Totalul afișărilor de pagină

joi, 31 martie 2011

Dacă ei mă văd aşa, tu cum mă vezi?!




Îmi las toată greutatea pe tine, nu vreau să pleci. Te ţin captiv, te încing ca pe-o curea lată în jurul coapselor mele. Nu-mi ştii toate mişcările încă, nu mi le poţi anticipa, dar de fiecare dată ajung să te seduc (ne seducem) altfel decât se vor ceilalţi seduşi.

Îţi spun că plec, îmi spui că pleci. Ne jucăm cu timpul care aleargă altfel în afara maratonului nopţilor noastre. Ochi sunt mulţi şi mă privesc pătrunzător, sfidător, cu invidie, cu râvnă, cu uimire, cu lăcomie, cu tupeu- acolo, în afara timpului nostru, acolo unde greutatea mea nu mai înseamnă nicio cuşcă pentru nimeni. Ochii ăia, când îi privesc, îmi provoacă silă, dar mă şi caracterizează. E ca şi cum mi-aş admira oglinda masculină. Aşa te privesc şi eu pe tine, de departe sau de foarte aproape, dar parcă niciodată nu las linişte în spate. Din contră, în urma privirilor noastre instersectate, izbucneşte toată mulţimea ideilor adunate într-o clipă, se aud infernal, se revoltă. Asta e diferenţa- în spatele privirilor lor, rămâne tăcere respingătoare şi silă înmuiată vag în stimă de sine.

Cineva îmi spunea de curând că pot să ademenesc pe oricine- femeie sau bărbat. L-am întrebat care e diferenţa dintre a seduce şi a ademeni? A tăcut... şi a rămas cu tăcerea respingătoare. Undeva în spatele privirii mele există bariere. Dacă le vezi, fereşte-te, dacă nu, apropie-te!- asta e diferenţa!
Mai aromat si mai personal aici

luni, 28 martie 2011

Să ne jucăm cu semnele care ne dau de gol.


Mă uit la tine cum fugi. Spre destinaţia necunoscută a sunetului chitării zgomotoase, a băuturilor amestecate tacticos, a ideilor infinite şi tulburi. Ceva îmi spune că dacă te vei ascunde, te voi afla. Fără să-mi laşi indicii, le refuz, vreau doar cuvinte alandala, să le găsesc eu rostul. Dacă vrei să faci comparaţii, sondaje de opinie, studii de caz, fă-le! Şi eu sunt curioasă la ce rezultat ajungi.

Eu zâmbesc, mă aplec, îţi deschid calea şi uşa dormitorului meu nocturn, te încurajez şi iar zâmbesc. Sarcastic, arogant, credibil. Dar joc teatru când o fac. Mă joc cu ceea ce nu ştii tu, de fapt că vrei sau că-ţi doreşti. Aştept să aflii sau să mă aflii. Sunt aici, marcată de semne care mă dau şi pe mine de gol. Semne din profunzimea simţirii. Dacă mi-a plăcut sau dacă îmi place? Dacă te doresc, dacă mă învălui sau mă înnebuneşti? Asta te întrebi? Uită-te pe trupul meu... găseşti urme clare ale extazului. Ele mă dau de gol; deşi vreau să îmi îngădesc cuvintele. Fă-mă să ţip ca să pot să ţi le şi povestesc! Sau fă-mă să râd de satisfacţie ca să începem jocul!

Găsteşte-mi rivală/rivale/rivali! Găseşte-i şi compară, sedu-i şi lasă-i, simte şi râzi, aleargă şi opreşte-te apoi unde ţi-e locul, acolo unde vei putea vedea alte urme sau niciuna, acolo unde vei revedea urmele mele pe alte trupuri sau plăcerile mele în alte forme. Opreşte-te acolo unde nimicul altora te trimite la mine şi lipsa esenţei lor te va naufragia în plenitudinea şi voluptăţile mele toate. Să ne jucăm cu încercările! Sunt curioasă, nerăbdătoare, zâmbesc ca un copil care ascunde în privire toate păcatele femeii din mine. Nu-mi da indicii, spune-mi cuvinte alandala, teorii incredibile, strategii nedefinite, rebusuri şi galaxii care, finalmente, se vor aduna într-un singur instinct- acela al adulmecării de departe al irezistibilului meu, ca întreg sfârşind în tine.

Să ne jucăm!
Mai aromat si mai personal aici

Instinct!


Am ajuns să iubesc instinctul și să mi-l asum. Nu pot să trăiesc altfel, decât gândindu-mă la clipă. Am ajuns să iubesc imprevizibilul pe care l-am căutat mutește în atâtea priviri, mâini și suflete până l-am găsit în cea mai reală formă. A ta! Mă surprinzi prin firea-ți atât de inaccesibilă aparent, dar atât de senzuală în esența ei, prin faptul că nu cauți tipare și nici nu te încadrezi în vreunul. Prin felul în care vorbești, în totală contradicție cu limbajul trupului. Îmi place că nu mă lași să te cunosc, dar mă lași să te descopăr adânc ancorat în propriile credințe, simplu deconspirat, greu de anticipat, misterios și revoltător câteodată.

Instinctual! Te provoc să acționezi mereu așa. Urmează-mi dorințele pierdute în fum și apoi linia ochilor care te atrag. Coboară-ți privirea și fă-o să mă dezbrace de neînțelesuri, de nefolositor, de cumințenie. Sub masca mea stă femeia căreia instinctul îi poruncește, femeia blândă, suavă, care-și folosește magnetismul pentru a se distinge. Fără reguli, limite, timp, interdicții, fără poate, fără nu știu, fără dar. Femeia care vrea să te stârnească, cea care ți-a promis diferențe, provocări și deplinătate erotico-spirituală.

Muzica trupului tău mă cere, parfumul tău caută spații cunoscute de evaporare, caută pielea contopirii și buzele care îl mângâie cel mai bine. Valurile calde ale dorințelor mele se sparg în spuma vinului roșu din seară, îmi curg lasciv pe trup, adulmecând toți porii deschiși beției prin tine. Tu, atât de stingherit de apariția mea; tu, abandonat al instinctelor mele de femeie. Pe tine... te sorb, te vreau!
Mai aromat si mai personal aici

vineri, 25 martie 2011

Așa DA!

Succes acelora pentru care primăvara le răsare din patul ideilor drept o oportunitate! Îi ajut și eu, ridicându-mi culmile gândirii și poalele fustelor, trecându-mi mâna prin păr și jucându-mă. Trebuie să fiu și eu muza cuiva, așa e demonstrată teoria! Trebuie să exist cumva, așa ne spune povestea...

