Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 23 iunie 2012

Sfârşitul jocului

Rujul roşu zăcea fără capac pe masuţa din camera Andrei. Noaptea trecută a fost una în care a întrecut toate limitele. Îşi îmbrăcase rochia cu spatele gol şi cizmele din piele. Un pic de parfum aruncat pe gât şi pe încheieturile mâinilor, buclele atent definite şi rujul ei roşu- ştia că asta e reţeta unei nopţi reuşite. A pus un pariu cu o prietenă că o să cucerească pe majoritatea tipilor de la acea petrecere. Acum, Andra îi zâmbea prietenei destul de sfidător. -Uite, astea sunt numerele de telefon primite aseara! I-a spus ea în timp ce-i arăta un tenculeţ de hârtii, mâzgălit cu destul de multe cifre. -Am pierdut, damn it! Oricum am pus pariul la mişto, eşti o divă, să nu crezi că m-am îndoit vreodată de asta! A zis amica, dându-şi ochii peste cap. Acum zi-mi, cu el te-ai întâlnit la petrecere? Andra ştia că o să apară şi C. la un moment dat în toiul petrecerii, când ea probabil că deja stătea agăţată de gâtul unui tip înalt şi vorbăreţ. Plecase de acasă cu imaginea asta în minte pentru că ştia că doar aşa putea să-şi doboare nervii şi emoţiile. Ştia că C. avea să vină îmbrăcat elegant ca şi ea, infatuat ca şi ea şi că nu aveau să se intersecteze deloc, nici măcar cu privirile. -Da, a fost! M-a privit lung când a ajuns, ca şi când nu mă mai recunoştea. Eu i-am zâmbit şi i-am dat mâna tipului care îmi trăncănea nu-ştiu-ce în ureche. Atât! Apoi a venit V. , prietenul ăla pe care l-ai întâlnit şi tu la mare, m-a luat de mijloc şi mi-a zis: Marilyn, ăsta-i dansul nostru! I-a zis Andra prietenei ei care asculta consternată. Îşi desfăcea uşor părul împletit, stătea pisicoasă picior peste picior, aproape dezgolită de chimonoul ei, în faţa oglinzii şi cuvintele pe care le rostea parcă nici nu-i mişcau buzele. Era obosită şi se alinta, în acelaşi timp. Cu o vânătaie evidentă pe pulpă şi cu cearcăne, Andra se ridică şi-şi dezbrăcă în faţa prietenei chimonoul, cu spatele la ea. Un tatuaj se întindea pe toată coloana. -Eşti dusă, aseara s-a întâmplat asta? A întrebat aceasta, apropiindu-se. Uau, „I am the hero of this story, I don’t need to be saved”,- foarte potrivit ţie. Dar cum naiba, pe bune acum? -Am dansat cu toţi tipii de aseară, toţi aveau cel puţin câte un tatuaj, toţi mi l-au arătat, mândri şi am tot vorbit, şi am tot dansat, de băut nici nu mai ştiu ce am băut. Unul dintre ei era maestru în arta asta şi, pentru că eu eram suficient de ameţită, m-am lăsat convinsă şi mi l-a făcut. Nu mi-a luat bani, un număr de telefon şi un sărut i-au fost deajuns, spunea Andra, făcând cu ochiul şi îmbrăcându-se. În timp ce vorbeau, telefonul Andrei suna în continuu. Andra se uita scârbită pe ecranul mobilului, apoi îl atingea anevoie, respingând toate apelurile. La un moment dat, unul dintre numere i-a atras atenţia fetei. Cu faţa mirată şi cu o grimasă de deplină satisfacţie pe chip, aceasta i-a făcut semn prietenei cu degetul, să se oprească din vorbit. A răspuns, afişând un zâmbet triumfător. -Bună, stimabile, ce surpriză plăcută. Cu ce ocazie am această onoare să te mai aud? Întreba Andra arogant. La capătul celălalt al liniei era C., fostul ei iubit, care nu a vorbit deloc cu ea cu o seară în urmă. Prietena fetei s-a apropiat de telefon şi i-a făcut semn acesteia să pună dispozitivul pe speaker. Andra a făcut întocmai. -Andra, aseară m-am îmbătat. Mă uitam cum agăţi tot ce mişca la petrecerea aia. Am fost foarte furios. Mi-am amintit de noi. Te urăsc, dar n-am cum să te uit. A trecut un an, un al naibii de întreg an în care am ezitat să te întâlnesc. Aseară mi-am făcut tatuaj cu numele tău, ce zici de asta? A zis C. părând extrem de furios. Andra se uita la prietena ei şi zâmbea. Ştia că poate să-l aibă înapoi chiar în momentul ăla, dar nu voia. -C., e prima dată când vorbim de când ne-am despărţit, mai ştii de ce am făcut-o? Sunt flatată să aflu că stau scrisă pe corpul tău, dar, dragule, ştiam deja că am numele şi toată istoria noastră bine scrijelite în inima ta torturată. Te-am înşelat C., de- asta ne-am despărţit, te-am înşelat cu prietenul tău cel mai bun, chiar ţii să-ţi reamintesc asta?! Şi asta fac şi acum, cu oricine, pentru că trăiesc periculos. Ce vrei de la mine? Andra spunea toate astea pe un ton calm, prea calm poate, dureros. La capătul liniei nu s-a mai auzit nimic. C. i-ar fi dat o palmă sau mai multe prin telefon dacă ar fi putut. Era rănit şi rana continua să se adâncească. -Şi vreau să mai ştii ceva C. Aseară ştiu că mă voiai ca un animal, ştiu că mă evitai pentru că nu te-ai fi putut abţine, dar dacă te-aş fi avut aseară, te-aş fi rănit şi mai tare pentru că l-am cucerit pe actualul tău cel mai bun prieten şi povestea s-ar fi încheiat la fel. Vezi tu, cred că eşti blestemat, a spus fata păstrându-şi calmul vocii şi mângâindu-şi mătasea care-i învelea frumosul corp. Cu asta închei tot, iubitul meu fost, îmi pare rău pentru tine că ai fost fraier şi m-ai tatuat, vestea bună e că se poate modifica. Acum poţi să-ţi suni prietenul şi să-i spui că e de doi bani, asta e. Îmi place prea mult să mă joc cu mintea oamenilor. Prietena Andrei se uita şocată la fată. Nu-i venea să creadă cât de crudă era, cât de parşivă şi de egoistă. Aproape că plângea, îi cunoştea pe amândoi la fel de bine. Convorbirea s-a încheiat brusc cu o înjurătură din partea lui C. Andra s-a dus la budoirul ei şi ridică rujul rămas neatins de aseară. Se uita atent în oglinda ei mare analizându-şi zâmbetul, încruntarea, furia, satisfacţia, ca într-o piesă de teatru bolnavă. -În seara asta mă duc cu fostul lui prieten cel mai bun la cină. Cred că mi-am găsit sufletul pereche. Întotdeauna am fost un pic atrasă de el mai mult decât de ceilalţi. Sunt îndrăgostită şi nu mă interesează ce bolboroseşti, cui îi vei lua apărarea sau ce şi pe cine judeci. Acum chiar îmi place de tipul ăsta, mă adoră! A spus Andra în timp ce-şi alegea din şifonier o rochie elegantă şi sexy. Îmbrăcată, frumos fardată, cu un parfum ameţitor, Andra urca dogorind de pasiune în taxiul din faţa blocului. Spre La Scena, te rog! A comandat aceasta în timp ce-şi scoase portfardul din geanta ei de firmă. Îi suna telefonul. Era prietena ei. Îi răspunse extrem de jovială. În următoarea secundă, Andra scăpă telefonul din mână şi ţipă. -Andra, m-a sunat C să-mi spună că prietenul lui a avut un accident. A murit, Andra, a murit acum 10 minute!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu