Noaptea aceea din zi

- Mulţumesc, păstraţi restul! Ies din taxi cu o mină surâzătoare, taximetristul- un tâtăr necioplit şi singuratic- mi-a făcut curte până la destinaţie. Ce noutate, îmi spuneam! Îmi aşez rochia pe lângă corp, se ridicase ostentativ, dezvelindu-mi picioarele şi lăsând să mi se vadă un pic din jartieră. Ştiam numărul de la interfon, era 53, mi-l notam de fiecare dată în palmă ca să nu formez 35. - Eu sunt! – uşa de la bloc se deschide şi o împing cu greutate. Liftul mă aştepta. Mă lipisem de peretele cu glinda şi simţeam cum îmi bate inima din ce în ce mai tare. Andrei mă aştepta la uşă, zâmbind. I-am spus că sunt veselă şi că mi-era dor de apartamentul ăsta micuţ şi boem, în care miroase a muzică de la o poştă. Eram singuri. Vinul roşu aştepta să fie deschis pe masa din sufragerie, o ţigare afuma de una singură o scrumieră plină, iar muzica nu contenea să încarce camera cu lumină, aşa cum era întotdeauna acolo. - Hai să-ţi arăt ceva! îmi spuse el, cu emoţiile unui copil care urmează să recite o poezie. A oprit muzica şi s-a aşezat în faţa clapei, cu spatele la mine. Sorbeam din paharul de vin ca şi când aş fi băut ambrozie. Obrajii mi-au luat foc. Ştiam ce avea să urmeze, deşi nu se mai întâmplase vreodată până atunci, dar vai, de câte ori nu mi-am imaginat... De la primele acorduri am ştiut- Thinking of you- piesa lui pe care o ascultasem înnebunită şi cu el, şi singură, şi pe Ipod şi pe telefon- oricum şi oriunde. Sunetele senzuale ale acestui orgasm cu esenţe de jazz, m-au făcut să-mi aprind o ţigare, să închid ochii şi să mă gândesc la prima dată când ne-am întâlnit. Îi zisesem că e arogant şi că nu mă epata deloc. De fapt, mai tare îmi plăcuse de prietenul lui care îmi oferise geaca de piele după minunatul lor concert. Era târziu şi mi-era frig, mă făcusem mică în geaca aceea uriaşă şi stăteam faţă în faţă cu el. Mă interoga, mă plăcea, la sfârşit_după jumătate de bere băută pe fugă_ îmi lasă numărul de telefon. „Sună-mă când ajungi în Bucureşti, fată friguroasă!” În Bucureşti am întâlnit parcă, un alt om- un bărbat cu care împărtăşeam atât de multe lucruri şi gânduri frumoase, un bărbat atent şi grijului. Un artist pe care un alt artist îl simţea atât de special sufletului său. Ne-am iubit fără să respirăm, de fiecare dată altfel, cu altă energie, cu altă dorinţă. Ne-am iubit fără să ne-o spunem vreodată. Doar că ne eram dragi unul altuia. Am refuzat să vin în apartament prima dată. L-am rugat să mă ducă acasă. Azi râde de mine, dar nu eram speriată, băusem cam mult- ăsta era adevărul. Clapele se auzeau languros, simţeam cum o atinge pe fiecare în parte, ca şi când mi-ar atinge pielea. Cânta ca şi când am fi făcut dragoste. Se apleca cu toată greutatea pe clape, se ridica încet, îşi întorcea capul şi-i vedeam ochii închişi şi pleoapele strângându-se. Îl simţeam atât de aproape şi atât de sincer. Simţeam cum, printre acordurile minunatului jazz, se aude Te iubesc, copilo! M-am dus lângă el, mi-am încolăcit braţele în jurul gâtului lui şi l-am sărutat fugitiv pe gât. Piesa se sfârşea, lumina camerei părea din ce în ce mai difuză. Televizorul dezordona nişte imagini mute. S-a ridicat şi m-a luat în braţe. Nu ne mai văzusem de câtva timp. Asta era frumuseţea noastră. De fiecare dată când ne vedeam, era ca pentru prima dată- un pic mai personali, dar la fel de emoţionaţi. -Mi-a fost dor de tine, să ştii! – îi şoptesc în timp ce piciorul îmi urcă exact pănă deasupra coapsei lui. Mi-l strânge şi scrâşneşte din dinţi:- Şi mie mi-a fost dor!- îmi spune el sălbatic, cu o poftă teribilă de dragoste, de dans, de beţie, de mine. Am vorbit mult, am râs la fel de mult, canapeaua ne cuprindea pe amândoi, dar noi stăteam fiecare în câte-o margine. Se strânseseră trei sticle de vin goale, două scrumiere umplute până la refuz, două suflete care abia aşteptau să-şi spună poveştile şi privirile, privirile care ardeau în spatele fiecărui cuvânt. Ăsta e primul nostru fel de a face dragoste, nesfârşitul şi minunatul preludiu care nu mai cere şi altceva atunci când ajungem să simţim vârful degetelor celuilalt pe piele. Dimineaţa începea să apară în camera încă luminată de veioză. Trage draperiile- începem să confundăm ziua cu noaptea, începe să ne placă noaptea atât de tare încât să vrem s-o avem şi ziua. Şi noi, de fapt, am făcut dragoste o noapte întreagă, râzând de soarele care nu reuşea să pătrundă între îmbrăţişările noastre.