Tu eşti nebună mereu

Studioul era gol. Monica ajunsese prea devreme. Îşi notase pe agenda ei îmbrăcată în puf roz- ora 18:00. Era abia 17:07. Îşi lăsă geanta să cadă pe parchet. Îi omorâse umărul. -Misha, ce fac eu până la 6? Punctualitatea mă omoară. Poţi să vii până la studio să-mi aduci şi mie cea mai bună cafea de la Starbucks? Hai, te rog, ştii bine că sunt moartă fără ea. Şi am nişte cearcăne încât nici o tonă de corector nu mi le poate îndepărta!- Monica ţinea telefonul în mână şi cocheta cu oglinda. Făcea cele mai actoriceşti grimase. - Da, draga mea. Cum să nu fac eu asta pentru tine?- îi răspunse băiatul, linguşindu-se. Încheie convorbirea şi trânti telefonul pe o canapea. Dădu drumul la muzică. „Oh, ce stupid, oamenii ăştia numai Rihanna şi Beyonce ascultă.”, îşi spuse ea în timp ce căuta C.D.-ul ei preferat în geantă. Îl luase special din maşină ca să-şi facă încălzirea ascultându-l. 17:30! Sună interfonul şi fugi repede ca să se strâmbe în camera care înregistra imaginile de la intrare. Ştia că e Misha. -Femeie, dă drumul la uşă azi sau îţi arunc cafeluţa ta fix în geam. –spuse Misha uşor iritat. Când ajunse la etajul 2, acolo unde se afla studioul, băiatul fu surprins s-o vadă pe Monica în uşă, aşteptându-l. Era îmbrăcată în paltonul gri metalizat, cu o pereche de ochelari cu lentile rotunde şi imense şi cu o eşarfă din fulgi coloraţi în roz. Arăta ridicol. A sărit în braţele lui, râzând ca un copil. Îi luă cafeaua ca o adevărată vicioasă şi îi zise să aştepte puţin. În două minute ieşi din studio îmbrăcată la fel, dar cu o pereche de tenişi în picioare. -Nu te uita urât, dă-o dracu de şedinţă. Hai să mergem cu trenul la mare. Am în geantă de toate. Dar trebuie să te îmbrac corespunzător. Nu spune „nu”, hai să fim nebuni azi!- zise Monica cu o faţă de căţel care cerşeşte atenţie. -Dumnezeule, tu eşti nebună mereu, nu doar azi. Şi eu am treabă. E marţi. Cine pleacă marţea la mare?! Ţi-am adus minunata cafea şi acum plec. Baftă la şedinţă. Fii ravisantă, draga mea!- spuse Misha în timp ce cobora sprinten scările clădirii. -Eşti prostănac! Am o sticlă de Jack în geantă şi ceva bun, bun- cum îţi place ţie. Vrei să ratezi aşa ceva?- replică fata în timp ce făcea reclamă celor două produse, ca un manechin adevărat ce era. Băiatul înghiţi în sec. –Pentru asta, tu plăteşti cazarea şi încă ceva: dacă plecăm acum, atunci când o să ne întoarcem o să fii a mea şi doar a mea. Să nu comentezi, ori o să te am, ori nu mai plecăm. Monica îşi defăcu încet paltonul ei cel gri şi dezveli o frumoasă lenjerie neagă, dantelată. Zâmbi satisfăcută şi zise fără ezitare: -Putem să începem de pe-acum, dar hai repede în maşină. Trebuie să ajungă fotograful!- îşi luă rapid geanta şi telefonul şi coborâră amandoi scările cu cea mai mare viteză posibilă. În timpul ăsta, fata îşi încheia neglijent paltonul . La uşă, fotograful şi PR-ul tocmai îşi făcură apariţia. -Hei, Mona, e 6, unde arde? Avem treabă, hai sus, fetiţo!- îi spuse, părinteşte, PR-ul ei. -Duceţi-vă naibii cu toţii, îmi iau libe azi! Să trăiţi, El Comandante, am fugit spre mare!- spuse fata şi sări în cârca lui Misha făcând un gest zeflemitor cu mâna şi rânjind.