La fereastra sufletului...

DESPARTIRE

Duci in par nisip lasat de lacrimi
si in maini pietre aruncate de dureri.
Duci in spate ploi, pe umar numai
scoici si vant,
pe pleoape-acelasi dor de noi... Doar
scoici si vant.
Cat de aproape sunt!
Cat de departe-i marea de pamant!
Si cat amurg!



CONFESIUNI

Am inteles ca inima bate peste punti de vieti si aripi. Am inteles ca in desertul ei, sangele-i mai sfant ca apa. Si stiu ca pentru a trai cu adevarat, iti trebuie zambet dupa lacrima si puterea de a-ti desena singur aripile pe cer.
Stiam ca amintirile nu se pierd niciodata... nicaieri. Dar am auzit ca momentul e vesnic risipit! Si atunci am inteles ca prea putini oameni cunosc frumusetea vietii si prea multi se lauda ca au parte de ea.

Am inteles ca atingerea privirilor e cea mai desavarsita atractie!


INCEPUT

Intr-un carusel mi-am lasat
bratele sa zboare...
Intr-un carusel orb
mi-am desfacut visele
si credintele
ca sa-i formez usi
si ferestre.
Intr-un carusel nebun
mi-am julit sufletul
cu o coaja de dor
si apoi vantul
mi-a inchis rana.
Intr-un carusel bolnav,
m-am zbatut in fluieratul
noptii...
ca sa nu devin lup.
Apoi, intr-un carusel
cu soare...
strangeam zabrelele ruginite
ale trecutului ca
sa fac coronite din ele...
Intr-un carusel incetinit,
mi-am pictat visele in opere
si operele in vieti scoase
la licitatie.
Intr-un carusel oprit,
am indraznit sa-mi traiesc
propria viata!