Totalul afișărilor de pagină

joi, 23 iunie 2011

Frivolites de philtre


De departe, priveşte-mă şi acoperă-mă
cu văl negru, cu cenuşă proaspătă, cu ceară
fierbinte acolo unde inima nu ştie
să vorbescă. Tremură-mă şi aruncă-mă
în plebe, loveşte-mă şi lasă-mă
să râd de durerea loviturii tale.

Părul mi-e alb de somn veşnic, pielea mi-e
palidă de tăcere şi buzele caută să
se strângă între regret şi dispreţ. De departe,
străpunge-mă cu toiagul sorţii şi fă-mă
să văd, cu ochii cusuţi de trecut, toată
perfidia sufletului meu. Fă-mă să mă ating ca
pentru ultima oară, să mă rog
ca pentru iertare, să mă supun pământului
ca pentru căinţă. Fă-mă să te am ca pe
singurul om, să te vrăjesc ca pe singurul
naiv, să te sfâşii ca pe singura căprioară!
Fă-mă să alerg goală către niciunde şi să mă
îmbrac cu şiretenia ta de departe,
de aproape, din tine!

Priveşte trupul care se bucură ca neghiobul
la trecut, care îşi sărbătoreşte satisfacţia
injustă, care a invitat la banchetul său
toţi sorii apuşi şi toate lunile de fiere!
Priveşte-l şi acoperă-l cu văl negru,
pur în impuritatea lui, tandru în
rigiditatea lui, complicat în toată
simplitatea şi doliul lui!

.....

Într-o zi, îl izbi expresia îndurerată întipărită pe faţa unei femei, ce păşea alături de el, pe stradă. O opri. Femeia era indignată. "Sunt în doliu", îi spuse ea. Peisajele deveneau decoruri, întâmplările se prefăceau în scenarii, oamenii se transformau în interpreţi. Jonglam cu ele, făuream vise şi le înfăptuiam, puneam o notă hazlie într-o dramă, ne lăsam purtaţi de închipuire. Vieţi de peregrin, unde unii sunt posedaţi pentru a făuri fără încetare, pentru ca apoi să nimicească, fantastice palate himerice, închinându-şi viaţa încercării de a exprima inexprimabilul, de a cuceri inaccesibilul.
Femeia era gnomul sau acea nimfă a pădurilor. Nu îndrăgea oamenii lipsiţi de curaj şi nu se temea decât de şobolani. Mişcările obişnuiau să-i fie suple, graţioase, puţin afectate, purtând o maladie teribilă a crizelor de nervi- mânie care încă o face să vibreze.
El îşi luă privirea de la ea şi arătând-o cu mâna, îi zise: " Dacă îţi priveşti figura mai mult de cinci minute, înnebuneşti." Dacă interpretarea rolului pare uneori lipsită de sinceritate, am putea, în definitiv, să dăm vina pe caracterul artificial al personajului însuşi.
Atunci, femeia îl întreabă: "Cum se spune pe nemţeşte - aş vrea să plec acasă?"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu