Jocul meu e altul- uşor mai nervos şi mai orientat, neliniştit şi capricios. Sexualitatea mea străbate şi se trădează în gesturi care iscă ispita. Aceeaşi ispită care tulbură, strecoară îndoieli şi cheamă conştiinţa libertăţii. Cu toate astea, viaţa mea nu a fost furtunoasă, şi nici prezentul nu e calm marin. Furtuna şi neprevăzutul de abia acum le cunosc, din pricina faptului că pot nădăjdui să te înţeleg ca adevăr, iar tu vei putea pătrunde în lumina şi umbra "celeilalte" din mine. Aidoma celui mai fecund katharsis care nu e tocmai creaţia, ci neputinţa de a crea.
Au trecut luni de când mi-am descoperit trupul privit şi admirat din afară, indiferent de sexualitate. Ispita a devenit, de astă dată, sinceră şi spirituală- începută de mult timp, dar organizată târziu. Am ales atât calea libertăţii, cât şi pe aceea a robiei pentru că am fost adesea prinsă de alte încercări şi uluită de alte revelaţii în timpul purgatoriului nostru. Filosofia mea s-ar reduce până la urmă la o singură dogmă: joacă-te!- acel joc care păstrează singur instinctul realităţii, care trăieşte şi se mişcă în realitate, acel joc care se desparte de toate celelalte dogme, imorale sau morale, şi care sunt ţesute în fond, în şi din închipuiri.
În fiecare zi îţi descopăr alte posibilităţi, te îndemn mai viu, ne ispitim mai adânc fără risc sau gratuitate. Aşa ne întrupăm drept viciul celuilalt pe care îl ajutăm cu o iscoditoare pasiune. Izbânzile noastre erotice sunt şi principiale- pricinuite de idei, de raporturi, de poveştile intime ale diverşilor eroi. Te interesez prin virtuţile şi viciile mele. Mă interesezi prin cuget şi prin luptă. În fond, cine m-a ridicat din ceata tuturor chipurilor, cine mi-a durat statură proprie, cine mi-a dat glas? Îţi recunoşti fătura gândului în mine; eu, care te urăsc şi te iubesc cu repeziciune şi cu patimă, care te pândesc cu ochi lacomi şi violenţi... cu dragoste! Eu- cea care-ţi zâmbeşte ca la un joc de gajuri, îmbujorată şi zăpăcită atunci când te prinde, pentru ca apoi zilele să treacă singure şi pauzele lungi să întrerupă îmbrăţişările noastre. Iar în aceste răstimpuri, mă simt palidă, fără gânduri şi fără oase, îmi simt conştiinţa subţire şi incurată ca a unei convalescenţe.
Astea sunt clipele în care închid ochii şi permit spuselor tale să alunece pe oglinda minţii mele fără să lase urme. Sunt clipe în care trăiesc în nespusă intimitate cu miturile, fără să mă înalţ deasupra lumii, ci să las lumea să primească pe împăraţii şi pe săracii visurilor mele răzleţe. Sunt clipele în care celebrez, ritualic aproape, felul în care mă porţi şi felul în care mă nasc în braţele tale, ca o apă care câteodată te botează, câteodată te îneacă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu