grabite!
Iubite, intre saluri, parfum
si catifea... intre dantele rosii,
poza ta... gura mea, mana, coapsa,
talpa mea... sta lenesa, cocheta,
drogata- dragostea.
Cerseste sa topeasca o ceara, o himera,
Sa faca usi si geamuri perdelelor de seara,
Cereseste sa-l aduca de dincolo de ele
pe cel ce ameteste, imbata, vatameaza
un trup lasciv si-un sange gol,
buze uscate de dor,
suflet virgin, gand pacatos,
un om, un singur om!
Mai aromat si mai personal aici

Panorama umana vazuta de dupa un ochi de sticla



Adancesc nocturnul gand al neputintei. Intr-o lume a ascunzisului pe sub cortina smereniei, ce rost ar mai avea adevarul? Si daca fiecare lacrima umple oceane si ochi nevinovati, care e teoria suprema a dreptatii?
Captivitatea este o inchistare si o baza a sinuciderii mintii; te simti incapabil sa tragi linia diferentiara, iar cand strangi suficienta putere, ea se spulbera ca nisipul sterp batut de prima briza.
Incotro adevarul uman?
Incotro faradelegile fatarniciei?
Ma intreb daca nu cumva zbaterea mintii inca lucide te impinge catre o anxietate doboratoare, din damnat devii autodamnat, autoexilat in interiorul degetelor buburoase ale neputintei proprii.
Mai aromat si mai personal aici

Panorama umana vazuta de dupa un ochi de sticla


Mai aromat si mai personal aici

sâmbătă, 25 octombrie 2008

gene, cioburi, raze... cuvinte mici dar MARI






Tinerete fara batranete

Printre atatia pasi aruncati
pe harta chipurilor
muritoare,
tu te ascunzi intre talpa
inimii mele si calcaiul
neted al iubirii mele
de copil.


Ultima... speranta

Nici astazi, cand un album
este o legenda,
cand un suvenir- e o
intrega arheologie,
nu ai curajul sa-ti
deschizi mainile
si sa ma
primesti?


Partaj

Ne zbatem amandoi ca leii
in cusca luptei
pentru sine.
Iti dau o parte din credinta
si restul..toata,
doar pe mine.


Neputinta

Noi? Tot vii sau morti...
Ne desenam in cercuri
prea rotunde si
facem viata cub
dar fara
usi.


Ateism?

O credinta se poate sparge
pe lacrimi- in cioburi
in rani.
O iubire poate umple
cu durere
iazul inimii.


Noi

Intre un DA si un Nu se ascund,
iubite
Taceri mai inalte decat gandesti.
Intre un Nor si o STEA exista
mereu un EU sau un TU care
incurca regulile
Universului.


Orb

Uite-ma cum imi golesc palmele
ca sa ai loc printre degetele mele.
Uite-ma cum refuz sa zbor
ca sa stau pe pamant, langa tine.


Floare rotunda

Tu mi-ai cules de pe campia
arsa-a palmei mele
atatea vise-impletite-n
Amintiri.


Asa cum mori, poetule!

Sub lacrima ta, poetule
Am inteles ca moartea
E crucea ce calugarul
o tine-n palme.
Nuda, arsa, sfanta.
Sub mantaua lui neagra
Am inteles ca stau ascunse
Cheile Raiului.


Adio!

Uita-ma! Cerul e-atat de larg incat,
Daca m-ai arunca si as ramane,
Nu ai avea cum sa ma vezi!


Ploua tarziu!

Asaza-ma ... pe pragul cerului
Si plange-ma rotund
Sa nu ma versi!


Iubirea mea- pamant murind de sete

Gelos e pamantul nostru
pe ploaia ce-ngana mirsesme,
pe cerul ce varsa vapaie,
pe miri ce saruta mirese.

A secetat fantana de dorul chitarii...


