M-a întrebat cineva ce flori îmi plac. O întrebare atât de vagă pentru un răspuns atât de larg. Am scurtat toată filosofia mea despre flori, minţindu-l! Niciuna, i-am spus. A urmat replica tipică unei eventuale enervări, replică pe care am anticipat-o şi m-am felicitat că nu i-am spus adevărul. "Cum să-ţi placă florile, dacă tu eşti o floare?"- spunea respectivul. Evident!
Nu puteam să-i spun aterizatului care s-a oprit la replica asta tot ceea ce înseamnă pentru mine o floare. Că e mai mult decât un sentiment, că mă extaziază şi că, fără să o miros sau să o văd îmi produce acea răpire spectaculoasă din banal. În general, sentimentele mi le asociez cu esenţele unei flori misterioase şi foarte greu de pătruns. Mă gândeam la parfumul nostru şi la ce mireasmă are de a ajuns să mă răpească, să îl simt ca pe o rugă, ca pe o recunoştinţă adusă supremaţiei simţurilor. Cum mi se deschide tot peisajul visului meu de a simţi acel sweet doing nothing într-o livadă de migdali sau de smochini înfloriţi şi dorinţa ta de a-mi atinge parfumul meu din boboc de camelie, preţiozitatea, exotismul magnoliilor şi fragilitatea acelui iz de iasomie- toate îmbinate care ajung să-ţi şoptească "Femeia, frumoasă, puternică, femeie!"
Să-i fi spus asta amărâtului, ar fi însemnat să-l încurc total, să-şi piardă replica pe care abia aşteptata s-o lanseze, să-l debusolez. Tu eşti singurul care înţelege, de la care nu aştept şi nu anticipez niciodată replici fie ele şi stupide, tu eşti acela care ştie şi simte mirosul meu, care îl poartă fără să vrea, care îl completează fără să recunoască. Dacă oricine îmi poate cunoaşte trupul, dacă oricine îl poate avea, greu este să te regăsesc pe tine, cel care pui cu nonşalanţă stăpânire şi pe gândurile şi pe inima mea. Şi totuşi, nimic nu rămâne total descoperit, nici măcar trupul, nici atât gândul.
P.S. : Câteodată sunt geloasă pe absenţa ta!
"Tu m-ai întâlnit când încercam să mă ascund,
şi de oameni, şi de viaţă şi de orice gând,
alergam departe de-amintiri şi de aventura
unei noi iubiri. În lumea largă vrei o vreme
să te pierzi. Să-nvăţ din nou să uit,
să-nvăţ s iert. Nu sunt ceea ce par, sunt
veşnicul hoinar, mi-e teamă că-ntr-o zi
de toate voi fugi- Nu mă iubi, nu mă iubi,
te rog!" Ştefan Iordache, Sanda Ladoşi- Nu mă iubi
E trist ca inca exista replici, tehnici de agatat, whateva'
RăspundețiȘtergere