De azi.

”Sperie-te, frumoaso!” Ești aproape de urechea mea, din ce în ce mai aproape de risc.

De azi începe primăvara. Mă vei dezbrăca mai repede, mă vei îmbăta mai ușor?! De azi frica mea se transformă în propria asumare a riscului. ”Mă iubește... nu mă iubește...”, voi juca până când din floarea mea de lotus nu va mai rămâne decât esența- petalele vor veșteji patul iubirii noastre.

”Apropie-te, bărbate!” Sunt aproape de urechea ta, din ce în ce mai aproape de risc.
Mai aromat si mai personal aici

Nerepetarea istoriei

Nu pun niciodată preţ pe respectarea vreunui plan. Pentru că ştiu că ceea ce gândesc în avans nu se va concretiza niciodată. Asta pentru că-mi funcţionează mai bine imaginaţia în timp real decât în schiţe bine plănuite.

Am prins curaj şi dezinvoltură. Am deprins mişcări elegante ale corpului care mă pot prezenta mai bine decât orice carte de vizită. Privirea mi-e adâncă, seducătoare, bine pusă în evidenţă de un machiaj uşor vulgar. Mă cunosc şi mă folosesc. Pentru/La ce? (Întreabă anonimul). Îmi folosesc exteriorul pentru a-mi goli de reziduuri interiorul, pentru a înfăţişa fala femeii sigure şi neruşinarea femeii prinse cu fanteziile în portfard. Pentru a purta discuţii fascinante despre nimicuri languroase şi facile, discuţii gravate cu râsete mascate, cu muzică plăcută în surdină, cu aprinderi şi stingeri de ţigară. Te-aş invita la dans, dar îţi place mai mult să mă priveşti pe mine mişcându-mă. Mă folosesc pentru a-ţi face pe plac, deci.

Şi mi-aş desface părul şi aş învârti o şuviţă pentru a te distrage de la cuprinsul discursului tău. Mi-aş apropia picioarele, mâinile, mi-aş încorseta tot trupul, numai ca să nu poţi vedea nimic din el. Îmi place când ştiu că îţi imaginezi totul, cu acceaşi neruşinare pe care o posed şi eu. M-aş apropia şi ţi-aş căuta de-aproape parfumul care mi-a lipsit. Până acolo unde ştiu că-ţi pot atinge cu buzele gâtul, apoi, de sub cămaşa uşor descheiată şi pieptul. Dar nu ţi-aş spune nimic. Te-aş lăsa să ridici câte întrebări vrei, apoi să taci şă să rămână doar sprânceana şi colţul gurii ridicate. Şampanie... bule de şampanie pe trupul meu, tăceri vulgare şoptite în urechea mea, mâini grele şi tremurate atingându-mi pielea umezită şi dogoritoare.

Dar nu, nu fac niciodată planuri. Fanteziile sunt jocurile minţii mele lărgite de atâta nesaţ şi înnebunire. Fanteziile mele sunt rodul îmbătării cu imaginea ta scufundată în prea mult vin, în prea mult fum, în aşteptare şi eşec, în dorinţă şi deziluzie. Dar, nu ştiu cum va decurge... ceva din ceea ce-mi închipui. Nu ştiu, dar vreau, atât de mult vreau, încât îmi vei vedea pasiunea în privire imediat ce vei păşi în interiorul meu, al ființei izbăvite. Atunci vei ştii că istoria nu se repetă niciodată la fel! Istoria o regăseşti... printre ruinele fetei din mine şi fundamentul femeii ce-ai început să creşti şi-o vei clădi uşor, pe neşimţite!
Mai aromat si mai personal aici

Solilocviul unei doritoare

Mi-e dor de conversaţiile acelea lungi; conversaţii în care subiectele se pierd în simpla dorinţă de a ne auzi libertatea. Mi-e dor de oamenii cu care să mă pot înţelege, să pot dezbate, să pot argumenta. Mi-e dor de prietena mea de cafea şi de felul în care descriam erotismul lenjeriei intime perfecte. Apoi, mi-e dor să mai găsesc şi o carte bună printre rafturile încărcate cu reviste, pliante, ochelari, lumânări, parfum şi dicţionare. Mi-e dor să deschid cartea pe care încă nu am citit-o, dar ale cărei coperţi îmi inspiră calitate şi mister.

Mi-e dor de umbră şi de obscuritate, de pian şi apoi de operă, de credinţă( proprie) şi de înţelesuri, de nuditate. Mi-e dor de patul gol al femeii îndrăgostite şi de geanta lăsată deschisă pe scaun pentru a o putea ridica repede şi pleca. Mi-e dor de fugă şi de noapte, de telefonul care uita să mai sune ( şi era atât de bine), de desfătare şi de lipsă de somn.

Aş vrea să nu mai am îndrăzneala asta perversă cu care te privesc. Aş vrea să tac mai mult, să acţionez mai puţin, să accept refuzul, să denunţ laşitatea, să-mi înfrânez pasiunile, să plec, să uit, să nu mă inspiri. Dar nu pot, pentru că mi-e dor... de conversaţiile acelea lungi în care timpul nu exista şi noi nu purtam măşti, nu ceream nimic, ofeream involuntar, dar conştient, ne plăcea, ne purtam, evoluam pe nesimţite, brusc şi aproape perfect. Eram noi.


Si ton corps, fremissant des passions secretes,
s'indigne des regards, timide et palpitant,
La Nature t'attend dans un silence austere,
viens y cacher l'amour et ta divine faute.

Ailleurs tous vos regards, ailleurs toutes
vos larmes, aimez ce que jamais vous ne verrez
deux fois.

...comme Diane- au bord de ses fontaines,
ton amour taciturne et toujours menace.
Mai aromat si mai personal aici

Nu.

Nu voi înceta să apar, să te surprind, să vreau să te seduc. Am o alee întreagă (un pat dezordonat) de simţăminte care mă ademenesc către tine. Îţi aminteşti? Îţi mai doreşti? mai mult, mai puternic, mai ... profund. Dar altfel. Vreau eu altfel. O altă poveste, cu alţi interpreţi, actori, dramaturgi. Nu vreau să te aştept. Vreau să apari cu privirea ta gravă, ascunzând toate secretele poveștilor noastre, toate nevoile carnale, toate puterile consumante în nopţi însetate de cunoaştere deplină. Vreau să apară impersonalitatea ta care mă înfrigurează. Cu nevoia vădită de mă avea.

Si tu vrei să apari pentru că ştii că nu port nimic sub rochie şi asta te înnebuneşte, pentru că ştii că nu-ţi ascult numai cuvintele, ci îţi ghicesc şi toate gândurile, pentru că ştii că ne înţelegem trupurile şi le lăsăm să prăduiască în voie. Vei vrea să apari pentru că numai în paharul meu îţi consumi beţia cuvântului şi numai pe trupul meu îţi desfăşori erotismul lui. În drum spre mine îţi vei aminti cum mi-ai spus (degajat) că te am, dar nu te-am câştigat, şi cum eu te-am sedus( cadână impudică şi languroasă), dar nu te-am lăsat să mă câştigi, m-ai luat şi m-ai devorat, iubit, simţit în toată nebunia cărnii mele, în toată obscenitatea trupului meu fin, cu dune nisipoase, înalte şi ţipătoare.

Nu voi înceta să te chem. Pentru că am nevoie de tine, câteodată. Nu-mi spune că te folosesc. Dacă te-ai gândit la asta, înseamnă că ne folosim reciproc. De ce sau de cine fugim? Găsim aici, în spaţiul dintre respiraţiile noastre animalice culcuşul perfect al evadării. Ştiu că avem nevoie de asta şi nu voi înceta să apar, să te surprind, să vreau să te seduc.
Şi tu vrei pentru că ştii că nu vei mai găsi nicăieri un alt trup şi o altă minte atât de fierbinţi şi de pătimaşe ca ale mele. Şi pentru că ştii că sub rochia mea neagră, mulată şi strălucitoare nu port nimic în afară de parfumul meu de femeie.
Mai aromat si mai personal aici

Dosarele Secrete ale Femeii

Bărbaţii sunt cei mai sinceri după ce îţi otrăvesc trupul tău de femeie cu vin... mult vin. Devin volubili şi încrezători pentru că au impresia că aburii beţiei femeieşti sunt mai ceţoşi decât ai lor. Dar nu, femeia păstrează fiecare atingere şi fiecare vorbă exact aşa cum s-a petrecut! Credeţi că vinul ne ajută pe noi să explorăm mai degajat relaţia. Dar, de fapt... el doar ne pune masca naivităţii. Şi voi, bărbaţilor, ne credeţi fără să puneţi întrebări.

Vinul roşu ne însângerează şi mai tare instinctele. Nu vrem să devorăm după ce degustăm, vrem să degustăm şi apoi să explorăm. Iubim la nebunie sexul, dragostea sau cum îi spuneţi voi. Le iubim şi cu şi fără beţie. Credeţi-ne că iluziile voastre ne fac şi mai bune jucătoare. "O muzică bună ar relaxa întâlnirea!", serios? "Mă simt foarte relaxată, dar dacă tu vrei să te seduc mai uşor, atunci... să fie jazz!". De ce ne daţi atât de repede nenumărate posibilităţi de a vă cucerii simplist? Femeile adoră să intre în ringul seducţiei şi nu se lasă până nu câştigă. Suntem amfitrioanele jocului care are la bază legea "ţinutului pe jar", a înnebunirii, a exploziilor provocate în bărbat. Femeile adoră să nu fie atinse până nu excită imaginaţia bărbatului. "Îţi place vinul?", "Desigur, dar vreau să bei tu primul... de pe corpul meu." Bărbatul este atras uşor în capcanele nebuniei de femeie.



Nu suntem puternice, dar avem iniţiativă. Nu ne luptăm cu voi, decât prin sclipitoarea putere de satisfacere si prin inteligenţa deseori imprevizibilă. Nu vă dezbrăcăm niciodată, pentru că atunci când o faceţi voi de bunăvoie... e atât de stârnitor sentimenul atingerii scopurilor. Vă dezbrăcaţi repede sau încet, în ritmul saxofonului care ne invită la dansul trupurilor. Dominaţia?! Femeia vrea să domine fanteziile bărbatului, dar bărbatul vrea ca femeii să-i fie dominate mişcările. Dacă se întâmplă amândouă, ies scântei indecente.

Apoi... timpul imprimă în privirea ta (bărbate) râvna şi dorinţa. Ochii îţi strălucesc pătimaş. Ai mei te privesc curtenitor. "Ne cunoaştem?", "Nu, dar cred că m-ai visat de două ori după ce începusei petrecerea bahică singur. Sunt şi fantezia ta neterminată." Te las să mă priveşti, de la tocuri până la buze, de la picioare până la gât. "Mă vei recunoaşte când voi ajunge în ringul tău şi-ţi voi spune că am venit să-ţi potolesc şi să-ţi stăpânesc dorințele şi râvna." Atunci mă vei invita să îmi încep jocul.
Mai aromat si mai personal aici

Changes

Ţi-am spus cândva că sunt omul extremelor. Nu mă lăsa să-mi înceteze interesul. Nu mă lăsa să nu te mai vreau. Nu mă lăsa să-mi schimb atitudinea. Este doar o avertizare. Ştii bine că mă plictisesc foarte repede. Mai ales dacă plictisul este devorat în solitudine.

Nu-ţi cer să mă schimbi sau să te schimbi. Sunt grele ambele variante. Îţi cer să-mi mai aprinzi o dată ţigarea cu acelaşi rafinament şi apoi să o consumăm împreună încet, ca pe o noapte bolnavă de erotism, ca pe o noapte oarecare a noastră. Suntem încă maeştrii deplini ai căutării satisfacerii. Suntem străinii goi ai caracterelor... prea asemănătoare. Vom fi sau nu personajele care se mint şi apoi se demască, se joacă şi apoi se pârăsc, se luptă şi apoi îşi întâlnesc limbile în umezeala unei camere obscure şi parfumate. Vom sta unul în faţa celuilalt ca să ne hrănim instinctele seducţiei cu vorbe gândite, cu priviri reci care să nu arate nevoia prădării. Cine mai e prădătorul? Dar prada? Lumea sau sârşitul ei? L-am găsit... l-am căutat vreodată, sau eram doar beţi şi inventam semne şi limbaje şi simboluri?

Îţi mai sunt zeiţă? Mi te-ai închinat vreodată sau era doar nevoia uşurării trupului prea sămânţat? Mi-ai venerat vreodată ochii aceştia reci, inima mea inexistentă până să apari tu- străinule, mi-ai adorat vreodată carnea albă, zâmbetul frivol, părul despletit, picioarele prea repede... desfăcute?

Îmi devorez plictisul în solitudine aşa cum tu încerci să găseşti orice motiv pentru care să mă ocolieşti mai mult. Nu e greu. Munca ta e prea uşoară. Doar amintindu-ţi (deşi tortura nu te enervează) găseşti toate motivele să mă eviţi. Şi dacă-ţi aminteşti vorbe, râsete, fum, vin, lumânări, filosofie şi dragoste... atunci de ce te torturezi singur? Completează-mi solitudinea. Ne putem aminti amândoi, în şoapta întâmplărilor nespuse... nopţile iubirilor nenăscute, dar consumate. Putem să numărăm amândoi motivele pentru care ne ocolim atât de mult. Să le numărăm tacit, să le numărăm în culoarea roşie a vinului... în fumul gros şi-n frigul adâncit al pielii. Ştiu... numărăm ca să avem ce înmulţi!
Mai aromat si mai personal aici

Sadism nirvanic!

Niciun plan de rezervă! Eu... cea cu atâta imaginaţie. Eu... care nu mă las dusă de val sau de priviri reci. Nu am niciun plan.
Te-am pierdut vreo secundă? Asigură-mă că nu e cazul să recuceresc începuturile. Asigură-mă că dincolo de tăcerea ta, glăsuirea mea nu înseamnă cerşeală sau înjosire. Sunt doar impulsuri pe care le înţelegi. Sunt doar necesităţi ale minţirii constante şi ale jocului. Asigură-mă că vorba ta, atunci când ai spus-o a fost aceeaşi minţire constantă.

Nu mă simt pregătită să te pierd, nu aşa! Am nevoie de lupta dintre trupurile noastre atunci când creierul e doar actorul secundar. Să lăsăm cuvântul gândit la o parte şi să invităm la dans instinctele. Dezlănţuie-te atunci când nu mă aştept, provoacă-mă atunci când ştii că nu-mi pasă, pălmuieşte-mă atunci când sunt jos, la picioarele tale. Dacă aşa te chem, aşa îţi spun că vreau să fie, dar nu te-asigur. E posibil să te uimesc şi eu, aşa cum şi tu o faci când te uiţi nepăsător la mine, când îmi ignori dorința.




Am reuşit să cobor suficient de mult în ochii mei ca să nu-ţi mai plac, să nu te mai atrag în niciun fel. Asta o ştii doar tu tocmai pentru că mă priveşti atât de sec. Şi dacă arăt că îmi cresc gheare şi nu aripi, atunci unde îmi mai e jocul? Te invit să mă vezi cum îmi desenez dungi sângerii pe tot trupul cu ele. Cum aluncă lasciv pe formele mele dezgolite şi cum nu vor să te rănească pe tine, ci numai şi numai trupul meu. Nu, nu e autodistrugere. Autosatisfacţie?! Te-aş lăsa să reflectezi. Poate că te invit să vezi un anumit proces. Pe cât de brusc, pe atât de sângeros. Procesul neîncheiat. Nu m-au ucis ghearele tale, dar nici ale mele nu mă vor ucide. E doar o demonstraţie a suportării. Trupul meu gol a suportat toate atingerile tale nirvanice. Atingeri care, pe cât de fugitive, au fost pe atât de evident imprimate pe coapsele, spatele, sânii, gâtul şi buzele mele.

Eu te invit să-ți revezi seducția brodată pe pielea asta străvezie, iar dacă sângele meu te excită, atunci dezbracă-mă uşor pentru că mă dor urmele tale şi pe dinăuntru şi pe dinafară.
Mai aromat si mai personal aici

A nu cere!

A ruga... un verb atât de umil şi de sclavagistic. Eu nu te rog, iar dacă te-am rugat vreodată ceva, nu a fost decât de încercare. Nu te rog să mă priveşti atunci când nu vrei, pentru că ştiu că în final o vei face de bunăvoie. Îmi va plăcea să ştiu că alegând să nu contribui cu nimic la descoperirea asta, eu am mizat de fapt totul ca să te demasc.

Eu nu te rog să mă păstrezi, dar dac-ai putea, aş vrea să mă arunci departe de mirosul trupului tău care încă inundă camerele. Dar nu te rog, pentru că n-am zis că nu-mi place mirosul vinului vărsat, al sângelui pătat sau al asudării tale emanând atâta erotism. Îmi place pentru că mă torturează, iar mie începe să-mi placă durerea marcată de tine şi de tăcerea ta. Începe să-mi placă să te analizez la rece. Fără apropieri letale, fără respiraţii simultane. Doar să te privesc furiş cum încerci nevrotic să-mi eviţi privirea de femeie care nu poate trăi altfel decât lăsând urme adânci, neumplute peste tot pe unde trece. Îmi place să ştiu că eşti marcat de persoana mea, ingrată de altfel.




Eu nu te rog să vorbeşti. O vei face deliberat. O vei face scânteietor şi mascat. Actorul din tine nu-mi spune nimic. Te prefaci şi se vede, dar la un moment dat, fără să te rog, vei vrea să-mi vorbeşti, să învineţeşti aerul dintre noi şi apoi coapsle mele strângându-le, vei vrea să mă goleşti de toate durerile mele care te atrag, iar eu îţi voi opri mâna care va fi atins tot trupul ăsta plăpând şi-ţi voi muşca urechea spunându-ţi cât se poate de senzual şi apăsat: " Nu mă poţi lăsa goală de dureri, ele se înmulţesc cu fiecare privire de-a ta!". Vei tremura, fără să te rog, şi-ţi vei aprinde o ţigară, eliberându-mi coapsele tatuate cu urma degetelor tale. Vei vrea ca eu să nu fi existat.

Eu nu te rog să mă vrei. Ştiu că vei fuma liniştit, mie îmi vei turna vin în cât mai multe pahare şi- apoi, fără să te rog, mă vei prăda ca pe-o felină rănită şi slabă şi-mi vei reumple trupul şi mintea cu alte şi alte dureri.
Mai aromat si mai personal aici

Când nu te aştepţi la nimic... de la mine!

Încep luna din an care, din prea multe semnificaţii personale, devine o nebăgare de seamă. Primăvara sufletului singur care aşteaptă să-şi închine zeii unui pământean orb. De azi ar trebui să mi te arăţi în forma ta brută ( brutală poate). De azi ar trebui să încetez visarea şi să mă grăbesc pe străzi, spre uşi, spre tine. Nu am încă niciun fel de imbold. Încep şi eu petrecerea singură, deşi aş vrea să-ţi trimit o invitaţie la un pahar cu vin. Dar pentru că eşti orb, n-o vei putea citi, iar pentru că nu mai exist, nu vei veni.

"Mai bine să te mai am o dată, decât niciodată", îmi spunea el cu ceva timp în urmă. Mă ai acum cu o prea mare uşurinţă. Dacă simt e treaba mea. Dacă mă iubeşti e numai treaba ta. Îmi place cum mă atingi şi cum te simţi ameninţat de eşec sau de pierdere. Îmi place pasiunea pe care o laşi să-mi străpungă trupul. Îmi place cum mă strângi cu impresia că doar aşa mă poţi ţine lângă tine. Ameninţarea este cheia dezlănţuirii tale, observ. Eu o să mă joc mult cu indiciul ăsta şi, ca o femeie netrebnică ce sunt, mă voi folosi cu uşurinţă de toate slăbiciunile tale care mi se dezvăluie fără voia ta.

