.jpg)
Radu si Alma raman pe scena vietii, feicare pe o alta. El- actor ranit, trist, ingandurat, ea- fiica a muzicianului rebel, invigorata, cu o credinta si mai puternica in viata, zambitoare si cu un suflet si mai involburat. Merge pe strazi, in cautarea unui Radu matur, deschis, darnic. Intoarce capul, i s-a parut ca aude "Nu-mi pot lua privirea de la tine", atunci vantul sufla si tot parul ei vauri ii acopera fata indurerata. Iata, daca nu e dragoste, atunci e glorie, daca tot nu e dragoste, atunci nu vei gasi niciodata eroi care sa-ti sopteasca pe strada o dragoste mai veche.
"Nu cred ca pot sa-mi iau privirea de la tine", spuse Radu minunat de fata femeii pe care abia o zarise.
O poveste incepe in cantec, in aer si in suflet. Muzica ne face mai atenti la sentimente, muzica inspira iubirea si o face mai puternica. Alma, femeia necunoscuta, straina care isi flutura stralucirea parului, care priveste intr-un gol misterios, atrage privirile tuturor; ea este nascuta prin muzica si crescuta in chip de simfonie. Cine poate stii viata acestei necunoscute, furisata pe o strada aglomerata, pierduta in valmasagul de chipuri?
Alma se opreste mirata: " Ti-am mai spus pana acum ca vreau sa te iubesc ?", de parca l-ar cunoaste, de parca se iubesc de-o viata, femeia isi intra in rol. Rolul pe care pana acum nu l-a jucat niciodata. Si-a adorat tatal, artist nebun dupa iubire, glorios inlauntrul sau, rebel ca un vant primavaratic, singur cu melodiile din mintea sa. El i-a transmis Almei pasiunea pentru viata, muzica n-a insemnat pentru ea decat eliberare, o apa rece in care nefericirea se ineca. Sunt doua firi identice care impartasesc muteste aceeasi "povara". Relatia lor e rece, o fiica devenita femeie, un tata care nu indrazneste s-o numeasca astfel.
"Nu pot sa-mi iau gandul de la tine", ii spune Radu care o asteapta zilnic in fata Ateneului. O asteapta sa iasa, sa mearga, sa atinga pamantul pe care ea a calcat. "Bate vantul, iar eu nu te aud bine, daca vrei sa ma urmaresti in continuare iti voi da adresa mea". El ii spune ca vrea sa stie cine e, vrea sa afle viata ei. " Vreau sa te iubesc, dar nu pot acum, e tarziu si eu trebuie sa-mi ajut tatal pentru un concert". "Fiica a muzicianului- ajuta-ma sa-mi iau gandul de la tine". I-a spus ca se numeste Greta, ca nu e o carte deschisa si ca viata ei e prea greu de indurat in iubire, l-a mintit si i-a zis ca i-ar placea sa il poata iubi. Nu vrea sa stie nimic despre el, vrea s-o faca sa-l iubeasca, sa faca orice posibil sa se deschida in fata lui. Uimit, Radu face o plecaciune in fata ei si a Ateneului si-i saruta galant mana, ea ii trece apoi mana prin par : "o sa te fac sa nu-ti mai iei in veci gandul de la mine" .
Povestea continua cu aventura lor, clipele trec simpu si frumos, el- actor, ea- compozitoare, desavarsirea geniului intr-un teatru mizical aproape absurd. Pana la atasament, pana la ideea obisnuintei. Radu admite ca o iubeste, ea ii este dedicata intru totul lui, pana cand el este rapus de catre o alta enigma, o jurnalista singuratica. Paralelismul iubirilor lui Radu ajunge sa se intersecteze atunci cand el o anunta ca nu o mai poate rani in continuare. Alma isi ia vioara si canta, noteaza in acelasi timp notele pe foaie: "Exact asa e, cum ai zis tu ca va fi, asteptam inspiratia de undeva si iata ca a venit din ura si nu din iubire", ii spune ea dupa ce termina de cantat. O poveste mai scurta; daca nu e dragoste, atunci e glorie, daca nu e dragoste, atunci nu sunt eroi. '" Ia-ma in brate si strange-ma", spune ea barbatului coplesit de intorsatura pe care au luat-o lucrurile. "Sper sa nu ma uiti cateodata!", "inca nu imi pot lua privirea de le tine", ii raspunde Radu.
Despartirea le-a schimbat viata amandurora. Radu s-a uratit iubind a doua femie straina. Ea si-a reamintit ca o cheama Alma si nu Greta cea naiva, Alma- cea care starneste admiratie si invidie in multime, care face sa se intoarca multe priviri. Se lupta sa devina cunoscuta, reuseste si intalneste intr-o zi oarecare, fara sa stie, o persoana care ii rememoreaza viata. Jurnalista, iubirea lui Radu ajunge sa o intervieveze si termina prin a lega o prietenie stransa. Cunoscandu-se, ea ii spune Almei ca traieste o atractie fantastica pentru un om pe care credea ca il iubeste, un om care nu s-a maturizat, care alearga dupa nou si dupa necunoscut, un om marcat de o poveste de dragoste anterioara pe care ea a destramat-o, cu o anume Greta. Ii confeseaza insa, ca ea l-a inselat cu fostul sot si ca Radu a aflat. Ranit, incearca sa o gasesca din nou pe Greta "El spune ca Greta este in continuare femeia vietii lui". Alma se schimbase mult de la despartirea de Radu, maturizata, cu un aspect mult mai luminat stia ca el nu are cum s-o gaseasca nestiindu-i numele adevarat. Ajunge insa sa o urmareasca iar la Ateneu: ' Greta, iarta-ma te rog, dar... nu pot sa-mi iau gandul de la tine!".
Dupa o lunga discutie, cei doi se impaca; ajunsi intr-o camera de hotel, Radu ii marturiseste ce prostie a facut ca a parasit-o. "stii ca piesa pe care am scris-o cand ne-am despartit a avut un succes enorm?! asa am cunoscut-o pe cea pentru care m-ai abandonat. Ma numesc Alma, ea mi-a povestit despre Greta si despre tine cu lux de amanunte." "Am nevoie de o tarie. Nu mai e nicaieri deschis? Doamne, cat de naiv sunt. Dar te iubesc Alma, Greta, Ingerule, suntem din nou amandoi asta conteaza, suntem iar noi, ma duc jos sa iau vin, asteapta-ma iubire, o sa zbor ." Radu se intoarce cu un buchet de flori, dar Alma nu-l lasa sa fie romantic, il intreaba incisiv pentru ce a parasit-o, ce a gasit la femeia aceea si ea nu avea, cat de pasionala era, de ce il atragea atat de tare, incat sa o raneasca. Radu tace, apoi ii spune: Te iubesc, Alma!. Ea intoarce capul: "Amandoi uitam momentul in care m-ai intalnit. Batea vantul in parul meu, priveam in gol, asta te-a facut sa-mi spui ca nu-ti poti lua gandul de la mine? Ei ce i-ai zis? la fel? aceeasi replica, actorule? acelasi scenariu, pe aceeasi muzica? Nu te mai iubesc, ti-am zis mai devreme ca te iubesc, de acum nu o voi mai face. Mi-am dat seama ca nu te mai pot iubi, as iubi alt om."
Radu si Alma raman pe scena vietii, fiecare pe o alta. El- actor ranit, trist, ingandurat, ea- fiica a muzicianului rebel, invigorata, cu o credinta si mai puternica in viata, zambitoare si cu un suflet si mai involburat. Merge pe strazi, in cautarea unui Radu matur, deschis, darnic. Intoarce capul, i s-a parut ca aude "Nu-mi pot lua privirea de la tine", atunci vantul incepe sa sufle si tot parul ei valuri ii acopera fata indurerata. Iata, daca nu e dragoste, atunci e glorie, daca tot nu e dragoste, atunci nu vei gasi niciodata eroi care sa-ti sopteasca pe strada o dragoste mai veche.
