Totalul afișărilor de pagină

marți, 29 septembrie 2009

Fara...





A sunat telefonul si am raspuns: "Alo!"

Se auzea doar o vioara murind.

O respiratie topind linia, auzul si inima.

Am strigat: "Nu pleca! nu te schimba!

Nu ma ucide si pe mine!"

Respiratia s-a frant, vioara a scos un sunet

aproape mut in departare.

"Inchide!"- te-am auzit soptindu-mi si

luandu-ma in brate.

"Promit ca daca vreau sa-mi sinucid iubirea,

am s-o fac in tine."- e tot ce mi-ai fagaduit

si ai plecat_ Nu te-am mai vazut.

Poate te-ai schimbat.

De atunci incerc sa-mi sinucid iubirea

in amintirea ta, dar nu pot, nu stiu sa traiesc

decat cu ea!

5 comentarii:

  1. Prea multă tristeţe dăunează grav sufletului. Ar trebui să citeşti mai cu atenţie cuvintele Maestrului O.Paler, pe care le-ai atîrnat deasupra blog-ului.

    Numai bine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu ma confund cu Maestrul, desi ar fi o adevarata onoare, de aceea nici nu il inimit. El este "mentorul" scrierilor mele, insa nu si cel care ma inspira. Tristetea este si ea o arta, iar eu incerc s-o expun bruta, asa cum arata ea in interiorul meu. Nu mereu... cateodata!

    RăspundețiȘtergere
  3. porti in suflet firmituri dintr-o iubire uitata "de mult" in trecutul inimii tale... ce-ar fi sa-i zambesti prezentului si sa lasi trecutul la locullui?:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu por sa cred ce cometarii se fac, hahaha..oamenii astia nu stiu sa faca diferenta dintre arta si realitate si uita ca adevaratele capodopere literare sau artistice s-au grefat pe sentimente mai putin pozitive. Nu intotdeauna fericirea este sursa de inspiratie asa ca adiana scrie in continuare! poezia nu e inteleasa de toti;)

    RăspundețiȘtergere
  5. poezia asta imi smulge o lacrima si imi da fiori...

    RăspundețiȘtergere