Dar azi îmi doresc patul meu. Doresc să fac dragoste în gând, în somn, în beţie. Azi îmi doresc să ascult La Traviata până voi ajunge să ţip. Pentru că decăderea a început aici, nebunia a prins rădăcini în aşternuturile astea, cu parfumul cărnii imprimat. Azi vreau să te regăsesc aici, plăpând, dornic, misterios, dar absent. Vreau să beau paharul meu, paharul tău, să fumez ţigarea mea, ţigarea ta, să te dezbrac, să mă dezbrac, să te iubesc în toată absenţa ta. Mimez plăcerea atingerii tale, poate o voi simţi. Azi... începutul reapariţiei, al ştergerii regulilor jocului tău şi al impunerii regulilor mele.

Ar trebui să ştii de azi că dragostea nu poate fi abandonată, la fel cum nici pasiunea începută nu poate fi întreruptă brusc. Ar trebui să ştii de azi că ambiţia unei femei îndurerate nu încetează când vrei tu.
Mai aromat si mai personal aici

Am potenţial !!!

Conversaţiile de amorul artei mă îmbolnăvesc! Dacă după o dimineaţă neruşinată urmează o după-amiază pierdută în retorici, prefer să salvez numai neruşinarea. Mi s-a spus că am potenţial, dar nu de orice fel. Potenţialul de a mă schimba, deşi nu ştiu cât de logică e treaba asta.

Lăsând la o parte profunzimea de mai sus, te asigur că da, am al naibii de mult potenţial. Numai că nu are legătură cu ce vrei tu să spui. Să ne înţelegem: schimbarea intervine numai când vreau, însă de obicei o port cu mine şi o las pe la alţii doar pentru că ei sunt singurii pe care îi schimb. Şi pe tine te-am schimbat, ai evoluat frumos în societate, ţi-am antrenat spiritul de luptă. Alţii evoluează frumos într-o noapte, în timp ce le antrenez nevoia de a mă avea la nesfârşit. Ţi-am recunoscut că mă văd posedând... personalităţ, trupuri. Ţi-am recunoscut că dacă nu atrag sau seduc, mă simt neutră, goală, NEFEMEIE. Şi dacă e să inventăm cuvinte, aş alege să descriu frivolul care încetează să mai stea ascuns în mine sau indispensabilele fetişuri, narcomanii şi nimfomanii. Sunt prea evidentă? Te şochează privirea mea când îţi afirm că femeile mint foarte bine şi că eu ştiu într-o manieră genială să joc teatru? Atunci e timpul să ridicăm cortina.



Potenţial... potenţialul acestui trup mic este indecent de ridicat. Indecent de vizibil, marcat de fuste scurte sub care se află desous- uri vulgare, marcat de unghii care au vătămat trupuri aparent fragile transformate peste noapte în gladiatori ai potenţei. Să mă opresc? Nu-ţi place?! Recunoaşte... Schimbarea te excită şi-ţi aprinde toţi vulcanii. Nu te arăta dezamăgit, nu-mi plac bărbaţii dezertori, dar nici cei creduli sau slabi. Ridică-mi încet fusta, mai bine!

" Seducătoare şi riscantă este atracţia pe care o simţi în continuare pentru bărbatul X( era o zodie), o simplă poveste de dragoste." - o certitudine citită în după-amiaza urmată neruşinării dimineţii într-o rubrică a horoscopului. M-a amuzat. Nu citesc aşa ceva în general, dar azi m-am oprit acolo. Am ridicat o sprânceană, m-am uitat la tine. Căscai. Leneveai. Eu bobinam satisfăcută de propriile-mi gânduri nebune. A avea, a poseda, a devora, a canibaliza, a supune, a atrage, a seduce, a lăsa, a urî, a vulgariza, a excita, a bate, a răni, a râvni, a manipula, a stârni, a profita, a blama, a muşca, a hărţui, a trăi...



Gândurile mele în SCHIMBARE, cu un al naibii de mult POTENŢIAL, un provocator ambalaj, un biet suflet de femeie burlescă care atrage pentru că aşa vrea şi care nu face niciun efort ca să câştige. Eşi şocat? Mai bine... ridică-mi uşor fusta!
Mai aromat si mai personal aici

Minţi ca o femeie!

Ţi-aş putea şopti multe: cum că am nevoie de atingerea ta câteodată, nu mereu; cum că mi-e dor să-ţi sărut urma buzelor de pe pahar câteodată, dar nu mereu; cum că îmi lipseşte pasiunea ta câteodată, nu mereu.

