Totalul afișărilor de pagină

duminică, 30 octombrie 2011

Curat, pasiune și necredință

Băutura, dragostea, tutunul și arta- cele patru oase grele ale vieții. Când unul dintre ele începe să doară și să atingă fiecare mușchi și fiecare fibră, nu simți decât un clocot al sufletului care strigă libertatea și răzvrătirea. Vorbesc des cu aceste patru mironosițe care-și dau aere de mari profeți, atunci când mă arăt destul de precisă și de meticuloasă în fața lor, am impresia că pozez într-o bigotă aflată la spovedanie. De fapt, niciodată nu m-am înțeles mai bine ca acum cu băutura, tutunul, dragostea și arta împreunate. Mi-au devenit confidenți gălăgioși, aceia care-ți zguduie diminețile cu pălăvrăgeli și întrebări confuze, banale și interminabile. Mă ridic, mă așez și încerc să înțeleg de ce atunci când cauți liniștea, urci scările unei biserici și de ce, atunci când ești în fața tablourilor cu sfinți, nu auzi altceva decât vacarmul și ai imediata impresie a omului stingher. Cam așa e dimineața în care stau de vorbă cu cele patru oase ale vieții mele. Tăcută și gălăgioasă, ca într-un arpegiu care nu face decât să te țină din ce în ce mai conectat cu sunetul.

Dragostea e cea mai meditativă- rămâne fixată pe imaginea gâtului meu gol și mă face să tremur când mă gândesc la sărutul care l-a acoperit, băutura încearcă să înțeleagă dacă vede paharul plin sau gol, iar tutunul se adulmecă pe sine și amețește, iar arta... arta decade în fiecare dimineață și urcă progresiv în timpul zilei până își reîntâlnește cele trei tovarășe. Sunt un om fericit, din rândul acelora care realizează asta, din rândul acelora care știu că oamenii doresc să fie înșelați, îi înșală cu plăcere, urmând să mai tragă și profit de pe treaba asta. Sigur, complotez în permanență cu viciile mele, mă gândesc în permanență cum să îmbrac un suflet care pare prea dezbrăcat, cum să-l mai ferchezuiesc puțin, cum să-i adaug dragostea care trebuie, ridurile frumoase ale băuturii și ale tutunului și simplitatea candidă a artei. Un suflet cusut de grupul de cvartete care-mi desenează și-mi decorează viața. Uneori, mă mai cos și singură... pe treptele bisericii pe care n-o văd, dar căreia mă închin în somn, în liniște!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu