Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 20 august 2011

Cu mine în intimitate

Sunt singură...
și-aproape că uitasem că sunt singură.

Te strig și mă agăț de
lianele vii ale mâinii drepte
sau ale mâinii stângi. Îmi las
pasul, gândul și strălucirea
să se iubească pe plaja dorului
de noi. Sunt singură
și-aproape că uitasem că sunt singură.
Dac-ar ploua pe marea dintre
Eu și Tu, nisipul ar fi timp,
iar eu aș putea naviga infinitul,
și te-aș vedea în gând...
și m-aș mira
cât de aproape sunt și,
uneori,
cât de departe-i marea de pământ.

Sunt singură și-aproape
că uitasem că sunt!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu