Totalul afișărilor de pagină

marți, 28 iunie 2011

Fatum-ul


"Nu există în lume animal mai vătămător decât femeia!"- spune Ioan Gură de Aur. Tertulian, spunea ceva mai puţin fardat : "Femeie, tu eşti poarta diavolului!", aş completa straşnica teorie a femeii-păcat, dar am ajuns în momentul în care soarta m-a făcut să râd în cel mai teribil mod şi să mă bucur de acastă Mata-Hari în slujba răului.
Sunt acuzată de bovarism care pare să fi căpătat o anvergură fără precedent- desigur, această acuză este uşor de demontat, fiind de la bun început falsă. Şi eu, ca orice femeie pe care o consider înţeleaptă, am elaborat strategia de intrus şi tactica loviturii piezişe. Ca să mă fac înţeleasă, exemplific: neputând domni peste popoare, femeia a încercat să domnească peste domnitori; neputând subjuga planurile războinicilor, femeia le-a subjugat visele; înainte de a prelucra senatul, acesta era prelucrat de matroană; Cornelia lucra prin fii, Gaia prin Gaius, muza prin poet, lady Hamilton prin amiral. Prin urmare, bovarismul de care sunt acuzată se rezumă tacit la: poruncesc, ascultând, revendicându-mi marele rol al sufleurului în istoria vieţii bărbatului.

Am plecat de la femeie şi mă opresc la regină! Nu pot să tac şi să nu sfătuiesc bărbatul să nu exagereze în niciun fel cu mila faţă de aceasta- realitatea nu a fost deloc aşa cum arată celuloidul. Regina abdică din cauza unei iubiri de dincolo de viaţă şi de moarte, ea şi-a părăsit tronul din iubire şi pentru iubire. Istoria poate fi călcată în picoare, săturată fiind de rigiditatea puritanilor care iartă iubirea păcătoasă sub condiţia nefericirii ei. Prostii! Istoria poate fi deghizată, trecutul poate fi prevăzut, aşa cum regina îşi trădează patria ca să nu-l trădeze pe el, ea- respinsa, să fie singura fiinţă care nu se leapădă de nebun, să-l urmeze când ceilalţi îl părăsesc. Invulnerabilă, cade mortal, se predă fără condiţii, riscă tot, sacrifică tot, fără târguială, fără ezitare, "Femeia Divină" părăseşte tabla de joc, nu găseşte niciun regret, dar se simte hărăzită, binecuvântată cu o pasiune teribilă pentru viciul alb- bărbatul iubit, şi pentru abandonarea în braţele fatalităţii sau în ale lui.

Sunt multe cuvinte de spus, dar niciunul,
şi noi, tot mai vii nimerim frumuseţea lor
surpinsă pe frunţi adunate, mâini încleştate,
trupuri dulci-amărui!
Sunt multe cuvinte, iubitule, când tu eşti eu,
când eu m-ating, suntem silabe iscate
din şoapte şi sunete visate mult,
târziu! Sunt multe, atât de multe miresme
ce-mi respiră atâtea momente de zenit,
suntem noi doi şi parcă toate,
când n-auzim cuvinte ce-au îmbătrânit,
când le iertăm cu mâinile-stigmate
ale iubirii noastre fără somn,
când le certăm că uită de tăcere,
în nopţile în care simplu,
le cântăm!

2 comentarii:

  1. Iar tu, femeie, esti o nestemata a firii...iar eu te vad prin alti ochi de femeie !:)
    Am gasit aici la tine, inteligenta si parfum de roze proaspete .

    RăspundețiȘtergere
  2. @Brandusa: Draga mea, îţi apreciez simţirea vizavi de mine, dar dincolo de cuvintele tale frumoase, acum răsună în femeia pe care o vezi tu doar o pace narcotică şi însetarea cu care aş ţine în mână capul bărbatului iubit. Starea femeii însetate care vrea să bea din bărbat ca dintr-o cupă! Aşa arăt acum!

    În rest... inteligenţa e doar un slogan frumos! Mulţumesc!

    Fii fericită!

    RăspundețiȘtergere