Nu-ţi lua niciun atribut, nu eşti neapărat vinovat pentru forma pe care am luat-o. Femeile mint mult! Frumos, dulce şi nepăsător... trăgând însetate dintr-o ţigare reaprinsă, fixându-şi elegant filtrul lung al minciunii. Suntem femei ca să atragem, să stârnim pasiuni şi să lăsăm focurile aprinse, plecând. Să dăm lecţii şi să învăţăm banalităţi. Nu te flata! Mă uit prin tine pentru că ştiu că nu însemn nimic, nu mai însemn nici măcar o urmă, nici măcar un fir de nisip, nici măcar un halat pătat de suferinţă şi vin roşu. Şi dacă încerc să-ţi caut privirea, iar apoi dau înapoi, asta înseamnă că tu nu ştii să te uiţi la mine ca la o femeie, te uiţi ca la un bărbat cu moravuri uşoare. Sunteţi slabi, vă lăsaţi cuceriţi atât de repede.

Îmi voi lua dresuri albe cu portjartier. Îmi voi parfuma spatele genunchilor, încheietura mâinilor şi spatele urechilor, îmi voi ruja buzele şi mi le voi muşca în timp ce tu, încercând să faci conversaţie, te vei simţi excitat şi nervos. Îmi voi ridica fusta cât să mi se vadă danteluţa albă şi mă voi plânge că mi-e cald în timp ce îmi mişc degetele de la gât până spre decolteu, aşa încât să vezi puţin, dar să-ţi doreşti totul. Femeile mint mult, dar au dorinţe de nestăpânit. Aşa cum îţi doreşti şi tu să mă atingi câteodată, nu mereu; să-mi săruţi urma buzelor de pe pahar câteodată, dar nu mereu; cum îţi doreşti pasiunea mea câteodată, nu mereu. Cum îţi doreşti să faci dragoste cu mine într-o noapte oarecare, nu mereu; cum îţi doreşti să transpiri pe pielea mea câteodată, dar nu mereu.
Nu te flata, deci! Femeile mint aşa cum şi tu îmi doreşti trupul şi mintea, somnul şi nebunia, furia şi agonia, focul şi mirosul cărnii mele de femeie.
Mai aromat si mai personal aici

Explicaţii !?

Nu m-am declarat niciodată satisfăcută. Dacă am fost, nu am lăsat să se vadă. Poţi ghici astfel de ce-mi place să te privesc imediat după ce-ţi ating, prin câteva cuvinte, mândria. Îmi place să te văd zbătându-te şi căutând să te arăţi puternic. Nu am înţeles niciodată de ce recurgem la ameninţări când ştim foarte bine că ele sunt iluziile unui alt pact. Ameninţarea nu doare, din contră, e patetică.

Mă poţi privi cu indiferenţă cât vrei. Te voi recunoaşte şi după ce vei vrea să îţi joci bine rolul. Mă poţi călca în picioare prin vorbe sau gesturi, pentru că ştiu că asta te excită. Trupul meu care te ademeneşte prin nestatornicie, mintea mea deseori vulgară, buzele mele care ating ţigara ca şi cum ţi-ar atinge gâtul şi te-ar muşca. Nevoia îţi construieşte şi-ţi alimentează misterul. Tu nu ştii asta. Ţi-o zic eu.

Ameninţarea mea( dacă-ţi place cuvântul ăsta indecent) este simplistă şi începe aşa : "Când ne vom revedea..." Satisfacţia va exista, dar nu voi lăsa să se vadă. Voi bea vin să-mi înroşesc pomeţii, ca să te induc în eroare, voi fuma ca să ai timp să vorbeşti numai tu, voi dansa ca să-mi urmăreşti mişcările în umbră, cu coada ochiului, voi închina pentru tine, cel furios, dezertor, ermetic, mă voi dezgoli de nimicuri ca să descoperi cât de fină mi-e pielea şi cât de frumos se vede în lumina difuză. Mă voi abandona instinctelor mele de FEMEIE pentru că te-am iubit încă de la început pentru ceea ce eşti. Nu-mi poţi da dependenţă doar pentru că exişti. Nu mă poţi avea doar pentru că vrei. Nu mă poţi minţi doar pentru a mă satisface. Nu mă poţi atinge doar pentru că ai impresia că m-ai câştigat.

Îmi poţi tulbura apele pentru că mă redescopăr într-o lume uitată. Într-un mister ghicit. Într-o putere de stisfacere nelăudată.


Edwyn Collins - A Girl Like You- melodie pentru o oarecare duminică după-amiază!
Mai aromat si mai personal aici

Urmele!

Refuz să mai păstrez amintiri. Pentru că vrând să păstrez, nu am făcut decât să pierd... obiecte, să descopăr semne peste tot care să-mi tulbure existenţa.

Nu demult am pierdut un ceas. Nesemnificativ ca obiect, dar semnificativ ca moment şi context. De atunci nu mai port pentru că mi-aş irita încheietura mâinii şi n-aş face decât să le pierd( poate intenţionat de data asta).

Nu mai pun niciun preţ pe amintirile vizibile, pe acelea care privindu-le te fac să zâmbeşti sau să regreţi. Există numeroase motive pentru zâmbete şi regrete, amintirile nu sunt decât concretizarea unei iluzii.