Nu lăsa niciodată ziua să-ți inunde visele nopților! Și nici vânătorul să-și ascută armele!
Mai aromat si mai personal aici

miercuri, 23 martie 2011

Fascinaţia





Sunt oare, încarnarea tuturor visurilor tale? Sunt poate, fantasma ochilor tăi, şi virginitatea tuturor ielelor ivite în dorinţele ce ţi-au fost şi care vor mai apărea. Sunt prea sus oare, deja prea frumoasă ca să nu servesc păcatului?

"Ô Lucifer !
Oh ! Laisse-moi rien qu'une fois
Glisser mes doigts dans les cheveux d'Esmeralda"

Ascund, sub chipul alb, sunetul chemării tale şi dincolo de ochii tulburi, flacăra răsărită din aşternuturile noastre. Sunt poate, injecţia rece care-ţi pătrunde venele şi somnul cald care te cuprinde după. Apoi îţi dansez în vis, îţi beau licoarea pură de pe corp, îţi strălucesc pe piele, te îmbăt cu mine până spre murire. Respiră-mi inocenţa târzie, naivitatea pruncului, abandonează-te în grădinile nesfărşite ale Edenului meu. Ridică-mă pe braţele tale, vreau să mă prind de gâtul tău, vreau să ţi-l strâng în culoarea roşie a rujului meu şi în înfometarea dinţilor ce te-au visat. Luptă-te cu mine şi cu armele mele necruţătoare, îngenunchează-mi trufia mea de femeie adorată. Vorbeşte necunvântării mele, ceartă-te cu tăcerea mea lascivă. Întinde mâna şi cuprinde-mă în visul tău. Nu-mi da drumul. Îţi voi cânta dacă vrei, cântecul hoinarului, călătorului, rebelului regăsit. Îmi voi flutura părul ca să ştii că el e simbolul valurilor războiului tău.

Când îmi deschid lumea spre tine, agaţă-te de necredinţa ta pentru a reuşi să găseşti aici toate motivele credinţei. Simţi liniştea mea în neliniştea ta!

Îţi sunt oare, deja prea mult, prea repede, prea frumos?!

"Ô Notre-Dame!
Oh ! Laisse-moi rien qu'une fois
Pousser la porte du jardin d'Esmeralda"
Mai aromat si mai personal aici

luni, 21 martie 2011

Arhetipul sufletului meu de femeie (ANIMA)


Meditaţia a condus la epuizare. Una plăcută care mi-a anulat energia şi care mi-a condus trupul către pasivitate, somnolenţă şi împlinire. Meditaţia este o altă parte pe care o simt orgasmică în momentul în care, savurând singură o ţigară în plină dezordine a simţurilor, ajung să-mi sărut goliciunea pielii atinse de tine. Am aflat, la un pahar de nepăsare faţă de reguli, că nu există seducţia trupului, ci trupul seducţiei. Nu există curiozitate, ci instinctul descoperirii. Nu există doar sexualitate, ci şi completare a gândirii,a personalităţii. Nu există extreme care să se atragă, există nelimitare în idei şi că, dincolo de iubire, există suflet pereche.

Anima- masculinitatea ta mă conduce spre un astfel de arhetip, alegându-l tocmai din egoism. E nevoie de mine ca să ajungi la sinele tău, să ajungi să te simţi complet sau total, pentru că venele mele de femeie te invită să sorbi tot ceea ce-ţi lipseşte. Mă arăt ţie vie şi naturală. Nu ofer din obligativitate, ci dăruiesc, iar tu îmi iei şi trupul şi mintea cu energie şi nesaţ- integrarea mea în personalitatea ta.

Sunt, bărbate, trupul seducţiei tale complete aşa cum îmi eşti şi tu. Seducţiile noastre transced obscenităţile sau erotismul evident. Ajung să transforme nevoia carnală într-una contopită cu spiritualitatea şi cu esenţa sufletului pereche. Întregeşte-mă şi tu, aşa cum ai început să o faci. Atinge-mi limitele spiritului meu naufragiat, completându-ţi ţie libertatea regăsirii. Fă-mă enclavă în trupul tău, una nedefinită, fă-mă lege în ilegalitate şi sfinţenie în păcătuire. Fă din prezenţa mea icoană nepictată încă şi din trupul meu- rodul găsirii trupului tău. Sărută-mi nebunia dincolo de buze moi şi cărnoase, dincolo de umezeala gurii mele care te caută. Sărut-o ca pe-o boabă de strugure necoaptă, dar ispititoare; ca pe-o boabă care-ţi trezeşte pofta şi calicimea.

Eşti, bărbate, trupul seducţiei mele. Căutând pe harta umanităţii, am descoperit că nu există decât unul pentru o altă singură persoană. Tu eşti al meu. Deplinătatea acestei seducţii sfârşeşte pe trupul tău cald, în valuri fierbinţi şi generoase, în desenarea voluptăţii mele carnale pe sângele tău dogoritor. Mă simt în venele tale palpând a desfătare, în canalele lor care te dau de gol, în paradoxul aparenţei mâinilor tale- puternice pumnale sensibile. În jurul tău, privirea mi se deschide odată cu pulpele fremătând, mintea îmi construieşte scenarii savuroase odată cu mâinile care, în erotismul închipuirii, îmi redescoperă dunele ca pentru prima oară. Şi dincolo de ele, mă absorbi, mă adulmeci, ca mai apoi să mă imprimi pe eticheta cenzurată a gândului şi a sufletului tău.

Îmi eşti, îţi sunt!
Mai aromat si mai personal aici

Răspunsuri pentru ceilalţi bărbaţi... despre Bărbatul!




Amantă am fost doar în concretizarea vreunei fantezii sau vreunui joc, atât!! Sunt doar rea, expunerea este evidentă, iar discuţiile sunt ruşinoase, se pare!
Ciudat că vă bucuraţi de existenţa mea, este o premieră! Vă mulţumesc şi eu pentru faptul că vă simţiţi intrigaţi, înseamnă că îmi ating încet, încet şi scopurile! Vă aştept şi cu alte expuneri ale intrigilor induse! În fond, am renunţat la ermetism pentru a evolua şi poate că am devenit prea "deschisă", dar nu-mi pasă. Şi da... sunt rea în sensul cât mai rău posibil, dacă vreţi!

A spera înseamnă pentru mine a idealiza. Nu idealizaţi cantitatea în care posed răutate pentru că nu vreau să-i pierdeţi concretul sau brutalul.
A adora înseamnă pentru mine a te pierde pe tine însuţi. Nu vreau să vă pierdeţi doar pentru că sunt eu prea "deschisă".
Perfecţiunea- un actor cu adevărat prost! Numele meu înfăţişează o femeie care, din contră, ştie să joace teatru foarte bine.
Şi nu... detaliile sunt cele care alimentează nebunia, mai apoi se pierd şi lasă în urmă cronicizarea primului instinct.
Pierdere de sine fără dăruire în prealabil este cumva imposibilă, deci se cam subînţelegea. Dar nu, nu urăsc nicio amintire pentru că nu păstrez niciuna, le şterg complet. Tot ce rămâne mi se vede pe chip, pe trup, în privire. Restul memoriei se transformă... iarăşi... în nebunie.

Mă chinui să nu joc teatru atunci când vă răspund; dac-aş juca... aş avea o nesimţire cruntă şi o indecenţă a limbajului ademenitoare. În schimb, în tot ceea ce scriu şi public pe blog, joc teatrul pe care îl joacă mintea şi trupul meu, joc teatrul pe care îl ştiu fără să-l fi învăţat, joc teatrul forţat de păcate şi de adorarea lor.
N-o să vă spun, n-o să vă mai spun nimic. Şi nu pentru că mă provocaţi, ci pentru că n-aveţi dreptul să ştiţi ceva, nimic... orice de la mine sau despre mine. Degustaţi, trăiţi, citiţi!

Mândria şi dorinţa de control sunt cumva cele două motive importante pentru care exist din punct de vedere moral, dar şi literar. Nevoia adorării o simte orice femeie, dar mai ales femeia care rareori adoră la rândul său.
Apoi, actriţa perfectă îşi doreşte Bărbatul care se simte complet şi care emană masculinitate şi orgoliu şi putere, Bărbatul care impune reguli, pentru că ea ştie că regulile n-au bază şi nici aparenţele nu sunt aidoma realităţii. Victime vor fi amândoi, ea pentru că va iubi, el pentru că va învăţa ce-nseamnă dependenţa de senzualitatea actriţei perfecte.
Actriţa nu va căuta niciodată un alt actor, ci un Bărbat de care să-i fie frică, s-o facă să simtă mereu altceva, să-i completeze nebunia şi nevoia de adrenalină, să o provoace. Jocul este indispensabil în viaţa actriţei, orice fel de joc, iar dacă Bărbatul nu înţelege, atunci nu e Bărbat... e doar un altfel de actor pe care ea nu-l căuta.
Da, recunosc că e foarte greu să-ţi mai identifici gândirea şi simţirea cu cineva, cu oricine. E foarte greu pentru că suntem superficiali. Dar am reuşit să găsesc Bărbatul!

Nu mi-am asumat niciun risc atunci când am început să scriu, nici măcar riscul de a mă demasca. Am scris necondiţionat, dar forţată de un amalgam de sentimente şi de o pronunţată nevoie a găsirii unei forme scrise de erotism contagios.
Logica mea e neînţeleasă de mine, adevărul e că nici nu vreau s-o înţeleg pentru că mă stimulează din toate punctele de vedere forma ei inconştientă.

Vă e teamă de perfecţiune? Vă e teamă de gânduri păcătoase? Atunci nu-mi mai citiţi blogul pentru că nu vreau să vă ademenesc. Atmosfera este interesantă până într-acolo unde voi nu veţi mai putea distinge păcatul de femeie şi actriţa de rol.
Îmi face plăcere să ştiu că nebunia mea vă pare interesantă, deşi vă asigur că nu aşa cunoaşteţi actriţa, iar avertizarea mea este tipică oricărui debut... sunt cum nu se aşteaptă nimeni, niciodată să fiu! A tinde nu e pentru mine tot una cu a râvni. Eu cred că oamenii râvnesc în general. Mai ales comparativ cu alţi oameni şi cu înfăţişarea perfecţiunii. Pentru majoritatea, perfecţiunea se vede şi nu se simte. De aceea o râvnesc.

În schimb, eu nu cred în perfecţiune, tocmai pentru că nu râvnesc sau tind spre ea. Perfecţiunea există pentru mine episodic, timp de câteva secunde, atunci când de fapt îmi dau seama că sunt extaziată sau uimită. Cu atât mai mult nu cred în existenţa ei într-o relaţie. Perfecţiunea înseamnă plafonare şi complacere în apogeu; unde mai sunt greşelile, păcatele, moravurile, slăbiciunile care fac, de fapt relaţia perfectă?!
Atât de repede v-am stârnit atâtea sentimente? Mă gândesc că este imposibil. Eu îmi fac campanie negativă şi voi mă votaţi oricum? N.B. Sursele campaniei mele negative sunt cât se poate de ancorate în realitatea fiinţei mele. Ziceţi-mi de ce simţiţi asta!

Mi-am recitit tot blogul de curând, la îndemnul cuiva. Am mai şi descoperit câteva texte nepostate din anii anteriori pe care le-am postat recent cu data iniţială. A fost un sentiment revigorant şi o uimire neaşteptată. Există diferenţele majore la care mă şi aşteptam, de altfel, previzibilele evoluţii spirituale.
În legătură cu acea TRANSFORMARE... gândiţi-vă doar că este extrem de subtil produsă şi tostuşi dureros de bruscă. Dacă veţi mai avea curajul să citiţi nu veţi juca decât ruleta rusească, pentru că schimbarea şi factorii ei îi ştiu doar eu şi Bărbatul.

Îmi place că sunteţi convinşi că există un echilibru între noi, dar nu-mi va plăcea când vă veţi demonta singuri toate argumentele. Nu e greu să înţelegeţi că furtuna minţii mele face într-atâtea ravagii încât ajunge să mintă făţiş şi suav, să sărute parşiv şi frivol, să dorească totul, să compromită vieţi şi-apoi să se lase torturată. Niciun OM/BĂRBAT n-ar accepta aşa ceva când i-aş spune toate astea fără niciun pic de decenţă... Însă am întâlnit Bărbatul care să onoreze aspectele astea şi să-i placă ( în sensul orgasmic) nu doar pentru o noapte, ci şi pentru alte nopţi/dimineţi furtuna trupului şi a minţii mele. Eu şi El reuşim să sădim repede pasiunea, dar la fel de repede să speriem prin devoalarea ei nevrotică şi totodată vulgară.

De ce aţi mai crede, deci că.. simţiţi ceea ce simt, că vreţi ceea ce vreau, că avem aceeaşi măsurătoare a păcatelor, a instinctelor, a nebuniilor?

Acea "singură şi ermetică persoană" (Bărbatul), nu numai că îmi simte şi îmi înţelege evoluţia, dar este şi parte direct implicată în ea. Evident, nu aţi avea de unde să ştiţi cine e, dar v-aţi putea imagina cum e dacă a ajuns să producă schimbarea asta.

Poate că nimeni nu mă consideră perechea perfectă, ci plăcerea minimală( temporală) perfectă. În fiecare relaţie las multe părţi din mine, mă las descifrată greu, dar nu imposibil. Îmi abandonez pasiunile în conţinutul ei şi sufletul păcătos(care sperie) în evoluţia ei. Investesc mai mult decât timp, investesc idei, fantezii nebănuite, trup, mişcare, posesie reciprocă, investesc nevoi, speranţe, nopţi albe, poezie, traumă, pată, gând, atingeri, şi, desigur... exagerată pasiune care irefutabil duce la extazul simţurilor şi extazul suprem al trupurilor.

Din păcate reuşesc vrând-nevrând să seduc şi fără să privesc şi fără să ating. Seduc prin felul în care sunt, printre cuvinte, prin felul în care merg, în care ţin ceaşca de cafea, ţigarea... şi atunci... chiar consider "victime" bărbaţii care văd şi simt fiecare mişcare de-a mea. Se pare că-mi sunteţi o "victimă" şi tare mi-e frică de evoluţia voastră( de data asta).

Repet... cunoaşteţi prea puţine despre mine, dar asta nu înseamnă că vă retez libertatea şi dreptul de a ajunge la "scenarii extreme" şi interminabile. Iar eu, în momentul de faţă... sunt undeva între cer şi pământ, între devoţiune şi sadism păcătos, între a avea şi a câştiga. Nu vreau să vă implic în extremele astea. Nici voi nu vreţi! Am găsit deja Bărbatul!

Eu nu tind deloc. Şi mai ales nu tind spre niciun ideal iluzoriu. Ştiu foarte bine unde mă aflu, ceea ce vă descriam mai devreme era starea relaţiei mele, nu a mea, era un moment de introspecţie, ca toate celelalte care mă ajută să mă deschid ( în mod paradoxal). Eu nu tind. Eu creez poteci şi drumuri, mă agăţ de ceea ce pot şi vreau, fără scop durabil. Pentru mine contează tare mult momentul, iar dacă vreau acum, poate că mâine nici n-o să mă mai gândesc la asta. Am desenat prea multe în tot sentimentul meu pentru ca acum să mai vreau să tind către ceva-cineva, astăzi vreau să schiţez, pentru ca mâine să pot crea, profita, voi, să pot şterge sau completa.

Fiecare relaţie (se) merită, oricum s-ar consuma. Asta nu înseamnă că mă deschid complet, poate nu mă deschid deloc pentru cei care sunt orbi. Deschiderea mea contează în mare parte de Bărbatul pe care îl privesc şi cu care ajung să intru în contact.

Nu mi-e teamă că vă stric, mi-e teamă de obsesie provocată şi de dependenţă. Eu nu sunt sedusă de aparenţe niciodată, sunt sedusă de semne deduse, de mister ghicit şi de aparenta neimplicare. Îmi place să-mi stârnească interesul în mod tacit un Bărbat, ca mai apoi să-i bifez forţa de seducţie şi să-mi confirm singură că nu m-am înşelat. Adevărata mea maturitate este impură, şi asta nu inseamnă că e "jucată". Nu vreau să reevaluez răul sau negativul, la ce m-ar ajuta? Cuvintele voastre nu-mi aduc aminte de niciun eşec marcabil, NU SUNT MARCATĂ de vreunul ca să-mi pot aminti de el. Savurez viaţa mai mult decât majoritatea oamenilor, şi, pozitivă cum sunt, învăţ câte ceva din orice, apoi îmi iau pantofii, plec şi ridic capul fără regrete.

Scopul meu nu a fost( este) să vă seduc. Nu scriu pe blog pentru a seduce bărbaţi, treaba se întâmplă involuntar în viaţa reală, de ce aş avea nevoie de asta şi aici? V-am sedus, poate fără să vă fi dat seama la timp, iar eu v-am avertizat la un moment dat. Nu am folosit niciun şiretlic să produc asta, am fost eu, actriţa fără de mască, cu un joc scenic impecabil de adevărat.

Însă... locul nu mai e de ceva timp vacant! Am găsit Bărbatul, iar voi nu faceţi decât să vă învârtiţi în cerc! Drum bun!
Mai aromat si mai personal aici

vineri, 18 martie 2011

Când aştepţi naşterea... lumii!




După atâta cuvântare separată, tăcere voită şi fantezie nebunească, mă aflu în faţa renaşterii. Nu credeam că pruncul nostru o va mai cere, dar, în incontestabila mea frenezie, mi-am dorit s-o facă. Şi va renaşte, altfel, cu geniu şi simţire în seara creării. Neofitul va învăţa că trebuie să lupte ca să supravieţuiască, că trebuie să admită simţirea ca să trăiască, că trebuie ferit, dar nu până la inocenţă.

Noaptea cuvântării e aproape, cărarea a rămas aceeaşi, conţinutul îl vom afla, îl vom degusta însetaţi în pragul celebrării. Se vor ciocni pahare întru renaşterea lumii. Poporul meu aşteaptă frământat apariţia ta, când eu, tulburată şi tacită, umplu cu roşu sângeriu paharul meu pentru a bea respiraţia ta din celălalt, ce-ţi aparţine. Aştept să ciocnim împreună!
Mai aromat si mai personal aici

joi, 17 martie 2011

În nopți de satin




Nopți în lumini șerpuind pe șosea...
Străin pasager pierdut în mulțimi de trăiri
Am haina de mag, sunt așa de schimbat,
Prin sufletul tău văd tot în lumini!


Nopți în lumini, cântând în lumini,pierdut pe șosea...
Te invit la un film pierdut în lumini!
În nopți de satin, în camera ta, cu moment de vinil
Mă pierd în lumini cu dragostea mea...

Am haina de mag, sunt așa de schimbat,
Sunt chiar umbra ta...
Am masca de drac, sunt iluzia ta
Pentru vremea cea rea...

Nopți în lumini, cântând în lumini,pierdut pe șosea...
Născut din lumini, mă pierd în lumini...
Eu sunt tot ce ard
Să mor în lumini cu dragostea mea!
Sunt teama ta șerpuind pe șosea...

Naiv pasager, pierdut în mulțimi de străini
Cu haina de mag, sunt așa de schimbat,
Sunt iluzia ta...
Nopți în lumini, cântând în lumini, pierduți în lumini,
Prin inima ta...


....
Pentru acum- ”Iarba” :)- Lumini
Mai aromat si mai personal aici

miercuri, 16 martie 2011

Întru renaştere (indecenţa buzelor obosite)




Mă aşez leneşă pe pianul singur ce-mi cântă în inimă.
Ţigarea se topeşte în filtrul sugrumat de două buze însetate,
iar cuvintele ajung să-mi fiarbă înlăuntru. Vinul uscat,
rămas în esenţa lor... prinde foc, scrum şi apoi naştere.


Mă întind pisicos si aştept mută momentul. Ochii-mi vorbesc,
genele-mi bat în ureche surd, cuvintele născute încep
să privească. Şterg cenuşa rămasă de după cele de dinaintea lor.
Mă aşez la pian şi cânt... cu inima, până când vei recunoaşte
cântecul, până când vei ajunge în pragul meu
şi vei vrea să închini odată cu mine
întru renaşterea simţurilor
şi naşterea cuvintelor
încă nerostite,
virgine!


.........

Să fiu conştientă de puterea mea de seducţie, să mi se zică, să fiu invitată să seduc şi să fiu sedusă, să evadez, să cred în mine... e ca şi cum aş deschide o sticlă de Jack de una singură. Adică minunat! Minunat ca beţia în solitudine voită, ca desfrânarea pudică sau ca dansul în mâlul sufletului celebrând sexualitatea. Minunat ca lectura unei cărţi erotice scrise prost, dar care te inspiră( paradoxal). Minunat ca negăsirea trupului după o noapte lungă, ca neruşinarea descărcării zgomotelor creierului în gemetele plăcerii, ca apariţia ta care mă tulbură( conştient fiind) şi ca oftica mea că ştii asta.

Să fiu conştientă că mă vei atinge cu pasiune, că mă vei mirosi, că nu te voi lăsa atât de uşor, dar că-mi voi dori... e ca şi când aş alege primul tren care să străbată numai câmpuri cu maci, e ca şi când aş creşte şi te-aş ajuta să îngrijeşti opium sau aş proba toate rochiile numai ca să te primesc goală, pe tocuri. Adică minunat! Minunat ca toate fanteziile mele necunoscute ţie, ca toate slăbiciunile pe care nu le ştii şi pe care nu ţi le voi arăta pentru că ştii una, o ştii pe cea mai... minunată!
Ca renaşterea după un infinit de zile de la Apocalipsă, ca renaşterea...
Mai aromat si mai personal aici

marți, 15 martie 2011

Ravageuse




Există numeroase motive pentru care te păstrez viu în mine. Ţi le voi spune atunci când buzele mele vor uita să mai vorbească, dar vor desena indicii. Ţi le voi spune atunci când nu te vei arăta pregătit sau dornic să le cunoşti. Doar aşa le vei putea simţi şi nu doar înţelege.

De cele mai multe ori nu-mi propun nimic, dar îmi doresc. Nu mă lupt şi nu insist să deţin ceea ce-mi doresc, decât cu foarte puţine excepţii. Asta pentru că ştiu că dorinţele mele se schimbă brusc, fără balansări, ori pur şi simplu cresc în intensitate... şi atunci devin pasiuni. Iar când îmi propun ceva, punctul de plecare este atitudinea, condimentată cu tocuri înalte, parfum în spatele genunchilor şi ruj. Tabloul perfect al unei propuneri... fără de plan.

Şi eu simt câteodată că nu îmi bate inima( nu eşti singurul), dar îmi văd buzele cum tremură şi se muşcă, ochii cum strălucesc în ritmul bătăilor pierdute şi venele cum formează canale de lavă de la cot până în vârful degetelor. Atunci îmi doresc şi nu am cum să mai frânez. Iar dacă buzele vor uita să mai vorbească şi vor începe să-ţi deseneze indicii, nu le obliga să renunţe( nu vor înţelege), obligă-le să-şi reverse dorul şi pasiunea pe trupul tău.
Mai aromat si mai personal aici

The Eros Project





M-ai privit altfel... după atâta timp!

Şi cu toate astea susţii că nu e nimic altceva decât o strategie.
Dacă intrăm într-un joc (îmi place să-l numesc EROS), atunci strategiile individuale nu se spun şi nu se expun. E uşor să-ţi pierzi cuvintele în faţa mea, aşa cum, recunosc, la fel de uşor mi le pierd şi eu... când şoptesc. E uşor să vrem să atingem, dar dacă nu ştim următoarea mutare, oscilăm. Dacă, instinctiv ne atragem, rămânem rezervaţi în spatele propriului front, aşteptând foşnete, paşi, voci, mişcări scurte. Dacă vrem să (ne) câştigăm, desfiinţăm strategiile individuale şi ne aliem.
Dar... e uşoară capitularea. În momentul acela nu facem decât să pierdem esenţa jocului şi să fixăm o miză, când de fapt nu vrem să avem una, însă vrem să MIZĂM!

Mă priveşti altfel! Mă vei privi diferit!
Mai aromat si mai personal aici

duminică, 13 martie 2011

Celelalte cuvinte!


Celelalte cuvinte rămân nespuse deocamdată. Le găseşti pe urma rujului meu de pe marginea paharului. Gustă-le! Cale de mijloc nu există- ori bei din paharul meu până la capăt, ori îl spargi, iar cu cioburile rămase îmi întregeşti oglinda.

Va trebui să alegi, bărbate. Sângele meu de femeie urlând în venele tale, sau absenţa mea ţipându-ţi neliniştea... Vei simţi în tăcere sau mă vei simţi de foarte aproape, de lângă mine, din mine?

Celelalte cuvinte... îţi aparţin şi ştiu că mi le vei şopti atunci când mă aştept mai puţin!
Mai aromat si mai personal aici

vineri, 11 martie 2011

De azi.



”Sperie-te, frumoaso!” Ești aproape de urechea mea, din ce în ce mai aproape de risc.

De azi începe primăvara. Mă vei dezbrăca mai repede, mă vei îmbăta mai ușor?! De azi frica mea se transformă în propria asumare a riscului. ”Mă iubește... nu mă iubește...”, voi juca până când din floarea mea de lotus nu va mai rămâne decât esența- petalele vor veșteji patul iubirii noastre.

”Apropie-te, bărbate!” Sunt aproape de urechea ta, din ce în ce mai aproape de risc.
Mai aromat si mai personal aici

joi, 10 martie 2011

Nerepetarea istoriei

Nu pun niciodată preţ pe respectarea vreunui plan. Pentru că ştiu că ceea ce gândesc în avans nu se va concretiza niciodată. Asta pentru că-mi funcţionează mai bine imaginaţia în timp real decât în schiţe bine plănuite.

Am prins curaj şi dezinvoltură. Am deprins mişcări elegante ale corpului care mă pot prezenta mai bine decât orice carte de vizită. Privirea mi-e adâncă, seducătoare, bine pusă în evidenţă de un machiaj uşor vulgar. Mă cunosc şi mă folosesc. Pentru/La ce? (Întreabă anonimul). Îmi folosesc exteriorul pentru a-mi goli de reziduuri interiorul, pentru a înfăţişa fala femeii sigure şi neruşinarea femeii prinse cu fanteziile în portfard. Pentru a purta discuţii fascinante despre nimicuri languroase şi facile, discuţii gravate cu râsete mascate, cu muzică plăcută în surdină, cu aprinderi şi stingeri de ţigară. Te-aş invita la dans, dar îţi place mai mult să mă priveşti pe mine mişcându-mă. Mă folosesc pentru a-ţi face pe plac, deci.

Şi mi-aş desface părul şi aş învârti o şuviţă pentru a te distrage de la cuprinsul discursului tău. Mi-aş apropia picioarele, mâinile, mi-aş încorseta tot trupul, numai ca să nu poţi vedea nimic din el. Îmi place când ştiu că îţi imaginezi totul, cu acceaşi neruşinare pe care o posed şi eu. M-aş apropia şi ţi-aş căuta de-aproape parfumul care mi-a lipsit. Până acolo unde ştiu că-ţi pot atinge cu buzele gâtul, apoi, de sub cămaşa uşor descheiată şi pieptul. Dar nu ţi-aş spune nimic. Te-aş lăsa să ridici câte întrebări vrei, apoi să taci şă să rămână doar sprânceana şi colţul gurii ridicate. Şampanie... bule de şampanie pe trupul meu, tăceri vulgare şoptite în urechea mea, mâini grele şi tremurate atingându-mi pielea umezită şi dogoritoare.

Dar nu, nu fac niciodată planuri. Fanteziile sunt jocurile minţii mele lărgite de atâta nesaţ şi înnebunire. Fanteziile mele sunt rodul îmbătării cu imaginea ta scufundată în prea mult vin, în prea mult fum, în aşteptare şi eşec, în dorinţă şi deziluzie. Dar, nu ştiu cum va decurge... ceva din ceea ce-mi închipui. Nu ştiu, dar vreau, atât de mult vreau, încât îmi vei vedea pasiunea în privire imediat ce vei păşi în interiorul meu, al ființei izbăvite. Atunci vei ştii că istoria nu se repetă niciodată la fel! Istoria o regăseşti... printre ruinele fetei din mine şi fundamentul femeii ce-ai început să creşti şi-o vei clădi uşor, pe neşimţite!
Mai aromat si mai personal aici

miercuri, 9 martie 2011

Solilocviul unei doritoare




Mi-e dor de conversaţiile acelea lungi; conversaţii în care subiectele se pierd în simpla dorinţă de a ne auzi libertatea. Mi-e dor de oamenii cu care să mă pot înţelege, să pot dezbate, să pot argumenta. Mi-e dor de prietena mea de cafea şi de felul în care descriam erotismul lenjeriei intime perfecte. Apoi, mi-e dor să mai găsesc şi o carte bună printre rafturile încărcate cu reviste, pliante, ochelari, lumânări, parfum şi dicţionare. Mi-e dor să deschid cartea pe care încă nu am citit-o, dar ale cărei coperţi îmi inspiră calitate şi mister.

Mi-e dor de umbră şi de obscuritate, de pian şi apoi de operă, de credinţă( proprie) şi de înţelesuri, de nuditate. Mi-e dor de patul gol al femeii îndrăgostite şi de geanta lăsată deschisă pe scaun pentru a o putea ridica repede şi pleca. Mi-e dor de fugă şi de noapte, de telefonul care uita să mai sune ( şi era atât de bine), de desfătare şi de lipsă de somn.

Aş vrea să nu mai am îndrăzneala asta perversă cu care te privesc. Aş vrea să tac mai mult, să acţionez mai puţin, să accept refuzul, să denunţ laşitatea, să-mi înfrânez pasiunile, să plec, să uit, să nu mă inspiri. Dar nu pot, pentru că mi-e dor... de conversaţiile acelea lungi în care timpul nu exista şi noi nu purtam măşti, nu ceream nimic, ofeream involuntar, dar conştient, ne plăcea, ne purtam, evoluam pe nesimţite, brusc şi aproape perfect. Eram noi.


Si ton corps, fremissant des passions secretes,
s'indigne des regards, timide et palpitant,
La Nature t'attend dans un silence austere,
viens y cacher l'amour et ta divine faute.

Ailleurs tous vos regards, ailleurs toutes
vos larmes, aimez ce que jamais vous ne verrez
deux fois.

...comme Diane- au bord de ses fontaines,
ton amour taciturne et toujours menace.
Mai aromat si mai personal aici

luni, 7 martie 2011

Nu.




Nu voi înceta să apar, să te surprind, să vreau să te seduc. Am o alee întreagă (un pat dezordonat) de simţăminte care mă ademenesc către tine. Îţi aminteşti? Îţi mai doreşti? mai mult, mai puternic, mai ... profund. Dar altfel. Vreau eu altfel. O altă poveste, cu alţi interpreţi, actori, dramaturgi. Nu vreau să te aştept. Vreau să apari cu privirea ta gravă, ascunzând toate secretele poveștilor noastre, toate nevoile carnale, toate puterile consumante în nopţi însetate de cunoaştere deplină. Vreau să apară impersonalitatea ta care mă înfrigurează. Cu nevoia vădită de mă avea.

Si tu vrei să apari pentru că ştii că nu port nimic sub rochie şi asta te înnebuneşte, pentru că ştii că nu-ţi ascult numai cuvintele, ci îţi ghicesc şi toate gândurile, pentru că ştii că ne înţelegem trupurile şi le lăsăm să prăduiască în voie. Vei vrea să apari pentru că numai în paharul meu îţi consumi beţia cuvântului şi numai pe trupul meu îţi desfăşori erotismul lui. În drum spre mine îţi vei aminti cum mi-ai spus (degajat) că te am, dar nu te-am câştigat, şi cum eu te-am sedus( cadână impudică şi languroasă), dar nu te-am lăsat să mă câştigi, m-ai luat şi m-ai devorat, iubit, simţit în toată nebunia cărnii mele, în toată obscenitatea trupului meu fin, cu dune nisipoase, înalte şi ţipătoare.

Nu voi înceta să te chem. Pentru că am nevoie de tine, câteodată. Nu-mi spune că te folosesc. Dacă te-ai gândit la asta, înseamnă că ne folosim reciproc. De ce sau de cine fugim? Găsim aici, în spaţiul dintre respiraţiile noastre animalice culcuşul perfect al evadării. Ştiu că avem nevoie de asta şi nu voi înceta să apar, să te surprind, să vreau să te seduc.
Şi tu vrei pentru că ştii că nu vei mai găsi nicăieri un alt trup şi o altă minte atât de fierbinţi şi de pătimaşe ca ale mele. Şi pentru că ştii că sub rochia mea neagră, mulată şi strălucitoare nu port nimic în afară de parfumul meu de femeie.
Mai aromat si mai personal aici

duminică, 6 martie 2011

Dosarele Secrete ale Femeii




Bărbaţii sunt cei mai sinceri după ce îţi otrăvesc trupul tău de femeie cu vin... mult vin. Devin volubili şi încrezători pentru că au impresia că aburii beţiei femeieşti sunt mai ceţoşi decât ai lor. Dar nu, femeia păstrează fiecare atingere şi fiecare vorbă exact aşa cum s-a petrecut! Credeţi că vinul ne ajută pe noi să explorăm mai degajat relaţia. Dar, de fapt... el doar ne pune masca naivităţii. Şi voi, bărbaţilor, ne credeţi fără să puneţi întrebări.

Vinul roşu ne însângerează şi mai tare instinctele. Nu vrem să devorăm după ce degustăm, vrem să degustăm şi apoi să explorăm. Iubim la nebunie sexul, dragostea sau cum îi spuneţi voi. Le iubim şi cu şi fără beţie. Credeţi-ne că iluziile voastre ne fac şi mai bune jucătoare. "O muzică bună ar relaxa întâlnirea!", serios? "Mă simt foarte relaxată, dar dacă tu vrei să te seduc mai uşor, atunci... să fie jazz!". De ce ne daţi atât de repede nenumărate posibilităţi de a vă cucerii simplist? Femeile adoră să intre în ringul seducţiei şi nu se lasă până nu câştigă. Suntem amfitrioanele jocului care are la bază legea "ţinutului pe jar", a înnebunirii, a exploziilor provocate în bărbat. Femeile adoră să nu fie atinse până nu excită imaginaţia bărbatului. "Îţi place vinul?", "Desigur, dar vreau să bei tu primul... de pe corpul meu." Bărbatul este atras uşor în capcanele nebuniei de femeie.



Nu suntem puternice, dar avem iniţiativă. Nu ne luptăm cu voi, decât prin sclipitoarea putere de satisfacere si prin inteligenţa deseori imprevizibilă. Nu vă dezbrăcăm niciodată, pentru că atunci când o faceţi voi de bunăvoie... e atât de stârnitor sentimenul atingerii scopurilor. Vă dezbrăcaţi repede sau încet, în ritmul saxofonului care ne invită la dansul trupurilor. Dominaţia?! Femeia vrea să domine fanteziile bărbatului, dar bărbatul vrea ca femeii să-i fie dominate mişcările. Dacă se întâmplă amândouă, ies scântei indecente.

Apoi... timpul imprimă în privirea ta (bărbate) râvna şi dorinţa. Ochii îţi strălucesc pătimaş. Ai mei te privesc curtenitor. "Ne cunoaştem?", "Nu, dar cred că m-ai visat de două ori după ce începusei petrecerea bahică singur. Sunt şi fantezia ta neterminată." Te las să mă priveşti, de la tocuri până la buze, de la picioare până la gât. "Mă vei recunoaşte când voi ajunge în ringul tău şi-ţi voi spune că am venit să-ţi potolesc şi să-ţi stăpânesc dorințele şi râvna." Atunci mă vei invita să îmi încep jocul.
Mai aromat si mai personal aici

sâmbătă, 5 martie 2011

Changes



Ţi-am spus cândva că sunt omul extremelor. Nu mă lăsa să-mi înceteze interesul. Nu mă lăsa să nu te mai vreau. Nu mă lăsa să-mi schimb atitudinea. Este doar o avertizare. Ştii bine că mă plictisesc foarte repede. Mai ales dacă plictisul este devorat în solitudine.

Nu-ţi cer să mă schimbi sau să te schimbi. Sunt grele ambele variante. Îţi cer să-mi mai aprinzi o dată ţigarea cu acelaşi rafinament şi apoi să o consumăm împreună încet, ca pe o noapte bolnavă de erotism, ca pe o noapte oarecare a noastră. Suntem încă maeştrii deplini ai căutării satisfacerii. Suntem străinii goi ai caracterelor... prea asemănătoare. Vom fi sau nu personajele care se mint şi apoi se demască, se joacă şi apoi se pârăsc, se luptă şi apoi îşi întâlnesc limbile în umezeala unei camere obscure şi parfumate. Vom sta unul în faţa celuilalt ca să ne hrănim instinctele seducţiei cu vorbe gândite, cu priviri reci care să nu arate nevoia prădării. Cine mai e prădătorul? Dar prada? Lumea sau sârşitul ei? L-am găsit... l-am căutat vreodată, sau eram doar beţi şi inventam semne şi limbaje şi simboluri?

Îţi mai sunt zeiţă? Mi te-ai închinat vreodată sau era doar nevoia uşurării trupului prea sămânţat? Mi-ai venerat vreodată ochii aceştia reci, inima mea inexistentă până să apari tu- străinule, mi-ai adorat vreodată carnea albă, zâmbetul frivol, părul despletit, picioarele prea repede... desfăcute?

Îmi devorez plictisul în solitudine aşa cum tu încerci să găseşti orice motiv pentru care să mă ocolieşti mai mult. Nu e greu. Munca ta e prea uşoară. Doar amintindu-ţi (deşi tortura nu te enervează) găseşti toate motivele să mă eviţi. Şi dacă-ţi aminteşti vorbe, râsete, fum, vin, lumânări, filosofie şi dragoste... atunci de ce te torturezi singur? Completează-mi solitudinea. Ne putem aminti amândoi, în şoapta întâmplărilor nespuse... nopţile iubirilor nenăscute, dar consumate. Putem să numărăm amândoi motivele pentru care ne ocolim atât de mult. Să le numărăm tacit, să le numărăm în culoarea roşie a vinului... în fumul gros şi-n frigul adâncit al pielii. Ştiu... numărăm ca să avem ce înmulţi!
Mai aromat si mai personal aici

joi, 3 martie 2011

Sadism nirvanic!



Niciun plan de rezervă! Eu... cea cu atâta imaginaţie. Eu... care nu mă las dusă de val sau de priviri reci. Nu am niciun plan.
Te-am pierdut vreo secundă? Asigură-mă că nu e cazul să recuceresc începuturile. Asigură-mă că dincolo de tăcerea ta, glăsuirea mea nu înseamnă cerşeală sau înjosire. Sunt doar impulsuri pe care le înţelegi. Sunt doar necesităţi ale minţirii constante şi ale jocului. Asigură-mă că vorba ta, atunci când ai spus-o a fost aceeaşi minţire constantă.

Nu mă simt pregătită să te pierd, nu aşa! Am nevoie de lupta dintre trupurile noastre atunci când creierul e doar actorul secundar. Să lăsăm cuvântul gândit la o parte şi să invităm la dans instinctele. Dezlănţuie-te atunci când nu mă aştept, provoacă-mă atunci când ştii că nu-mi pasă, pălmuieşte-mă atunci când sunt jos, la picioarele tale. Dacă aşa te chem, aşa îţi spun că vreau să fie, dar nu te-asigur. E posibil să te uimesc şi eu, aşa cum şi tu o faci când te uiţi nepăsător la mine, când îmi ignori dorința.




Am reuşit să cobor suficient de mult în ochii mei ca să nu-ţi mai plac, să nu te mai atrag în niciun fel. Asta o ştii doar tu tocmai pentru că mă priveşti atât de sec. Şi dacă arăt că îmi cresc gheare şi nu aripi, atunci unde îmi mai e jocul? Te invit să mă vezi cum îmi desenez dungi sângerii pe tot trupul cu ele. Cum aluncă lasciv pe formele mele dezgolite şi cum nu vor să te rănească pe tine, ci numai şi numai trupul meu. Nu, nu e autodistrugere. Autosatisfacţie?! Te-aş lăsa să reflectezi. Poate că te invit să vezi un anumit proces. Pe cât de brusc, pe atât de sângeros. Procesul neîncheiat. Nu m-au ucis ghearele tale, dar nici ale mele nu mă vor ucide. E doar o demonstraţie a suportării. Trupul meu gol a suportat toate atingerile tale nirvanice. Atingeri care, pe cât de fugitive, au fost pe atât de evident imprimate pe coapsele, spatele, sânii, gâtul şi buzele mele.

Eu te invit să-ți revezi seducția brodată pe pielea asta străvezie, iar dacă sângele meu te excită, atunci dezbracă-mă uşor pentru că mă dor urmele tale şi pe dinăuntru şi pe dinafară.
Mai aromat si mai personal aici

miercuri, 2 martie 2011

A nu cere!



A ruga... un verb atât de umil şi de sclavagistic. Eu nu te rog, iar dacă te-am rugat vreodată ceva, nu a fost decât de încercare. Nu te rog să mă priveşti atunci când nu vrei, pentru că ştiu că în final o vei face de bunăvoie. Îmi va plăcea să ştiu că alegând să nu contribui cu nimic la descoperirea asta, eu am mizat de fapt totul ca să te demasc.

Eu nu te rog să mă păstrezi, dar dac-ai putea, aş vrea să mă arunci departe de mirosul trupului tău care încă inundă camerele. Dar nu te rog, pentru că n-am zis că nu-mi place mirosul vinului vărsat, al sângelui pătat sau al asudării tale emanând atâta erotism. Îmi place pentru că mă torturează, iar mie începe să-mi placă durerea marcată de tine şi de tăcerea ta. Începe să-mi placă să te analizez la rece. Fără apropieri letale, fără respiraţii simultane. Doar să te privesc furiş cum încerci nevrotic să-mi eviţi privirea de femeie care nu poate trăi altfel decât lăsând urme adânci, neumplute peste tot pe unde trece. Îmi place să ştiu că eşti marcat de persoana mea, ingrată de altfel.




Eu nu te rog să vorbeşti. O vei face deliberat. O vei face scânteietor şi mascat. Actorul din tine nu-mi spune nimic. Te prefaci şi se vede, dar la un moment dat, fără să te rog, vei vrea să-mi vorbeşti, să învineţeşti aerul dintre noi şi apoi coapsle mele strângându-le, vei vrea să mă goleşti de toate durerile mele care te atrag, iar eu îţi voi opri mâna care va fi atins tot trupul ăsta plăpând şi-ţi voi muşca urechea spunându-ţi cât se poate de senzual şi apăsat: " Nu mă poţi lăsa goală de dureri, ele se înmulţesc cu fiecare privire de-a ta!". Vei tremura, fără să te rog, şi-ţi vei aprinde o ţigară, eliberându-mi coapsele tatuate cu urma degetelor tale. Vei vrea ca eu să nu fi existat.

Eu nu te rog să mă vrei. Ştiu că vei fuma liniştit, mie îmi vei turna vin în cât mai multe pahare şi- apoi, fără să te rog, mă vei prăda ca pe-o felină rănită şi slabă şi-mi vei reumple trupul şi mintea cu alte şi alte dureri.
Mai aromat si mai personal aici

marți, 1 martie 2011

Când nu te aştepţi la nimic... de la mine!



Încep luna din an care, din prea multe semnificaţii personale, devine o nebăgare de seamă. Primăvara sufletului singur care aşteaptă să-şi închine zeii unui pământean orb. De azi ar trebui să mi te arăţi în forma ta brută ( brutală poate). De azi ar trebui să încetez visarea şi să mă grăbesc pe străzi, spre uşi, spre tine. Nu am încă niciun fel de imbold. Încep şi eu petrecerea singură, deşi aş vrea să-ţi trimit o invitaţie la un pahar cu vin. Dar pentru că eşti orb, n-o vei putea citi, iar pentru că nu mai exist, nu vei veni.

"Mai bine să te mai am o dată, decât niciodată", îmi spunea el cu ceva timp în urmă. Mă ai acum cu o prea mare uşurinţă. Dacă simt e treaba mea. Dacă mă iubeşti e numai treaba ta. Îmi place cum mă atingi şi cum te simţi ameninţat de eşec sau de pierdere. Îmi place pasiunea pe care o laşi să-mi străpungă trupul. Îmi place cum mă strângi cu impresia că doar aşa mă poţi ţine lângă tine. Ameninţarea este cheia dezlănţuirii tale, observ. Eu o să mă joc mult cu indiciul ăsta şi, ca o femeie netrebnică ce sunt, mă voi folosi cu uşurinţă de toate slăbiciunile tale care mi se dezvăluie fără voia ta.

Dar azi îmi doresc patul meu. Doresc să fac dragoste în gând, în somn, în beţie. Azi îmi doresc să ascult La Traviata până voi ajunge să ţip. Pentru că decăderea a început aici, nebunia a prins rădăcini în aşternuturile astea, cu parfumul cărnii imprimat. Azi vreau să te regăsesc aici, plăpând, dornic, misterios, dar absent. Vreau să beau paharul meu, paharul tău, să fumez ţigarea mea, ţigarea ta, să te dezbrac, să mă dezbrac, să te iubesc în toată absenţa ta. Mimez plăcerea atingerii tale, poate o voi simţi. Azi... începutul reapariţiei, al ştergerii regulilor jocului tău şi al impunerii regulilor mele.

Ar trebui să ştii de azi că dragostea nu poate fi abandonată, la fel cum nici pasiunea începută nu poate fi întreruptă brusc. Ar trebui să ştii de azi că ambiţia unei femei îndurerate nu încetează când vrei tu.
Mai aromat si mai personal aici