Sfiala

Inca un gand imi bate-n geam,
firesc si simplu
ca o zi si-o seara!
Scurs printre degete de ceara,
eliberat de-orice pacat.
Concret... un gand, amurg, sfiala!
Mai aromat si mai personal aici

De ce ne numim FEMEI? ( raspuns catre dl. Cartarescu)


Pentru că gândim absolut efemer, pentru că asimilam din neştiute dorinţe, obsesii, vise. Pentru că avem în faţă o mare care ni se deschide în valuri mereu când avem nevoie de iubire. Pentru că inima nu plange, ci cantă; pentru că mereu căutăm ieşiri, neştirbite de pian sau de violină şi pentru că nu căutăm umbra pomilor vara, ci soarele dogoritor să ne lumineze părul, pleoapele, braţele, inima. Pentru că iubim parfumurile ameţitoare şi cerceii roşii şi pentru că îndrăgim florile de pe lângă vaze. Ofilite ori căzute. Pentru că ştim să ne facem cosiţe împletite blonde, cenuşii, înfocate... pentru că privim lumea de după genele lungi care filtrează realitatea.
Pentru că serile albastre din munţi sunt mai lungi şi mai suave ca serile negre, sclipitoare de pe ţărmurile mărilor şirete. Şi pentru că le vedem pe amândouă minunate, nesfârşite, vii. Pentru că inima nu e altceva decât cutia de bijuterii a ochilor şi pentru că îţi doreşti o altă privire geamănă cadou să o aşezi în cutia ta de un roşu dantelat, trandafiriu. Pentru ca Veneţia este o poartă spre îngeri şi vise, nu spre păcat şi pentru că Don Juan a fost un tânăr care a iubit şi nu a cerut decât priviri. Pentru că perdelele, mătăsurile, şalurile sunt un alt mod de a ne învălui naivitatea şi pentru că perlele mării, culese de cine ştie ce amorezat, le purtăm acum cu o demnitate fragilă, aproape timidă. Şi apoi vopselurile şi truda, mângâiate de o mână caldă, nu sunt decât fandoseli. Aşa aţi spune. Pentru că nu vrem decât să continuăm frumuseţea aerului şi prin naturaleţe şi prin cochetărie. Pentru că purtăm pălării mari, de paie ori catifelate şi mânuşi fine, negre, până la cot.
Pentru că plângem des, dar în propriile palme şi pentru că iubim atât de intens totul. Şi poveştile cu final fericit şi piatra pe care am căzut când eram mici. Pentru că perseveram a plânge şi a 5-a oară când repetăm filmul pe care îl îndrăgim. Pentru că ne amintim tot şi pentru că nu uităm fiordurile întâmplărilor atât de repede. Pentru că certăm, întrebăm, deducem, pentru că indrăgim şi ştim să ţinem în braţe. Pentru că, ei bine, purtăm fuste largi, vara, pe care le rotim fluierând ori râzând, şi pentru că părul ne e văluros până şi din briza respiraţiei celei mai apropiate nouă. Pentru că tresărim des şi zâmbim fără motiv. Pentru că ne enervăm repede şi aruncăm obiecte dragi pe care le dorim apoi reîntregite. Pentru că vă zicem să ne luaţi de mână şi pentru că nu ne e greu să ne îmbrăcăm singure cu haina dar ne place să fim servite. Pentru că iubim ciocolata şi cafeaua şi ele însele reprezintă un deliciu al preludiului. Şi totuşi pentru că luptăm în viaţa singure pentru ceea ce dorim să avem. Pentru că avem şi căderi şi stângăcii, dar continuăm să visăm. Pentru că mulţumim des pentru cele mai mărunte lucruri şi pentru că ştim că doar iubirea naşte copii frumoşi.
Pentru că vă suntem partenere, tovarăşe, mame, surori. Pentru că suntem atente şi grijulii, rujate precaut şi vânătoare de nou. Pentru că ştim să ne folosim gesturile, ochii, mâinile, sufletul şi pentru că facem dintr-un dans o întreagă regăsire. Pentru că desenăm în nisip şi cântăm pe câmpii pline cu maci. Pentru că plătim dări la stat şi facturi imense. Pentru că aşteptăm nerăbdătoare trenul vostru să sosească şi pentru că ne fluturăm batistele ori de câte ori plecaţi. Pentru că nu ne place să stăm singure şi pentru că ne liniştim ascultând muzică. Pentru că mereu avem o carte deschisă pe noptieră şi pentru că mereu ne e dor de ceva sau de cineva. Pentru că am fost creeate ca să iubim şi să învârtim o horă a creaţiei;  pentru că vă suntem iubite sau amante şi pentru că naştem minuni.
Pentru că da, trăim în jurul fiecăruia. Suntem uşor incompatibili şi pentru că , deşi citim horoscopul, ne ascultăm doar inima. Pentru că suntem zeiţe muritoare care uită să încuie uşa la plecare dar niciodată nu uită să vă ureze o zi bună. Pentru că şi noi, ca şi voi, suntem o parte a Universului!

Mai aromat si mai personal aici