Am mutat regina până în tălpile
regelui, şi singurul drum nestrăbătut
a fost cel al iubirii. Nebunul fluiera când ea se plimba
în zorii vieţii cu-acelaşi trup de pion patimaş-
El a ajuns să-i iubească gâtul alb şi visul
naiv, dar a ştiut să întoarcă scutul atunci când
ochii ei erau gata să arunce iubiri desculţe.
Şi regele, străjerul vălului ei, legăna pleoapele
pe valsul amintirilor străvechi.
Bătrânul rege ştie şi tace! Nu părăseşte cuibul, nu mai
deschide braţele, nu mai priveşte decât în jos,
acolo unde, nesfinţită, regina îi cuibăreşte tălpile
la marginea nopţii.
din ce am citit pana acum, cea mai frumoasa
RăspundețiȘtergere