Amantă am fost doar în concretizarea vreunei fantezii sau vreunui joc, atât!! Sunt doar rea, expunerea este evidentă, iar discuţiile sunt ruşinoase, se pare!
Ciudat că vă bucuraţi de existenţa mea, este o premieră! Vă mulţumesc şi eu pentru faptul că vă simţiţi intrigaţi, înseamnă că îmi ating încet, încet şi scopurile! Vă aştept şi cu alte expuneri ale intrigilor induse! În fond, am renunţat la ermetism pentru a evolua şi poate că am devenit prea "deschisă", dar nu-mi pasă. Şi da... sunt rea în sensul cât mai rău posibil, dacă vreţi!
A spera înseamnă pentru mine a idealiza. Nu idealizaţi cantitatea în care posed răutate pentru că nu vreau să-i pierdeţi concretul sau brutalul.
A adora înseamnă pentru mine a te pierde pe tine însuţi. Nu vreau să vă pierdeţi doar pentru că sunt eu prea "deschisă".
Perfecţiunea- un actor cu adevărat prost! Numele meu înfăţişează o femeie care, din contră, ştie să joace teatru foarte bine.
Şi nu... detaliile sunt cele care alimentează nebunia, mai apoi se pierd şi lasă în urmă cronicizarea primului instinct.
Pierdere de sine fără dăruire în prealabil este cumva imposibilă, deci se cam subînţelegea. Dar nu, nu urăsc nicio amintire pentru că nu păstrez niciuna, le şterg complet. Tot ce rămâne mi se vede pe chip, pe trup, în privire. Restul memoriei se transformă... iarăşi... în nebunie.
Mă chinui să nu joc teatru atunci când vă răspund; dac-aş juca... aş avea o nesimţire cruntă şi o indecenţă a limbajului ademenitoare. În schimb, în tot ceea ce scriu şi public pe blog, joc teatrul pe care îl joacă mintea şi trupul meu, joc teatrul pe care îl ştiu fără să-l fi învăţat, joc teatrul forţat de păcate şi de adorarea lor.
N-o să vă spun, n-o să vă mai spun nimic. Şi nu pentru că mă provocaţi, ci pentru că n-aveţi dreptul să ştiţi ceva, nimic... orice de la mine sau despre mine. Degustaţi, trăiţi, citiţi!
Mândria şi dorinţa de control sunt cumva cele două motive importante pentru care exist din punct de vedere moral, dar şi literar. Nevoia adorării o simte orice femeie, dar mai ales femeia care rareori adoră la rândul său.
Apoi, actriţa perfectă îşi doreşte Bărbatul care se simte complet şi care emană masculinitate şi orgoliu şi putere, Bărbatul care impune reguli, pentru că ea ştie că regulile n-au bază şi nici aparenţele nu sunt aidoma realităţii. Victime vor fi amândoi, ea pentru că va iubi, el pentru că va învăţa ce-nseamnă dependenţa de senzualitatea actriţei perfecte.
Actriţa nu va căuta niciodată un alt actor, ci un Bărbat de care să-i fie frică, s-o facă să simtă mereu altceva, să-i completeze nebunia şi nevoia de adrenalină, să o provoace. Jocul este indispensabil în viaţa actriţei, orice fel de joc, iar dacă Bărbatul nu înţelege, atunci nu e Bărbat... e doar un altfel de actor pe care ea nu-l căuta.
Da, recunosc că e foarte greu să-ţi mai identifici gândirea şi simţirea cu cineva, cu oricine. E foarte greu pentru că suntem superficiali. Dar am reuşit să găsesc Bărbatul!
Nu mi-am asumat niciun risc atunci când am început să scriu, nici măcar riscul de a mă demasca. Am scris necondiţionat, dar forţată de un amalgam de sentimente şi de o pronunţată nevoie a găsirii unei forme scrise de erotism contagios.
Logica mea e neînţeleasă de mine, adevărul e că nici nu vreau s-o înţeleg pentru că mă stimulează din toate punctele de vedere forma ei inconştientă.
Vă e teamă de perfecţiune? Vă e teamă de gânduri păcătoase? Atunci nu-mi mai citiţi blogul pentru că nu vreau să vă ademenesc. Atmosfera este interesantă până într-acolo unde voi nu veţi mai putea distinge păcatul de femeie şi actriţa de rol.
Îmi face plăcere să ştiu că nebunia mea vă pare interesantă, deşi vă asigur că nu aşa cunoaşteţi actriţa, iar avertizarea mea este tipică oricărui debut... sunt cum nu se aşteaptă nimeni, niciodată să fiu! A tinde nu e pentru mine tot una cu a râvni. Eu cred că oamenii râvnesc în general. Mai ales comparativ cu alţi oameni şi cu înfăţişarea perfecţiunii. Pentru majoritatea, perfecţiunea se vede şi nu se simte. De aceea o râvnesc.
În schimb, eu nu cred în perfecţiune, tocmai pentru că nu râvnesc sau tind spre ea. Perfecţiunea există pentru mine episodic, timp de câteva secunde, atunci când de fapt îmi dau seama că sunt extaziată sau uimită. Cu atât mai mult nu cred în existenţa ei într-o relaţie. Perfecţiunea înseamnă plafonare şi complacere în apogeu; unde mai sunt greşelile, păcatele, moravurile, slăbiciunile care fac, de fapt relaţia perfectă?!
Atât de repede v-am stârnit atâtea sentimente? Mă gândesc că este imposibil. Eu îmi fac campanie negativă şi voi mă votaţi oricum? N.B. Sursele campaniei mele negative sunt cât se poate de ancorate în realitatea fiinţei mele. Ziceţi-mi de ce simţiţi asta!
Mi-am recitit tot blogul de curând, la îndemnul cuiva. Am mai şi descoperit câteva texte nepostate din anii anteriori pe care le-am postat recent cu data iniţială. A fost un sentiment revigorant şi o uimire neaşteptată. Există diferenţele majore la care mă şi aşteptam, de altfel, previzibilele evoluţii spirituale.
În legătură cu acea TRANSFORMARE... gândiţi-vă doar că este extrem de subtil produsă şi tostuşi dureros de bruscă. Dacă veţi mai avea curajul să citiţi nu veţi juca decât ruleta rusească, pentru că schimbarea şi factorii ei îi ştiu doar eu şi Bărbatul.
Îmi place că sunteţi convinşi că există un echilibru între noi, dar nu-mi va plăcea când vă veţi demonta singuri toate argumentele. Nu e greu să înţelegeţi că furtuna minţii mele face într-atâtea ravagii încât ajunge să mintă făţiş şi suav, să sărute parşiv şi frivol, să dorească totul, să compromită vieţi şi-apoi să se lase torturată. Niciun OM/BĂRBAT n-ar accepta aşa ceva când i-aş spune toate astea fără niciun pic de decenţă... Însă am întâlnit Bărbatul care să onoreze aspectele astea şi să-i placă ( în sensul orgasmic) nu doar pentru o noapte, ci şi pentru alte nopţi/dimineţi furtuna trupului şi a minţii mele. Eu şi El reuşim să sădim repede pasiunea, dar la fel de repede să speriem prin devoalarea ei nevrotică şi totodată vulgară.
De ce aţi mai crede, deci că.. simţiţi ceea ce simt, că vreţi ceea ce vreau, că avem aceeaşi măsurătoare a păcatelor, a instinctelor, a nebuniilor?
Acea "singură şi ermetică persoană" (Bărbatul), nu numai că îmi simte şi îmi înţelege evoluţia, dar este şi parte direct implicată în ea. Evident, nu aţi avea de unde să ştiţi cine e, dar v-aţi putea imagina cum e dacă a ajuns să producă schimbarea asta.
Poate că nimeni nu mă consideră perechea perfectă, ci plăcerea minimală( temporală) perfectă. În fiecare relaţie las multe părţi din mine, mă las descifrată greu, dar nu imposibil. Îmi abandonez pasiunile în conţinutul ei şi sufletul păcătos(care sperie) în evoluţia ei. Investesc mai mult decât timp, investesc idei, fantezii nebănuite, trup, mişcare, posesie reciprocă, investesc nevoi, speranţe, nopţi albe, poezie, traumă, pată, gând, atingeri, şi, desigur... exagerată pasiune care irefutabil duce la extazul simţurilor şi extazul suprem al trupurilor.
Din păcate reuşesc vrând-nevrând să seduc şi fără să privesc şi fără să ating. Seduc prin felul în care sunt, printre cuvinte, prin felul în care merg, în care ţin ceaşca de cafea, ţigarea... şi atunci... chiar consider "victime" bărbaţii care văd şi simt fiecare mişcare de-a mea. Se pare că-mi sunteţi o "victimă" şi tare mi-e frică de evoluţia voastră( de data asta).
Repet... cunoaşteţi prea puţine despre mine, dar asta nu înseamnă că vă retez libertatea şi dreptul de a ajunge la "scenarii extreme" şi interminabile. Iar eu, în momentul de faţă... sunt undeva între cer şi pământ, între devoţiune şi sadism păcătos, între a avea şi a câştiga. Nu vreau să vă implic în extremele astea. Nici voi nu vreţi! Am găsit deja Bărbatul!
Eu nu tind deloc. Şi mai ales nu tind spre niciun ideal iluzoriu. Ştiu foarte bine unde mă aflu, ceea ce vă descriam mai devreme era starea relaţiei mele, nu a mea, era un moment de introspecţie, ca toate celelalte care mă ajută să mă deschid ( în mod paradoxal). Eu nu tind. Eu creez poteci şi drumuri, mă agăţ de ceea ce pot şi vreau, fără scop durabil. Pentru mine contează tare mult momentul, iar dacă vreau acum, poate că mâine nici n-o să mă mai gândesc la asta. Am desenat prea multe în tot sentimentul meu pentru ca acum să mai vreau să tind către ceva-cineva, astăzi vreau să schiţez, pentru ca mâine să pot crea, profita, voi, să pot şterge sau completa.
Fiecare relaţie (se) merită, oricum s-ar consuma. Asta nu înseamnă că mă deschid complet, poate nu mă deschid deloc pentru cei care sunt orbi. Deschiderea mea contează în mare parte de Bărbatul pe care îl privesc şi cu care ajung să intru în contact.
Nu mi-e teamă că vă stric, mi-e teamă de obsesie provocată şi de dependenţă. Eu nu sunt sedusă de aparenţe niciodată, sunt sedusă de semne deduse, de mister ghicit şi de aparenta neimplicare. Îmi place să-mi stârnească interesul în mod tacit un Bărbat, ca mai apoi să-i bifez forţa de seducţie şi să-mi confirm singură că nu m-am înşelat. Adevărata mea maturitate este impură, şi asta nu inseamnă că e "jucată". Nu vreau să reevaluez răul sau negativul, la ce m-ar ajuta? Cuvintele voastre nu-mi aduc aminte de niciun eşec marcabil, NU SUNT MARCATĂ de vreunul ca să-mi pot aminti de el. Savurez viaţa mai mult decât majoritatea oamenilor, şi, pozitivă cum sunt, învăţ câte ceva din orice, apoi îmi iau pantofii, plec şi ridic capul fără regrete.
Scopul meu nu a fost( este) să vă seduc. Nu scriu pe blog pentru a seduce bărbaţi, treaba se întâmplă involuntar în viaţa reală, de ce aş avea nevoie de asta şi aici? V-am sedus, poate fără să vă fi dat seama la timp, iar eu v-am avertizat la un moment dat. Nu am folosit niciun şiretlic să produc asta, am fost eu, actriţa fără de mască, cu un joc scenic impecabil de adevărat.
Însă... locul nu mai e de ceva timp vacant! Am găsit Bărbatul, iar voi nu faceţi decât să vă învârtiţi în cerc! Drum bun!
Mai aromat si mai personal aici
