A sunat telefonul si am raspuns: "Alo!"
Se auzea doar o vioara murind.
O respiratie topind linia, auzul si inima.
Am strigat: "Nu pleca! nu te schimba!
Nu ma ucide si pe mine!"
Respiratia s-a frant, vioara a scos un sunet
aproape mut in departare.
"Inchide!"- te-am auzit soptindu-mi si
luandu-ma in brate.
"Promit ca daca vreau sa-mi sinucid iubirea,
am s-o fac in tine."- e tot ce mi-ai fagaduit
si ai plecat_ Nu te-am mai vazut.
Poate te-ai schimbat.
De atunci incerc sa-mi sinucid iubirea
in amintirea ta, dar nu pot, nu stiu sa traiesc
decat cu ea!
Prea multă tristeţe dăunează grav sufletului. Ar trebui să citeşti mai cu atenţie cuvintele Maestrului O.Paler, pe care le-ai atîrnat deasupra blog-ului.
RăspundețiȘtergereNumai bine.
Nu ma confund cu Maestrul, desi ar fi o adevarata onoare, de aceea nici nu il inimit. El este "mentorul" scrierilor mele, insa nu si cel care ma inspira. Tristetea este si ea o arta, iar eu incerc s-o expun bruta, asa cum arata ea in interiorul meu. Nu mereu... cateodata!
RăspundețiȘtergereporti in suflet firmituri dintr-o iubire uitata "de mult" in trecutul inimii tale... ce-ar fi sa-i zambesti prezentului si sa lasi trecutul la locullui?:)
RăspundețiȘtergereNu por sa cred ce cometarii se fac, hahaha..oamenii astia nu stiu sa faca diferenta dintre arta si realitate si uita ca adevaratele capodopere literare sau artistice s-au grefat pe sentimente mai putin pozitive. Nu intotdeauna fericirea este sursa de inspiratie asa ca adiana scrie in continuare! poezia nu e inteleasa de toti;)
RăspundețiȘtergerepoezia asta imi smulge o lacrima si imi da fiori...
RăspundețiȘtergere