A ruga... un verb atât de umil şi de sclavagistic. Eu nu te rog, iar dacă te-am rugat vreodată ceva, nu a fost decât de încercare. Nu te rog să mă priveşti atunci când nu vrei, pentru că ştiu că în final o vei face de bunăvoie. Îmi va plăcea să ştiu că alegând să nu contribui cu nimic la descoperirea asta, eu am mizat de fapt totul ca să te demasc.
Eu nu te rog să mă păstrezi, dar dac-ai putea, aş vrea să mă arunci departe de mirosul trupului tău care încă inundă camerele. Dar nu te rog, pentru că n-am zis că nu-mi place mirosul vinului vărsat, al sângelui pătat sau al asudării tale emanând atâta erotism. Îmi place pentru că mă torturează, iar mie începe să-mi placă durerea marcată de tine şi de tăcerea ta. Începe să-mi placă să te analizez la rece. Fără apropieri letale, fără respiraţii simultane. Doar să te privesc furiş cum încerci nevrotic să-mi eviţi privirea de femeie care nu poate trăi altfel decât lăsând urme adânci, neumplute peste tot pe unde trece. Îmi place să ştiu că eşti marcat de persoana mea, ingrată de altfel.
Eu nu te rog să vorbeşti. O vei face deliberat. O vei face scânteietor şi mascat. Actorul din tine nu-mi spune nimic. Te prefaci şi se vede, dar la un moment dat, fără să te rog, vei vrea să-mi vorbeşti, să învineţeşti aerul dintre noi şi apoi coapsle mele strângându-le, vei vrea să mă goleşti de toate durerile mele care te atrag, iar eu îţi voi opri mâna care va fi atins tot trupul ăsta plăpând şi-ţi voi muşca urechea spunându-ţi cât se poate de senzual şi apăsat: " Nu mă poţi lăsa goală de dureri, ele se înmulţesc cu fiecare privire de-a ta!". Vei tremura, fără să te rog, şi-ţi vei aprinde o ţigară, eliberându-mi coapsele tatuate cu urma degetelor tale. Vei vrea ca eu să nu fi existat.
Eu nu te rog să mă vrei. Ştiu că vei fuma liniştit, mie îmi vei turna vin în cât mai multe pahare şi- apoi, fără să te rog, mă vei prăda ca pe-o felină rănită şi slabă şi-mi vei reumple trupul şi mintea cu alte şi alte dureri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu