Suntem atât de diferiţi
încât marea nostră asemănare
este uitarea.
Geamul e spart! Prin el nu trec altceva
decât nişte iele aurii, dezgolite- trimise
de soare. Uit! Şi vreau să uit tot mai mult
pasul tău, urmele din aer lăsate de tine ,
pietrele aruncate, numele de pe copaci,
iarba aplecată spre pământ!
În dansul ielelor abia dacă te mai zăresc!
Ultimele cuvinte din partea mea,
le va rosti uitarea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu