Adancesc nocturnul gand al neputintei. Intr-o lume a ascunzisului pe sub cortina smereniei, ce rost ar mai avea adevarul? Si daca fiecare lacrima umple oceane si ochi nevinovati, care e teoria suprema a dreptatii?
Captivitatea este o inchistare si o baza a sinuciderii mintii; te simti incapabil sa tragi linia diferentiara, iar cand strangi suficienta putere, ea se spulbera ca nisipul sterp batut de prima briza.
Incotro adevarul uman?
Incotro faradelegile fatarniciei?
Ma intreb daca nu cumva zbaterea mintii inca lucide te impinge catre o anxietate doboratoare, din damnat devii autodamnat, autoexilat in interiorul degetelor buburoase ale neputintei proprii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu