Totalul afișărilor de pagină

joi, 13 decembrie 2012

Gol şi-atât


 Simt deseori nevoia să mă detaşez- să mai citesc şi tâmpenii, kitsch-uri de doi lei, să fac şi glume proaste, să arunc cu zăpadă în geamurile oamenilor, să fiu nesimţită. Să beau din ce în ce mai mult vin pentru ca mi-e dor de gustul lui- să am cel puţin două pahare pe masă şi sticla între ele, ca să pară grosolan şi burlesc. Să mă simt curtată, un target al unei noi cuceriri, să primesc şi să nu dau decât ce vreau în schimb.

De ce mă simt în plus câteodată? Nu ştiu... dar îmi vine să urlu când simt asta. Şi deschid o sticlă de vin, ca să mă abţin să vorbesc, îmi aprind în tihnă o ţigară- deşi nu are falsul rol de a linişti oamenii, mă uit pe geam şi-mi văd imaginea. Uşor tristă, cu cearcăne adâncite din cauza asta, pe care nu le agreez. Schiţez un zâmbet, aşa de mult îmi place să râd, să cânt, să mă ştiu fericită. Ochii îmi sunt adânciţi, se întrevăd două licăriri a căror flamă ardea acum câteva ore. Mie îmi place să fiu fericită. E aşa de greu de înţeles? Îmi place să vorbesc, dar îmi aştern buzele pe marginea paharului şi apoi pe nenorocita de ţigară care-mi arde sufletul... ca să nu vorbesc. Mie îmi place să îmbrăţişez, să iubesc, să mă comport prosteşte, dar îmi strâng hanoracul pe lângă corp, într-un tremur al pielii şi stau ca şi când aştept să simt cum nicotina îmi arde celulele. Nu fac nimic. Sunt fericită- sau împlinită în mica mea lume detaşată, unde nu pot să fac ce îmi place, dar mă consum- sunt fericită cu mine, realizări, etcetera. Dar confuză, pierdută... cu tine.

Ţie ce pot să-ţi dau mai mult din fiinţa mea ca să fii fericit? Când ştiu că toată, dar toată... sunt a ta!
Mai aromat si mai personal aici