Ştiu să păstrez privirea acelora care au lăsat urme. În privirea mea, din cauza asta nu am o culoare certă a ochilor. Sunt prea puternice privirile păstrate şi ochii mei au devenit tulburi. Apoi vorbele, cuvintele fără sens, minciunile lor le păstrez pe buzele mele, de aceea şoptesc ca o femeie flămândă, dar mă cert ca un bărbat înşelat. Şi atingerile mi le cos de piele. Poate de aceea mă învineţesc atât de repede, din cauza loviturii amintirilor lor. Le iau cu mine peste tot, fără să-mi fie teamă că o să le pierd, că o să le stric. Semnele lor sunt indescifrabile. Nimeni nu mi le poate citi, decât eu. Eu... marea Cutie a Pandorei care nu-şi lasă în libertate relele, misterul, vătămătorii. Eu, femeia care-şi transformă pasiunea într-una şi mai puternică, dublată de semnele pasiunilor ce-au fost şi vor mai răsări.

Atunci când vei vrea să mă priveşti, nu te speria dacă îţi vei regăsi privirea intrând în mine. Vei vrea să mă săruţi şi să mă atingi şi vei simţi lovitura cuvintelor spuse cum îţi amorţeşte buzele, iar vineţeala pielii mele cum te pătează şi te doare. Vei vrea să nu revezi amintiri. Voi vrea să-ţi spun că ceasul pierdut nu a fost decât începutul nemăsurării amintirilor nostre.
Mai aromat si mai personal aici

Acum eu! La tete relevee

Tu ai rămas! Eu învăț să mă despart de mine. Sunt ca un arc pe care trebuie să-l accepți sub orice formă. Un pic de laudă nu strică. Știu că sunt în multe feluri, frumoasă, încrezătoare, mândră. Sunt strălucitoare pentru că știu că privirea mea este desăvârșirea seducției. Sunt o femeie pe care tu așa ai văzut-o de la început, pe care ai dorit-o și pe care ai atins-o. Asta m-a înălțat. Așa voi și rămâne. Fără compromisuri sau norme. Sunt privită și admirată, de aceea ridic capul și îmi voi folosi trufașă puterea de seducție pe care o posed încă de dinainte să mi-o dezvălui tu. Te voi privi cu aroganța unei femei frumoase. Cu perversitatea unei femei inteligente. Cu nevoia unei femei independente. Nu eu pierd. Nu eu câștig. Tu ești cel care nu a descoperit nimic până la capăt. Știu că sunt dorită și apreciată de mulți. Știu că pot avea pe oricine dacă asta vreau. Dar nu! Știu să selectez și am făcut-o, alegerea nu este însă definitivă. Tu rămâi și te accept sub orice formă, așa cum ai făcut-o la rându-ți. Rămâi mai mult decât un joc, mai mult decât un pion sau un nebun, iar eu continui să rămân aceeași regină îngâmfată, jucându-mă cu focul la orice mișcare mai mult sau mai puțin gândită.

Capul sus, tocuri înalte, ojă roșie, buze ademenitoare, privire rece, inimă inexistentă. Regina care s-a desfătat, a mizat, a câștigat și zică-se a și pierdut! Regina care nu va recunoaște niciodată înfrângerea, ci va aștepta după colț, hipnotizată, următoarea mișcare a pionului, ori a nebunului misterios.
Mai aromat si mai personal aici

Într-o singură ființă (septembrie 2007)

Tremur cerul toamnei
umblând desculță prin
praful norilor geloși.
Tun și aprind atâtea candelabre
că mă și cerți fiindcă ți-am
luminat drumul atât de tare.
Dansez în hora gândurilor
mele, cele câteva
prinse în șirag de pielea ta.

Nu fugi! Vei implora, ruga, spera
să fiu un gând țesut pe
pielea ta, să-ți fie trupul
broderie de cuvânt!

Un cer vioi,
flămând,
tomnatic.
Un DOI ce-și vede singuratic
EUL.
Și eu- un bulb crescut stingher,
udat de egoul pragmatic.
Mă pierd,
mă prinzi,
m-am deșirat...
mă vezi? Un Deus dedublat.

Eu te-am cuprins în MINE-ul însingurat.
Si-atunci, trăind, noi ne-am în-ființat!
Mai aromat si mai personal aici

Întremăm? (9 mai 2006)

Credeam că pot să zbor spre tine. Credeam în tine, tu cel care mi-ai crescut ca buruienile fără de leac în suflet. Ai reușit să-mi inunzi și singura mea cărare spre elixiruri, spre vise împlinite. Ca mine- nimeni, ca noi- niciodată.
Caut un binefăcător care să găsească sacrificiul, să-mi înalțe aripile, după ce sacrilegiul tău trupesc mi te-a înfăptuit mai mult veșted decât viu. Ce am vrut să găsesc în tine s-a rătăcit înainte de vreme; a trebuit să te ating ca să-mi dau seama că ești aievea. Al meu pesimism, al minții joc parșiv de feste. Nu mă lăsa așa de sus, așa de strălucitoare, nu mă lăsa în fericire, căci știu că o să cad în apele tulburi ale păcatului. Nu râde de soartă, căci te iubesc și îmi doresc să pot să te blestem acum.

Dar gura îmi e amorțită după licoarea dragostei ce-a fost, după efectul năucitor al otravei tale...
Mai aromat si mai personal aici

Crâmpeie (2005/2006)

Dezmiardă-mi nesfârșitul cu fiece simțire,
dezbracă-mi sufletul de răni și de dureri,
sărută-mi mâna și-am să te las să speri
că mâine ne întoarcem la iubire! (CREZ)

Compui baladă-n sufletu-mi!
Balada goală-a nimănui,
balada veche-a orșicui.
Același sunet de chitară,
același scârțâit- vioară...
mă înspăimântă, mă-nfioară! (CHIN)

Plouă cu noi în tot tabloul,
e vară peste tot pastelul,
e ghidușia, sentimentul din al meu
prag rostogolit. E vechiul cântec
irosit, călătorii fără de margini
în marginea din infinit! (ITINERARIU)

Flămând e valul spart în mine,
cioburi de rouă m-au rănit,
când bântuiam cu trupul plaja,
când te-așteptam și n-ai venit.
Ploile grele cad în palme
pe-a ta privire obosită,
m-aș mântui cu tine tot,
să-mi vindeci plaja pustiită.
Carminul cerului în noapte
șoptește leacuri, scaldă voci,
când eu muream faleza rece
tot mai sperând să te întorci. (RĂSĂRIT-AI)

Eram singuri. Mă atingeam sfios de
colțurile tale, mă deșertam în pumnii
tăi atât de strânși, de grei, mă despicam
atât de vie, mă împleteai cu-atâta ziuă,
mă însetai! (LUPTĂ)

Din palma ta au curs toți sorii,
s-au alintat în ochii mei...
Toți sorii tăi mi s-au topit.
Din palma ta, veninul zilei
mi te-a iubit,
mi te-a orbit! (RUPTURĂ)

Simt cum singurătatea se
descalță de moarte
înlăuntrul meu.
A obosit ducând pe tălpi
bolnavi, nebuni.
Își botează tălpile pe pânza
unei ape, aștepând
viața.
Singurătatea-mi - scoică pierdută
pe plaja virgină,
scoică ce-și plânge, arsă,
nuditatea. (GOL)

N-am reușit niciun cuvânt
să scriu în inimă de sfânt,
să-ntipăresc în mintea ta
piatra albastră de mormânt,
icoana mea! (EȘEC)
Mai aromat si mai personal aici

Flash-uri

Ultima... speranța

Nici astăzi, când un album
este o legendă,
când un suvenir- e o întreagă
arheologie,
nu ai curajul să-ți deschizi
mâinile și să
mă primești?


Partaj

Ne zbatem amândoi ca leii
în cușca luptei
pentru sine.
Îți dau o parte din credință
și restul... toată,
doar pe mine.


Neputință

Noi? Tot vii sau morți...
Ne desenăm în cercuri
prea rotunde și facem
viața cub,
dar fără uși.


Ateism?

O credință se poate sparge
pe lacrimi- în cioburi.
în răni.
O iubire poate umple
cu durere
iazul inimii.


Lumini în ochii tăi

În măreția ochilor tăi cresc lăcașuri
unde profeții nu m-ar vedea.
În ochii tăi, icoanele și cărțile grele
mă fac să roșesc întru iubirea ta.


Orb

Uite-mă cum îmi golesc palmele
ca să ai loc printre degetele mele.
Uite-mă cum refuz să zbor
ca să stau pe pământ, lângă tine.


Adio!

Uită-mă! Cerul e-atât de larg încât,
daca m-ai arunca și aș rămâne,
nu ai avea cum să mă vezi.


Îmi ești

Doar tu mă faci să fiu
un trecător pe puntea dintre inimi,
o ultimă picătură de sânge, aceea care
umple paharul.
O treaptă din templul tău
sau poate o coloană falnică,
un rid adâncit pe palma mâinii tale,
o cută în jurul zâmbetului tău.
Schița și opera- piatra din piramida ta.

O simplă horă de pământ cu apă.

(2007)
Mai aromat si mai personal aici

Tinerețe fără bătrânețe

Printre atâția pași aruncați
pe harta chipurilor
muritoare,
tu te ascunzi între talpa
inimii mele și călcâiul
neted al iubirii mele
de copil.

(2008)
Mai aromat si mai personal aici

O altă iarnă

Și nopțile plâng pe
umerii ochilor tăi...
când iernile pleacă
din palmele
liliachii ale
primăverii...
Nu te grăbești să-mi
săruți talpa
goală de zăpadă
și să-mi strângi de pe
buze flori de gheață.
Acum, nopțile plâng,
iubite și pe umerii
ochilor tăi.

(2008)
Mai aromat si mai personal aici