Mincinoșii obișnuiau să mă atragă, să mă intrige; acei bărbați tăcuți care ascund în minte cel mai nevisat purgatoriu. Acum mă amuză și, într-o manieră totalmente nedemnă, mă strâng de gâtul meu fin cu povești spinoase, ascuțite de personaje necunoscute. Trecutul, iată, se transformă în ciudă și nu în regret- în ciuda aceea pe care o simți atunci când te așteptai la altfel de fapte din partea cuiva, și te-ai ales cu mărunțiș- într-un fel de milă, într-un fel de râs, într-un fel de renegare. Urăsc oamenii ipocriți care nici măcar nu știu să-și șlefuiască minciunile înainte să și le expună. Urăsc cuvintele mari și teatralitatea, jocul nereușit pe mai multe planuri și flancuri- le urăsc pentru că și eu am fost acolo-- been there, done that-- cum ar zice turcul. Urăsc să-mi bat joc de oameni, deși te-aș înțelege dacă, de exemplu ai face asta doar ca să-ți mai cântărești egoul din când în când. Și mie îmi place să seduc, să rănesc, să simt ca lipsa mea din spațiul cuiva crează haos, să simt că cineva e gata să plângă și să mă implore să fiu cuminte, ascultătoare și docilă-- well, been there, done that and actually i m still in there -- cum ar zice tot turcul, dar cu alte cuvinte.
Nu suport să mi se plângă pe umăr, să-mi ceară cineva consolare, un sfat prietenesc, o mângâiere, o asigurare !de viață și de moarte!- nu pozez în bunul samaritean și nu-mi pierd timpul cu poveștile altora. Cine se complică- intrigă, dezbină și despică vieți/ personaje/ roluri- cine se complică, să se rezolve singur- știu, nici măcar un joc nu se rezolvă singur, nici macar un al naibii de lego sau de puzzle, din contră, e al naibii de ușor să începi, când există curiozitatea, challenge-ul, și al naibii de greu să vezi cum te împotmolești după doi pași. Îți chemi fratele mai mare în ajutor, îți chemi gașca, dar nimeni nu poate mișca un deget pentru tine. Și apoi distrugi până și gloriosul început, de ciudă, nu de rușine, și încerci să pozezi în victima propriului complot, atârnându-te măcar de o persoană, sclavagistă care să-ți rămână aproape după toți demonii împărțiți în jurul tău. Și poate că rămâne cineva, cineva care acum cere ajutor să te înțeleagă, cineva care nu-ți înțelege tactica, dar îți rămâne fidel, cineva pe care l-ai sfătuit mai demult să sape în trecutul tău (săpatul asta însemnând un apel/două, un mesaj, o smiorcăială) și să caute indicii despre complicata ta personalitate greu de lepadat.
Dar cum se va termina jocul ăsta nimeni nu știe; eu pot doar să anticipez anumiți pași, pot să-i și visez, să-i și desenez pentru că sunt sigură de validitatea lor... Curând, ochii își vor revedea minciunile în oglindă și vor minți în continuare cu fermitate și cu bărbăție. Ceva din retina aceea lucioasă- serpentes- se va fi deformat, spart sau cumva se va fi schimbat. Privirile care obișnuiau să fie reci, arogante și teribil de provocatoare, se vor fi înghețat reciproc. Mincinoșii nu mă vor mai atrage, și nu pentru că nu o să le intru în lista lor de-- heartbroken girls-- turcism împrumutat, pentru că nu sunt din acel peisaj, ci pentru că vor fi reușit deja să mă înciudeze cu fiasco-ul luptei lor pentru propria demnitate. O să-ti fie dor de acel nevisat purgatoriu, pentru că știi că n-o să-l mai parcurgă nimeni așa cum l-am parcurs eu. O să-mi fie dor de minciuni și de acei oameni care obișnuiau să le adauge toată frumusețea și strălucirea din lume!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu