la tine tipand si punandu-ti degetul la tampla.
Lasa-ma sa privesc cum urca ploaia la cer
si cum ziua cade pe pamantul necurat.
De m-ai lasa sa-ti ating fruntea cu gandul meu bun
si sa-ti privesc dragostea cum alearga prin tine...
Lasa-ma sa te golesc de dureri si sa le strang
in buchetul sufletului meu, sa le zdrobesc
si sa le arunc in marea neatinsa de ploaie.
Sa trecem amandoi pe podul iubirii abia
curatat de pacate si sa-i strangem si ultima frunza
a durerii.
Apoi, lasa-ma sa te privesc invitandu-ma sa retraim
ultima amintire.
ce frumos ai scris, cel mai mult imi place strofa asta:"Lasa-ma sa te golesc de dureri si sa le strang
RăspundețiȘtergerein buchetul sufletului meu, sa le zdrobesc
si sa le arunc in marea neatinsa de ploaie." daca s-arputea intr-adevar sa renubtam la duere ce frumos ar fi. dar este totusi un loc unde nu va mai fi durere:)
ce frumos.atat de frumos!
RăspundețiȘtergerefoarte frumos
RăspundețiȘtergereTe astept sa imi scri parerea ta : http://clipe-din-viata.blogspot.com
RăspundețiȘtergereCât de superb !
RăspundețiȘtergereSă retrăim ultima amintire... .
intotdeauna amintirile sunt cele ce guverneaza clipa sau viitorul...
RăspundețiȘtergereCu draga inima, tuturor, va multumesc!
RăspundețiȘtergere