Mărturisea de tine timpul

Să fiu doar formă de femeie,
fără nimic specificat în ea,
ţi-aş fi tacit, numai idee!

Odată-am fost ca un "Adio,
plăcerea voi sfârşi-o
Îmbracă-te, e ziuă!"

Am fost ziua sedusă de milă,
Sudul, Nordul, amândouă
Tu- strângându-mă de mână.
Tu- iubindu-mă când plouă,
Da şi Nu şi amândouă!

Să fiu doar tren uitat în gară,
fără lumini şi fără umbre,
ţi-aş fi curând, amară!

Nu eşti tu cea care pleacă!,
mărturiseşte despre mine timpul.
Ci doar femeia care îi îmbracă
cu gesturi suprimate, trupul.
Nu eşti doar cald când mâna-i
conturează forme, dar nici valiza
care duce infideli, nu eşti fecioară
printre norme, dar nici
motivul vreunei îndoieli!

Nu eşti tu cea care pleacă şi
îşi pierde drumul nopţii, nu eşti
gonita care se dezbracă în
căutarea sâmburelui sorţii.

Mărturisea de tine timpul că
eu, cea care te-am atins odată,
îţi voi rămâne pe retină,
nu sânge şi nici pată,
ci doar femeia trenului
din noapte, cu forme vagi
ale ispitei, fără motive
să te ţină-aproape;

cu forme calde
ale sărutatei, fără valize
ale timpului,
cu forme aspre
ale căutatei, fără
însemne ale
trupului!