Totalul afișărilor de pagină

marți, 10 mai 2011

Vinul asasinului şi Rue de Fleurus (Inferno şi Paradiso)


Deseori îmi cobor sufletul pe strada asta şi îmi las mâna să te cuprindă îmbrăcându-te în tot parfumul parizian al dragostei. În soarele fragil al sfârşitului de mai, pe Rue de Fleurus, îmi îngădui nonşalanţa de a te purta ca pe-un şal în plin Belle Epoque, de a te gusta ca p-un fraise în aerul nostalgic şi desfrânat al Parisului neîmblânzit. Mă văd acolo, sorbindu-te cu zâmbete şi conversând la un the blanc neîndulcit despre nebunia lui Dante, citându-l ocazional printre sorbituri uşoare şi râzând de Pandora sufletului său. Mă văd intrând într-o librărie dichisită, căutând mlădioasă o carte despre artişti neînţeleşi, cocoţată pe o scară dublă, într-o rochie încorsetată, albă şi transparentă. Te văd punându-ţi subtil ochelarii şi făcându-te că mă ajuţi. Arunci priviri deocheate dedesubturilor rochiei mele şi îndrăzneşti să-mi atingi glezna invitându-mă la excitări fulgurante şi îmbătătoare. Mă văd furişându-mă cu tine pe una dintre străduţele alăturate Fleurusei, străduţă pustie pe care tu o foloseşti ca să-mi atingi şi să-mi miroşi doar un pic buzele, plimbându-ţi mâna pe croiala dantelată a lenjeriei mele.

Slăbiciune, vanitate, nesaţ... să nu poţi rezista privirilor perfide, întotdeauna perfide ale amanţilor care-şi rânjesc poveştile în plină lumină şi odoare cotidiană. Să simţi asta când compătimeşti săracul bărbat că nu a descoperit în metresa lui ceea ce se cheamă femeie- pierzanie a bărbatului din el. Desigur, invidia vorbeşte în locul meu- nu mă gândesc decât la prostia lui Rafael sau a lui Rubens- să descoperi Paradiso în creaturi planturoase, întruchipări ale culmii nenorocirii şi a fatalităţii şi să realizezi asta târziu, după ce te vei fi ruinat ca bărbat. Doamne, măcar aceste muze surde au avut rolul de a nu cuvânta în facerea sublimului creativ. Femeia... n-o credeţi! Trăiţi-o! Ea nu poate fi bănuită, trebuie căutată ca pe-o romanţă în timpul scurgerii esenţei bahice dintr-o sticlă prăfuită! Femeia- aceea care conferă adevăratul sens al cuvintelor pudoare şi castitate, dar pe care o vezi dezbrăcânde-se încet, fără pripă, trăgându-şi în jos fermoarul rochiţei, corestul şi în final, aşezată tacticos pe un fotoliu încăpător, scoţându-şi cu grijă ciorapii negri bine întinşi pe jartiere şi aruncându-ţi la picioare lenjeria parfumată. Apoi, femeia plimbându-se pisicos prin camera ta, goală şi fără de păcate, legându-şi suav buclele răvăşite de vânt şi făcându-te să te simţi nimic mai mult decât un pictor stând tacit în faţa modelului său. Să te fereşti să ţii lângă tine o femeie, dar să alegi paharul mare de vin rubiniu, te încununează cu prostia rafaelită, te face să preschimbi Paradiso în Inferno şi să te autodenunţi.

Data viitoare o să vreau vin alb sau ceai alb ca pe Rue de Fleurus şi o să-ţi citesc din firea mea prea puţin geloasă sau exclusivistă. Şi nu, nu excesul de băutură conferă unei zile caracterul ei sacru! Vinul roşu este al asasinului care înainte să comită crima, îi şopteşte numele femeii gingaş şi suav, pe un ton de o nespusă blândeţe, ca mai târziu să exclame cu puterea-i în extaz, cu puterea sfinţilor şi a marilor desfrânaţi că a descoperit pe acea stradă, fiinţa care l-a trecut în aceeaşi zi şi prin Paradiso şi prin Inferno. Femeia- plăcerea otrăvurilor şi uşa către cele o sută de mii de suferinţe.
Data viitoare o să-mi îmbrac chimonoul şi o să-ţi aştern capul pe picioarele mele înfăşurate în acea mătase exotică şi o să-ţi povestesc despre vicii şi fum, lipsindu-te de alte atenţii în afara alunecării dulci a degetelor mele prin părul tău. Ochii negri şi arzători îmi vor fixa privirea nestatornică, ochii aceia negri... care nu cred decât într-o experienţă.

Femeia, eu, curtenitoarea -nu sunt altceva decât otrava ta strecurată în grabă! Şi iluzia unei oarecare aventuri de pe Rue de Fleurus!

2 comentarii: