Totalul afișărilor de pagină

luni, 24 octombrie 2011

Decolorări ale inimii

Știi, nu e vorba nici măcar despre dor... Mon Paradou s-a redus subit la un cer care se vede prea aproape de la etajul 8. Mă întreb dacă al tău e la fel de aproape ca al meu și dacă seara, după ce privim niște stele îmbătate de nori groși, dăm drumul la aceeași melodie, bem același vin sau visăm același coșmar! Știi, nu mi-e frică să cad, mi-e frică să nu mă îngrop singură când o să ating pământul. Nu mi-e teamă de mâna care transcrie prea multe dorințe, ci de impulsul de a le extremiza într-o fracțiune de secundă, de a mă ridica și de a pleca doar pentru a vedea cerul și din altă parte, bând un altfel de vin, ascultând altfel de melodii, șoptind altfel de cuvinte în timp ce visez un altfel de coșmar.

În aburii mei, inima își pierde treptat culoarea, albăstreala ei îmi amintește de durerile de splină ale alcoolicilor. Alcoolul meu mă ține totuși, departe de dureri. M-am obișnuit să îmi îmbrac cele mai frumoase rochii, să-mi obosesc picioarele pe cele mai înalte tocuri și să ocup un loc, deseori printre bărbați energici și frumoși, povestind despre orice, în afară de mine și bând orice, în afară de ceea ce obișnuiam să bem amândoi. E ca un cult, o enclavă, o religie tabu, pe care nu vreau s-o pervertesc, s-o public, s-o afișez. M-am obișnuit să trișez, să mint, să mă furișez, să intru în mintea unui bărbat cu ușurință, să-i citesc pasiunea de dincolo de licuricii tâmpi care-i invadează ochii. M-am obișnuit cu răsfățul, cu atenția, cu piedestaluri dintre cele mai variate și mai zadarnice! Știi... nu e vorba nici măcar despre dor... e ca o compensație, ca un vid care umple un alt vid, ca un risc despre care știu totul și care nici măcar nu mai are farmec. Dar mă duc și mă întorc, mă învârt și mă îmbăt, mă arăt interesată și apoi refuz. Aleg foarte puțin din foarte mult, dar întotdeauna aleg calea care-mi șoptește că cerul ei se vede mai departe decât cerul meu și că, pentru un timp limitat, poate să dispară în totalitate! Curiozitatea asta mă macină... instinctele mă obosesc prea des, dar parcă niciodată nu mă consumă! Cerurile se întretaie și dimineața rămâne deseori goală, amară și amețită, într-un cearșaf cald și cu cearcănele albăstrui care prevestesc acele dureri de splină ale alcoolicilor! Mi-e teamă să nu încep să uit și mai multe, și nu memoria ar fi de vină aici, ci preafolosita inimă care se decolorează cu fiecare piedestal pe care mai sunt urcată...

După toate astea, sunt sigură că seara, atunci când ne regăsim singurătatea, ascultăm aceeași melodie și bem același vin, roșu și puternic, iluzie a două inimi care și-au pierdut culoarea, separat!

2 comentarii:

  1. beauty is strength. beauty attracts temptation. temptation encourages weakness, and, sooner or later, weakness prevails. yet, after prevailing, weakness generates strength.

    in other words, your supreme beauty and incalculable refinement (inside and outside) has created around you a level of temptation to which you will eventually succumb. but, in the long run, that will make you stronger…

    fii fericita… you are beautiful and strong, and, under the worst case scenario, you will become even stronger… dare i say “perfect”?

    da… cred ca esti perfecta…

    RăspundețiȘtergere
  2. And as Richard Dawkins said, the evolution towards perfection encompass a bad english usage. I don't know for sure to whom it applies, and this inside or outside confuses me more. Nevertheless, and like I tried to say before, you must be beautiful, strong, all of this within refinement.

    RăspundețiȘtergere