Singurătatea ochilor cere lăcrimare.
Măcar atât din taina zilelor rămase fără tine... Nu îmi e greu,
mi-e singur şi mi-e mut trupul, mi-e rece
şi străină pielea. Sub ochii mei se nasc plecăciuni
de apă. Îşi roagă templul să nu le lase să plece.
Capătul drumului nu se vede ... palma ta sau sânul meu
dezgolit nu se văd! Unde s-ar sparge plecăciunea apei atunci,
dacă nu tot în ochi?
Templul e singur. Lacrimile nu mai vor să se sinucidă.
Singurătatea ochilor mei se-alină-n lăcrimare!
buna:)
RăspundețiȘtergere