Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 16 martie 2011

Întru renaştere (indecenţa buzelor obosite)




Mă aşez leneşă pe pianul singur ce-mi cântă în inimă.
Ţigarea se topeşte în filtrul sugrumat de două buze însetate,
iar cuvintele ajung să-mi fiarbă înlăuntru. Vinul uscat,
rămas în esenţa lor... prinde foc, scrum şi apoi naştere.


Mă întind pisicos si aştept mută momentul. Ochii-mi vorbesc,
genele-mi bat în ureche surd, cuvintele născute încep
să privească. Şterg cenuşa rămasă de după cele de dinaintea lor.
Mă aşez la pian şi cânt... cu inima, până când vei recunoaşte
cântecul, până când vei ajunge în pragul meu
şi vei vrea să închini odată cu mine
întru renaşterea simţurilor
şi naşterea cuvintelor
încă nerostite,
virgine!


.........

Să fiu conştientă de puterea mea de seducţie, să mi se zică, să fiu invitată să seduc şi să fiu sedusă, să evadez, să cred în mine... e ca şi cum aş deschide o sticlă de Jack de una singură. Adică minunat! Minunat ca beţia în solitudine voită, ca desfrânarea pudică sau ca dansul în mâlul sufletului celebrând sexualitatea. Minunat ca lectura unei cărţi erotice scrise prost, dar care te inspiră( paradoxal). Minunat ca negăsirea trupului după o noapte lungă, ca neruşinarea descărcării zgomotelor creierului în gemetele plăcerii, ca apariţia ta care mă tulbură( conştient fiind) şi ca oftica mea că ştii asta.

Să fiu conştientă că mă vei atinge cu pasiune, că mă vei mirosi, că nu te voi lăsa atât de uşor, dar că-mi voi dori... e ca şi când aş alege primul tren care să străbată numai câmpuri cu maci, e ca şi când aş creşte şi te-aş ajuta să îngrijeşti opium sau aş proba toate rochiile numai ca să te primesc goală, pe tocuri. Adică minunat! Minunat ca toate fanteziile mele necunoscute ţie, ca toate slăbiciunile pe care nu le ştii şi pe care nu ţi le voi arăta pentru că ştii una, o ştii pe cea mai... minunată!
Ca renaşterea după un infinit de zile de la Apocalipsă, ca renaşterea...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu