Nu.

Nu voi înceta să apar, să te surprind, să vreau să te seduc. Am o alee întreagă (un pat dezordonat) de simţăminte care mă ademenesc către tine. Îţi aminteşti? Îţi mai doreşti? mai mult, mai puternic, mai ... profund. Dar altfel. Vreau eu altfel. O altă poveste, cu alţi interpreţi, actori, dramaturgi. Nu vreau să te aştept. Vreau să apari cu privirea ta gravă, ascunzând toate secretele poveștilor noastre, toate nevoile carnale, toate puterile consumante în nopţi însetate de cunoaştere deplină. Vreau să apară impersonalitatea ta care mă înfrigurează. Cu nevoia vădită de mă avea.

Si tu vrei să apari pentru că ştii că nu port nimic sub rochie şi asta te înnebuneşte, pentru că ştii că nu-ţi ascult numai cuvintele, ci îţi ghicesc şi toate gândurile, pentru că ştii că ne înţelegem trupurile şi le lăsăm să prăduiască în voie. Vei vrea să apari pentru că numai în paharul meu îţi consumi beţia cuvântului şi numai pe trupul meu îţi desfăşori erotismul lui. În drum spre mine îţi vei aminti cum mi-ai spus (degajat) că te am, dar nu te-am câştigat, şi cum eu te-am sedus( cadână impudică şi languroasă), dar nu te-am lăsat să mă câştigi, m-ai luat şi m-ai devorat, iubit, simţit în toată nebunia cărnii mele, în toată obscenitatea trupului meu fin, cu dune nisipoase, înalte şi ţipătoare.

Nu voi înceta să te chem. Pentru că am nevoie de tine, câteodată. Nu-mi spune că te folosesc. Dacă te-ai gândit la asta, înseamnă că ne folosim reciproc. De ce sau de cine fugim? Găsim aici, în spaţiul dintre respiraţiile noastre animalice culcuşul perfect al evadării. Ştiu că avem nevoie de asta şi nu voi înceta să apar, să te surprind, să vreau să te seduc.
Şi tu vrei pentru că ştii că nu vei mai găsi nicăieri un alt trup şi o altă minte atât de fierbinţi şi de pătimaşe ca ale mele. Şi pentru că ştii că sub rochia mea neagră, mulată şi strălucitoare nu port nimic în afară de parfumul meu de femeie.