Totalul afișărilor de pagină

duminică, 29 mai 2011

Eternul feminin


Arareori irumpe şi mă mulţumeşte bucuria panteistă care lâncezeşte în fiecare om. Am alte prilejuri de bucurie; dimineaţa, când îmbrac un kimono nou cu adevărate mângâieri şi cu emoţii aproape sexuale, trăiri care nu au nimic inconştient sau organic. Ştiu să mă desfăt, mă critic şi înţeleg-trăind, pentru că tot ceea ce fac e spontan, liber şi violent. Stăpânesc o prodigioasă coheziune în gesturi şi atitudini şi îmi trădez personalitatea caldă, roditoare şi vastă. Când obosesc, îmi schimb adevărurile, iar evenimentele le transform în simple accesorii pe care nu le refuz, dar nici nu le caut.

Sunt intuiţii care maturizează sufletul în nopţile lungi de vară, calde, fără oameni, fără plimbări; ceasuri de nespusă toropeală, când zac în camera cu ferestrele închise, transpirând sub briza fierbinte a respiraţiei, pe jumătate adormită, pe jumătate bestie. În somnolenţa nopţilor, în vântul lor sărat, pe iarba din grădină şi în lectura lentă şi plictisită a revistelor fără coperţi şi cu foile îndoite- revin câteva senzaţii, amintiri şi gânduri care stăruie, se împletesc şi se dilată, dospind noi credinţe sau ţesând privelişti înfrigurate, în care desgustul se fărâmiţează tot mai mult, lăsând loc mângâietoarelor revelaţii şi prevestind cearcănele. Privirile mele te întâmpină atunci cu luciri de spaimă şi de aşteptare. Din trupul şi sufletul tău, legiuni se îndreaptă către mine, şi eu încerc zadarnic să te recunosc, întunecat de umbrele pătimaşe rodite de febra nopţilor.

Trupul meu alb dăruit întunecatei nopţi şi nepriceputei iluzii, pe jumătate gol şi inconştient de goliciunea lui, cu sâni care răsar pietroşi din bluza strâmtă şi udă, cu buclele sălbăticite în dansul gândurilor, te construiesc în norii fumului care-mi usucă brutal buzele, din fumul foiţei linse cu prospeţime, subţire şi scurtă ţigară care te naşte din fumul eliberării şi fumul sufletului închinat nopţii. Atunci înlocuiesc frumosul cu urâtul, dar nu cu mediocrul sau murdarul, atunci chem viciul, dar nicicând stupiditatea, atunci înţeleg pe sălbatici, dar nu şi pe semidocţi, atunci simpatizez cu plebeii şi am un puternic dezgust pentru burghezi. Atunci îţi ghicesc dorurile oprite pe coapsele ferme, după cum îţi ghicesc şi gândul umezit în privirile mele. Vraja faptului necunoscut? Atunci, în libertatea mea, îmi descopăr generozitate, vioiciune, încredere şi poftă de a blama oameni, de a înjura sălbatic şi emoţionant ca o miluială toate filosofiile dragostei. Atunci râd de om şi de femeia care trebuie să-l mântuiască. Păcatele femeii, sunt ele roua mântuirii amândurora?

Din carte în carte, din dor în dor, din patimă în patimă, viaţa mea e fie desfătare, fie chin inutil, iar sufletul meu nu se lasă emoţionat sau copleşit de amintiri niciodată. Eternul feminin care mă oboseşte, îl citesc şi-l aud peste tot, idila şi adulterul, umanitarismul şi lumea infectată de feminism. Nu idealizez femeia, ci poezia noastră erotică, religioasă şi filosofică. Atunci, în fumul gros care sparge cu brutalitate liniştea neagră, atunci mă reconstruiesc şi renasc din propria arhitectură a genezei; atunci când îmi aştern trupul leneş pe pământ ca pe-o licoare magică, te cern în braţele mele şi mă gândesc că ochii tăi mă privesc întotdeauna şi mai ales când lipsesc. Mă gândesc că ştii ce fac şi că îmi simţi de departe mirosul de ... femeie, apă răcoritoare şi de iarbă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu