Ea e o curtezană de pe vremea lui Marie Antoinette; nu trăiește în lumea ei și nu înțelege nimic din societatea care o înconjoară. Știe că Hristos n-a venit pentru ea și se consideră la fel de păgână ca Phidias. Mărturisește că nu s-a urcat niciodată pe Golgota ca să culeagă florile patimilor. Corpul ei rebel nu vrea să recunoască supremația sufletului, găsind pământul la fel de minunat ca și cerul și virtutea rezultatul corectării formei. Spiritualitatea nu a fost niciodată slăbiciunea ei, plăcându-i mai mult un trup antic sculptat decât o fantomă. Prețuiește trei lucruri: marmura, purpura și vinul- adică soliditatea, strălucirea culorii și aroma. Ele construiesc substanța visurilor ei, acelea în care caii albi nu sunt încălecați decât de tineri frumoși și goi, și în care nu există nici ceață, nici fum, în care totul radiază și strălucește. În visele ei, fiecare amănunt își lasă bobocul să înflorească, prinzând forme și culori viguroase. Printre pădurile întunecoase ale visurilor ei, apare și Diana, cu tolba de săgeți în spate și cu eșarfa în bătaia vântului, urmată de toată haita sa de nimfe.
Tablourile ei sunt pictate în câteva tonuri, devenind nimic altceva în afara unor basoreliefuri colorate, plăcându-i să-și plimbe degetele pe ceea ce vede și să pipăie rotunjimea contururilor până la sinuozitățile cele mai ascunse. Consideră dragostea ca pe o sculptură mai mult sau mai puțin perfectă, privind bărbații cu ochi de sculptor și abia apoi, cu ochi de îndrăgostită. A început s-o intereseze mai mult forma flaconului, decât calitatea conținutului, iar dacă i-ar fi căzut în mână cutia Pandorei, n-ar fi deschis-o. Îi place de Venus sculptată și de Paris- frumosul cu ochi antici, cu buze pure și ferm tăiate, atât de iubitoare și atât de îmbietoare la sărutat. Dacă ar fi bărbat, i-ar fi frică să-l lase de paj amantei lui. Și totuși, îi place mai mult pământul decât Olimpul pentru că îi place ca printre amanții ei să se numere mai mulți oameni decât zei sau decât regi. Ea este ca o scorneală modernă, fiică a disprețului creștin pentru formă și materie. Nu ascunde nimic, deoarece știe că pudoarea este făcută numai pentru cele urâte, poți s-o vezi în deplina ei goliciune, goală de tot și singură de tot, fără să-ți lase vreo impresie umilă sau fără să fie prea mândră pentru tine. Pentru că ți se uită drept în față și nu-și îndreaptă niciodată ochii spre cer...
..:)...
RăspundețiȘtergere