Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 8 iunie 2011

Astă seară n-am voie să beau!



Alţii care sunt himere ne privesc cum ne simţim!



Adagiu:

Povestea mea cere multă cerneală. Poveştii mele îi e tare frică de diverse monotonii scandaloase, de gesturi repezite care i-ar putea descrie acea rezonanţă şi duritate a metalului, îi e frică de simţire, de râvnire, fugă sau de căutare. Povestea mea este uneori întruchiparea femeii discrete, îmbrăcată într-o rochie trandafirie cu motiv de frunze de arţar şi de bambus, a unor flori de Paris aşezate într-un vas elegant. Povestea mea e unitarul uitării unora şi a confuziilor altora. Povestea mea a început ca o dublă strivire a pleoapelor- singura care trăda o oarecare sensibilitate şi slăbiciune, o dorinţă de supunere a unui chip încăpăţânat. Ea miroase a ceaţă câteodată sau a boare de frig uscat. Povestea mea se rezumă la greutatea unui cap de bărbat rezemat o secundă pe umărul meu, la transformarea amantei în discipol şi a amantului în duhovnic. Povestea mea e departe de suferinţă, e ca o contemplare uşoară, o privesc ca pe o ţară necunoscută, ca pe fructul intact murdărit de pământ...

Ea e ştiinţa cuprinderii în câteva cuvinte a universului nostru intim, expresia unui animal fermecător, insensibil, care nu cunoaşte râsul. Povestea mea e înfrumuseţarea decăderii, e simţirea frumoasă care mă orbeşte ca un diamant. Prin ea vezi privirea mea ieşită dintr-o vrajă neştiută, prin ea te predai unor dorinţe cumplite care te fac să repeţi: "Sunt nebun... şi totuşi..." În povestea mea simţi mirosul răcoros al absintului; acolo mă vezi alungită, cu o carte în mână sugerând furtuna care nu poate izbucni înainte ca ultimul taur să-şi fi încheiat suferinţa. Povestea mea te incomodează, asemenea fiinţelor pe care nu le iubeşti, care te-au ales, dar pe care nu le vrei- acei străini de tine, acele suflete despre care nu doreşti să aflii nimic, şi care îţi umplu existenţa. În povestea mea, movul lenjeriei intime îmi pare un semi-doliu delicios, şi inima este singura capabilă de pasiune, fără de darul de a plăcea în schimb. În povestea mea, bărbatul şi femeia, oricât de deosebiţi ar fi unul de celălat, se întâlnesc într-o îmbrăţişare, într-o emoţie vagă, amestec de scrupul, de plăcere şi de ruşine. Povestea mea ascunde, într-un fel, faimosul mit al nemuritoarei Psyche, în care pământul nostru e mai cald decât un trup, iar acele pinilor ne separă semne în podul palmei cu numele amândurora care ne înăbuşă ca un cheag de sânge.

Ea e pretinsa curtezană care prea puţin se sinchiseşte de lux şi care te caută la uşi la care nu trebuie să bată, care te vânează de după masca neagră care-i acoperă privirea, care îţi face semne, suavă, s-o urmezi către niciunde, s-o îmbeţi cu nu-ştiu-ce fel de dragoste simte ea. Povestea mea e femeia pe care, înainte să o îmbrăţişezi, o adulmeci de departe, o atingi cu tremurul cuvintelor, o respiri ca pe cel mai oxigenat şi mai pur aer ascuns în plămânii dragostei tale...

4 comentarii:

  1. dar povestea ta nu este o poveste...
    spune-mi... te rog... frimos... de tot... arati oarecum ca si kim kardashian?

    RăspundețiȘtergere
  2. frumos... sau faimos... sau fricos...
    dar nu frimos...

    RăspundețiȘtergere
  3. @Anonim: Dacă povestea mea ar fi doar o poveste, atunci şi Kim Kardashian ar fi arătat "oarecum ca şi" Adiana! Şi nu invers! Dar... :) Mulţumesc!

    Fii fericit!

    RăspundețiȘtergere
  4. multumesc pentru raspuns.
    de fapt, sint convins ca nu exista comparatie intre tine si kk. sint sigur ca tu esti o femeie de care m-as putea indragosti.
    dar, am avut nevoie de o imagine, ca sa fug si sa ma desfat cu ea in gind...

    RăspundețiȘtergere