Totalul afișărilor de pagină

vineri, 8 iulie 2011

Cât mai beau, ce mai sunt...


Am ţesut pe piei de vampă sentimente
iluzorii, crezuri plăsmuite-n vise
şi iubire cugetată. Am ţesut şi rai
şi miere, voal şi mantie brodată.

Am ţesut pe piei de sfântă lanţuri
ale prăbuşirii, jartiere şi mătăsuri,
rouge, şampanie şi toast-uri. Am ţesut şi
râs orgasmic, perle-n iad şi ochi năpraznic.

Am ţesut pe piei de fată, de fecioară-acoperită,
toată cartea dragostei de căpătâi, legi din trupuri
inventate, reguli ale nimănui, ochi şi buze
în turbarea beznei, date ţie şi nu orişicui!

Am ţesut pe pielea ta, metamorfozele mele ca
să mă poţi dezbrăca doar când vreau să mă descos,
m-am ţesut cu vinul roşu, buzele pătate-n gând,
pielea albă, tremurată, ochii supuşi, la pământ,
m-am ţesut la tine-n poală, goală şi firavă
fiară, cu lumină şi cu voce, cu dantele negre-n
scrum, cu minune şi cu psalmul bestiei pe
drumul bun. M-am ţesut să mă desfaci când mă vei
purta cu ură, când nu-ţi voi mai fi nimic
din ce-am fost... şi nici făptură!

2 comentarii: