Totalul afișărilor de pagină

joi, 12 mai 2011

Zgomotul faimoasei lovituri de ciocan!


Faptul că reuşesc să văd nenorocirea câteodată, mă scârbeşte. Tot ce rămâne spus curge lacom în câteva cuvinte: "Te poţi lipsi de serviciile mele, dar îţi ofer prietenia mea!". Iată cum dau doi bani în momente de genul pe Quo Vadis, şi cumpăr scump Le Rire. Iată cum privesc grosolănia sorţii şi cum îmi amintesc neînfrântă de memorie de acea glorie carnală pe care o ridicam uneori deasupra tuturor gândurilor posibile.

Aş fi vrut să mă fi întâlnit într-un magazin; stând într-un colţ şi cercetând sclipirile unor ceasuri masive, să-ţi fi furişat privirea către acea femeie de la colţul opus care încerca nişte mănuşi lungi şi negre şi care privind-o, să te învăluie în plină trezire a spiritului, într-un fel de poveste erotică. Aş fi vrut să gust astfel din acele mici crime letale pe care ai fi simţit că le comiţi, acele delicte spirituale pe care atât de rar le laşi libere. Aş fi vrut, în acel loc, în acel moment, să confund cu o eleganta perversitate simţurile tale cu spiritul meu. Să te fi lăsat să-ţi imaginezi cum mâna aceea atât de mică îmi îngăduie să trântesc uşa în faţa oricărui bărbat devorat, oricărui aşa zis stăpân şi că, ascunzând în mine iubita cea mai pură, mi-aş fi răscumpărat izbăvirea prin dragostea ta, suportând bice amarnice şi porţi ale morţii. Te-aş fi învăluit doar privindu-te, ţi-aş fi început poveştile trupului meu, lăsându-te să-ţi imaginezi culoarea şi natura lor. Ţi-aş fi răsuflat dintr-o clipire caldă că cel ce mă vede şi nu se îndrăgosteşte de mine, nu va înţelege niciodată, nimic din iubire.

Există oare, chemarea celor mai frumoase ore, chemarea dragostei care să te facă să mi te arăţi? Ştiu că dacă te-aş fi privit în acel magazin, te-aş fi îndurat ca pe un zeu aducător de război şi nu de pace, odată cu tot măcelul nevinovaţilor şi totuşi, în voaluri presupuse, aş fi fost în stare să te implor şi să-ţi dăruiesc, conştientă fiind că propriu-mi vânt al sufletului îmi sugrumă în jurul gâtului eşarfa subţire şi parfumată. Privindu-te, aş fi simţit, prin manifestările tale, cum începi să-mi faci toate confidenţele pe care le ţineai ascunse, te-aş fi dorit negreşit!

Aş fi vrut să aud în continuare chiara străzilor pariziene şi nu zgomotul faimoasei lovituri de ciocan. Nu zgomotul realităţii, nu timpul şi destinul. Aş vrea să te aud cum îmi vorbeşti ca un străin, cum te porţi ca un bărbat care mă vede întâiaşi dată, aş vrea să ne fermecăm fără să auzim zgomotele, ci sunetele cântecelor noastre şi numai ale noastre. Aş vrea să ne re...cunoaştem!

2 comentarii:

  1. Oricat de atent as citi, randurile raman la fel de greu de descifrat, ocolisurile la fel de alambicate, dar aroma dintre randuri la fel de ademenitoare!

    RăspundețiȘtergere
  2. @Liviu V: Ce-ar fi viaţa fără de mister?! Mulţumesc pentru subtilul compliment!

    Fii fericit!

    RăspundețiȘtergere