Mă voi revela la lăsarea nopţii!- Despre luptă

Puterile îmi sunt nebănuite şi surpinzătoare; dacă vorbim despre pioşenie sau despre obscenitate, atunci ele se transformă în magie şi nu în putere( în sensul fizic, ci, mai degrabă într-unul de ordin inuman: puterea de a înclina balanţa destinului în favoarea mea). Poate că fierbânţeala pielii mele erupe din confreria interioară a celor două puteri. Le-am împletit maiestuos, le-am fraternizat cu vicleşug pentru a nu mă limita prisosului. Cu toate astea, disputele şi controversele proprii mă declară parte integrantă a eristicilor. Poate că de aici izvorăşte şi dorinţa de a excela pur "cultural", ori pur şi simplu; din maniera selectă de a complica viaţa.

Războiul nu e atât de greu pe cât pare: atitudinea mea ingrată faţă de poziţia-mi prea înălţată, cocoţată pe un piedestal, mă împinge să uşurez fără probleme strategiile luptei. Lupta oarbă pe un front şi cea profundă (căutată) de pe celălalt, mă provoacă să trăiesc fie ca un derviş fără de frăţie, fie ca o femeie îngâmfată şi seducătoare. Câteodată, erezia-mi mă împinge să-mi şi împerechez rolurile până la reproducere- de unde şi sursa puterilor, de unde şi revelarea secretului. Există deci, ispita nărăvaşă a depeizării propriului Eu; atâtea diferenţe se nasc de pe o zi pe cealaltă încât, fugărind timpul, ajung nomada simţămintelor şi clăditoarea unui război placid, în care doar furtunile ravisante mi-l mai mai scot din calmitate, linişte şi pasivitate. Puterea mea cheamă furtuna, o stârneşte, o adapă, o descântă. Pentru că doar aşa are posibilitatea să crească convulsiv şi să nu slăbească treptat. Nu-i permit, m-ar dezonora, mi-ar fi repulsivă, mi-aş renega-o ca pe un copil nedorit.

Lupta mea e definită într-un flanc, inspirantă şi fortificată în celălalt. Nu am cum să cedez, să devin neutră ca ambasador al ei. Motivele le-am enumerat mai sus; motive clare ale puterilor mele militare, ale soldatului brav, camaradului înţelegător şi părtinitor, generalului prea ferit şi ale inexistenţei dezertorului. În toată această putere de a rezista presiunilor, tocmai diferenţele mă clădesc, oglinzile sparte care se adună şi formează chipuri distincte, chipuri care abia dacă se cunosc, dar care coabitează fără de jenă.